Atitudini în teatrul românesc. Ionuț Caras: „Inteligența pe scenă nu se poate truca ” (scrisori)

Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de regizoarea Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar un mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi, la un an de la prima scrisoare, publicăm schimbul între regizoarea Leta Popescu și actorul Ionuț Caras. În luna următoare, Ionuț Caras va provoca un alt practician să îi răspundă unei alte scrisori. 

Dragă Ionuț,

Ne știm de ceva vreme și de fapt nu ne știm deloc, am uneori senzația că te cunosc, ne intersectăm în multe contexte, dar nu suntem prieteni. Mă întreb de ce, dar nu trebuie să ne răspundem la asta. Eu te-am urmărit în majoritatea spectacolelor de la Teatrul Național Cluj, te-am urmărit și la lucru în asistențele de regie pe care le-am făcut; acolo ți-am cunoscut disciplina și rigoarea. Te văd în public la Reactor unde vii mai des decât oricare alt coleg al tău și mai ești și foarte atent; în școală când eram studentă mă primeai la cursurile de actorie, te văd la proteste în stradă, pe Facebook unde ai un discurs critic și cu umor; urmăresc proiectul tău personal Texte bune în locuri nebune, te văd chiar și în familie pentru că sunt prietenă cu Alexandra Caras, sora ta, actriță, și mult diferită de tine ca om, la nivel de energie. Ea e mai lejeră, tu mai „piatră”. Și cu asta cred că am ajuns la punctul fierbine. Dragă Ionuț, ai o energie foarte puternică. Peste tot, în toate aceste contexte, domini. Poate fără să vrei. Sau vrei? Pentru mine „energia” asta puternică se pliază pe ideea de personalitate, de atitudine. Cred că singurul moment în care te-am văzut mai tandru, copilăros și super accesibil a fost la o întâlnire la Reactor în care stăteai la povești cu Nicoleta Lefter. Ea avusese un spectacol acolo și apoi ați depănat amintiri comune. Ai dat-o pe moldoveșenște, cum o dai de multe ori în medii în care te simți bine. Dar nu era ca de obicei. Atunci cu Lefter a fost altceva. Și m-am gândit: uită-le la el; e un om bun, cald chiar, dar are conștiința opiniei publice, conștiința ideii de model. La bază, e haios. Dacă ar putea, ar sta numai la joacă. Dar nu face asta. Are proiecte, e implicat, ghidează, impune, cere. De ce? De ce nu stai numai la joacă?

Uneori mă gândesc că Zmeul din Sânziana și Pepelea (Teatru Național Cluj, 2013, regie: Alexandru Dabija) seamănă cel mai mult cu tine. Zmeul de care se teme toată lumea dar care îți rupe sufletul când devine melancolic, „ce mari eram când eram mici, adu-ți aminte, surioară!”.  Ai accesat în lucrul la Sânziana și Pepelea moldoveanul din tine. Ai accesat umorul, ai apăsat pe el. Nu? Spre deosebire de un alt rol (care m-a marcat în raport cu tine) și anume Schlomo din Mein Kampf (Teatru Național Cluj, 2014, regie: Alexandru Dabija). Acolo erau lucruri ținute în acuns. Și cu câtă înțelpciune se raporta la durere acest Schlomo… Cum e, Ionuț,  cu înțelepciunea pe scenă? Poți s-o joci sau trebuie să fii chiar înțelept ca actor? Putem, noi, regizorii să facem spectacole care accesează astfel de zone cu actori care nu știu, nu înțeleg neaparat dar o scot din talent? Dau aceste două exemple de roluri pentru că mi se pare că în lucrul la ele accesezi sertare diferite. Pentru Zmeul o parte personală, cunoscută ție, din sufletul tău, pentru Schlomo însă se deschide sertarul de studiu, de cercetare, și apoi partea „personală”, dacă încape; mereu încape. Cum faci? Cum lucrezi? De ce ai nevoie când construiești?

În final aș lăsa loc unui gând pentru și despre bula noastră, pentru și despre teatrul românesc. În perioada asta grea, în această penibilă și continuă dihotomie stat-independent, aș vrea să ne uităm unii la alții și să comunicăm.  Să ne solidarizăm de să se crape cerul! Și din cer să cadă o plăcuță pe care scrie, cu literă de lege:

„Cultura este al dracului de importantă! Băgați-vă asta în cap! E posibil să vină potopul, urcați toți în aceeași barcă! Dacă vreți să și luptați, nu numai să vă salvați, încercați niște parteneriate!”.

Tu ce aștepți să cadă din cer?

Te salut,

Leta

Foto Ionuț Caras de Mihail Onaca

Dragă Leta,

În primul rând află despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce îți doresc și ție.

Cam așa se începea cică epistola pe vremuri.  Mi-am pierdut deprinderea de a trimite scrisori și m-am refugiat în artificii stilistice. Uite că am ajuns să îți trimit aceste rânduri pe care nu le vede nimeni înafară de tine, desigur.

