Editorial

Mihaela Sîrbu: Îmi displace tot mai mult să mă plîng și să dau vina pe perioada de tranziție, asta pentru că aceste vremuri pe care le trăim - de doar două săptămîni încoace - nu trebuie să lase, cred eu, loc nici unui fel de negativism.

Poate cea mai serioasă întrebare pentru un critic de teatru în aceste vremuri este la ce bun să scrii despre teatru când teatrele se închid? Când spectacolul viu este mai amenințat ca oricând, singura alternativă fiind transmiterea lui live de care să ne bucurăm de la distanță, în siguranța (relativă) a propriului domiciliu, despre ce anume îți rămâne să scrii?

Criza actuală a teatrului public din România, pe care noul scandal de la Bulandra pune un reflector la fel de puternic cum a fost cel de anul trecut, de la Teatrul Național – iată, cele două instituții majore, istoric reprezentative, care au căzut la noi în cele mai nefericite moduri – atrage atenția asupra nevoii tot mai clare de reformă a instituțiilor de spectacol.

Theodor Cristian Popescu: "Cât despre pedagogie, în care suntem amândoi la fel de implicați, principala noastră datorie constă, cred, în a păstra subtilitatea procesului. Pot fi inventate teme noi sau pot fi păstrate cele vechi, dar acestea sunt doar pretextul. Important e să fim acolo când studenții își descoperă marea singurătate, când se confruntă cu îndoielile și limitele proprii."

Revin la ”naivitate” și ”generozitate”. Probabil că sunt și valorile care stau la baza demersului care a generat Centrul Replika, dar sunt și valorile pe care le apreciez cel mai tare la un artist sau pedagog. Sunt proprii noțiunii de joc. Jocul fără naivitate și generozitate devine întrecere, încleștare, devine groaznic de privit și cumplit pentru cei care-l practică.

Am văzut de multe ori la acest final de an, inevitabil, primele imagini difuzate de ”Televiziunea Română Liberă”, având în prim plan figurile a doi artiști, poetul Mircea Dinescu și actorul Ion Caramitru. Le-am văzut în cele câteva spectacole despre Revoluție – nu multe – create în România de către artiști independenți, le-am revăzut în minunatul Videograme dintr-o revoluție , și le-am găsit citate în spectacolul grupului Gob Squad, Revolution Now. ”Dar ce s-a întâmplat cu cei doi?”, m-au întrebat Sean și Simon, doi dintre membrii Gob Squad.

Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar un mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi publicăm schimbul de scrisori între actorii Alexandru Ion și  Liviu Romanescu

Traversez o perioadă a existenței, atât personale cât și artistice, în care sunt foarte „experience oriented” și îmi concentrez eforturile înspre a investi (și la propriu și la figurat) considerabil mai mult în experiențe decât în lucruri. Nu ți-am spus asta niciodată, dar trebuie să admit că ăsta-i unul dintre motivele care m-au făcut să pornesc alături de tine și de colegi în aventura Medea's boys.

„Având prilejul de a fi prezent la acest eveniment la Târgu Mureș, m-am întrebat constant (și cred că majoritatea am făcut-o): cum este să faci parte dintr-o cultură care-și prețuiește artiștii așa, care îi subvenționează și le creează medii propice unei dezvoltări sănătoase? Demnitatea despre care vorbeai și tu este ceva tot mai greu de găsit într-o cultură a compromisului.”