Îți mulțumesc pentru gândurile pozitive. Pentru mine contează. Ce să-i faci, am un ego măricel cu care mă lupt. Suntem uneori excesiv de preocupați de felul în care ne văd ceilalți (mai ții minte întrebarea cheie din Oracolul de-a V-a: ce crezi despre mine?) și ne bucură când facem o impresie bună. În același timp se dă și o luptă, în mine cel puțin, între Caras cel bun și Caras cel rău. Ca în parabola cu câinele, uneori câștigă unul, alteori celălalt.

Să le luăm pe rând: nu știu dacă sunt de piatră, probabil am mecanisme de apărare (paradoxal, nu?!) cum are toată lumea. La prima vedere par arogant, infatuat șamd. La a doua vedere e și mai rău. Glumesc. Am, într-adevăr, afinități cu oamenii cu care mă știu demult și cu care am lucrat bine împreună. Dacă se nimerește să fie și moldoveni, cu atât mai bine. Îmi plac chiar și regizorii deci nu înțeleg cum de nu ne-am legat. Poate avem nevoie de lucru pentru asta. Munca împreună unește. În cel mai rău caz, nu ne vom mai vorbi niciodată.

În altă ordine de idei cred că ai dreptate: fac multe lucruri, mă împrăștii prea ușor în multe direcții. Îmi place să joc, să predau, să mai pseudoregizez. Îmi place să vorbesc, sunt ironic dar știu și să înjur dacă e cazul. Am multe idei, foarte puține le pun practică. Totuși nu mă plâng de lipsă de activitate. Cred că mă urmărește încă gândul din facultate că trebuie să fac, să muncesc, să fiu prezent, să fiu bun. În același timp îmi place pur și simplu să fac asta. Mi se pare ușor. Poate compensez astfel faptul că în liceu am fost o mare loază.

De ce nu mă opresc? Într-adevăr, ar fi simplu, să urmez atâtea exemple din jurul meu. Știm cum e: leafa merge, noi ne facem că facem și strângem dinții când suntem distribuiți și ni se tulbură liniștea la care am lucrat atât. Pur și simplu nu sunt așa. A, da! Sunt mai selectiv, nu mă mai bag în orice și se întâmplă să refuz anumite proiecte. Mi se pare sănătos și firesc. Dar să îngroș rândul actorilor-funcționari prentru care lucrul e o corvoadă? Asta nu.

Actorul ar trebui să aibă funcții multiple în comunitatea din care face parte. Tocmai de asta nu mi s-a părut deloc greșit să protestez când a fost cazul sau să am păreri chiar și atunci când nu mi le cerea nimeni. În același timp, am încercat să nu rămân captiv doar în teatrul meu, unde e călduț. Proiectul Texte bune în locuri nebune s-a născut tocmai din dorința de a face / rosti / gândi altfel, după pofta mea. Am vrut să încerc și alte poteci, să lucrez cu alți oameni. By the way, în toate proiectele am lucrat cu studenți de la actorie. A fost felul meu de a le mulțumi și de a le îndulci cumva soarta. Pentru că știam ce îi așteaptă. Nimicul, de multe ori.

Dar, cum spuneam, sunt actori și actori. Pentru unii e suficient că sunt angajați la vreun național, pentru alții nu. Unii au anumite gusturi artistice, alții nu. E loc pentru toată lumea. Până la urmă, publicul decide. Eu nu am o agenda ascunsă, nu am un plan, nu lucrez cu vreu scop secret. Pur și simplu o fac, fără să mă gândesc. Linia o tragem după.

Să știi că stau la joacă. Joc chiar și Catan cu Matei Rotaru. Mă și plictisesc repede, e drept. În același timp, în orășelul ăsta mic (cu 4 străzi) care e Clujul și unde toată lumea vorbește / bârfește / știe pe toată lumea e mai greu să fiu atât de haios precum sunt cu Nico Lefter. Și nu toată lumea e Nico Lefter. Îmi camuflez haioșenia (câtă mai e) și o arunc pe scenă (când am cu cine și cu ce).

Așa am făcut și Zmeul (sper să nu mor cu acest personaj agățat la butonieră), și pe Schlomo Herzl (tare drag omuleț). Cu umor și ușor. Lucrez mai calm acum. La început eram încrâncenat, disperat și certăreț. Și oricum, Sandu Dabija e atât de mișto încât ești obligat să fii relaxat. Cât despre înțelepciune, nu știu ce să zic. Proful Bács avea o vorbă: că e foarte greu să joci personaje mai deștepte decât tine. Nu cred că poți truca inteligența. Mai ales pe scenă unde se vede tot. Se vede cine citește, cine știe să vorbească, cine caută. Poți mima bine o dată – de două ori, dar, invariabil, mai devreme sau mai târziu te vei da de gol. Nu vei avea anvergură, nu vei înțelege despre ce vorbești. Sigur că au fost și sunt sumedenie de actori care nu aveau școală dar care aveau din plin un alt soi de educație mult mai importantă. Și care erau plini de talent. Actori care te făceau să râzi în hohote fără să-l fi citit pe Bergson și actrițe care te emoționau până la nemurire fără să facă cursuri de dezvoltare personală. Dar astea sunt excepții și aparțin mai curând vremilor trecute. Eu personal cred într-un actor educat, bine pregătit, curios și care să gândească pe scenă. Nu cred în cum o fi o fi sau hai să vedem cum ne iese azi. Văd actori talentați dar leneși și nesimțiți, necultivați. Nu mă interesează. Sunt actori care nici măcar nu știu să citească deci despre ce vorbim? Passons…

Mă întrebi cum construiesc. În general muncesc la rolurile pe care le fac. Prefer să fiu pregătit și să știu de ce sunt pe scenă. Am suficiente alte temeri și îmi asum destule riscuri când joc pentru a mai suporta și un sentiment de nesiguranță în ceea ce privește munca mea. Mă documentez, sap, cercetez atât cât pot și apoi fac. Încerc, propun. Mi-aș dori poate ca regizorii să nu mă mai lase atât de mult singur, să se implice și să mă schimbe mai mult. Simt că s-a creat așa, un soi de impresie: că prezint o garanție, că mă descurc, că salvez. A, e Caras. E normal să fie ok. Poate că nu tot timpul e așa. Mă pregătesc și joc având tot timpul în cap ideea că în timpul unui spectacol trebuie să fac tot ce ține de mine (și mai mult de atât) pentru ca spectacolul să iasă bine. Prefer să dorm liniștit noaptea, atât cât se poate.

Iar la final, dragă Leta, spun atât: da, îmi doresc parteneriate cu independenții și nu numai. Nu toți independenții au norocul să fie finanțați, you know…Cred că e necesar mix-ul, amestecul (de arte, limbi, școli, etnii sau sexe, de talente și fițe). Aș oferi o stagiune la TNC doar tinerilor creatori dacă aș putea. Aș face un concurs național deschis și puternic pentru a angaja actori și actrițe. Aș scutura puțin de praf teatrul în care lucrez. În rest nu văd prăpăstiile astea care tot sunt pe buzele tuturor: ei – noi, săracii – bogații (la teatru mă refer), modernii – vechiturile, capitala – provincia. Meseria este vie și cunoaște muuulte aspecte. Important e să vrei, să poți și să întinzi mâini în jurul tău. Și să (mai) fii curios. Poate că de asta vin și la Reactor uneori. 🙂

Te pup!

Ionuț

***

Schimbul de scrisori a început în luna septembrie 2019 și însumează gândurile a 11 practicieni:

Scrisoare Leta Popescu către Andrei Măjeri – Răspunsul lui Andrei Măjeri (septembrie 2019)
Scrisoare Andrei Măjeri către Alexandru Ion – Răspunsul lui Alexandru Ion (octombrie 2019)
Scrisoare Alexandru Ion către Liviu Romanescu – Răspunsul lui Liviu Romanescu (noiembrie 2019)
Scrisoare Liviu Romanescu către Radu Apostol – Răspunsul lui Radu Apostol (decembrie 2019)
Scrisoare Radu Apostol către Theodor Cristian Popescu – Răspunsul lui Th.C.Popescu   (ianuarie 2020)
Scrisoare Theodor Cristian Popescu către Mihaela Sîrbu – Răspunsul Mihaelei Sîrbu (martie 2020)
Scrisoare Mihaela Sîrbu către Vlad Massaci – Răspunsul lui Vlad Massaci (aprilie 2020)
Scrisoare  Vlad Massaci către Iuliana Vîlsan – Răspunsul Iulianei Vîlsan (mai 2020)
Scrisoare Iuliana Vîlsan către Iris Spiridon – Răspunul lui Iris Spiridon (iunie 2020)
Scrisoare Iris Spiridon către Sorin Leoveanu – Răspunul lui Sorin Leoveanu (iulie 2020)

***
Anul 2 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Leta Popescu  – Ionuț Caras (septembrie 2020)
Schimb scrisori Ionuț Caras – Irina Wintze (octombrie 2020)
Schimb scrisori Irina Wintze – Adriana Moca (noiembrie 2020)
Schimb scrisori Adriana Moca – Marius Manole (decembrie 2020)
Schimb scrisori Marius Manole – Ramona Dumitrean (ianuarie 2021)
Schimb scrisori Ramona Dumitrean – Ada Lupu Hausvater (martie 2021)

***

Anul 3 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Adina Lazăr – Alexandra Felseghi (septembrie 2021)
Schimb Scrisori Alexandra Felseghi – Csaba Székely (octombrie 2021)
Schimb scrisori Csaba Székely – Andi Gherghe (februarie 2022)