Editorial

Sistemul trebuie ucis, reconstruit. Din școală! Se girează un sistem în care se produc pe bandă rulantă artiști. Mai mult decât în oricare altă meserie, aici cantitatea n-are ce căuta.

Imaginea culturii române promovată azi de către stat este – cu puține excepții - mai degrabă o amintire sau poate o proiecție imaginară bazată pe elemente împrumutate dintr-un trecut idealizat.

Cred că e important ca un director de teatru național să ofere oportunități și artei care-l depășește sau care nu-i pe gustul lui. Testul scenei e singurul care legitimează sau anihilează un demers artistic.

(...) cred că prima menire a teatrului e să modifice scheme de gândire. În psihanaliză, catharsisul lui Aristotel accentuează ideea eliberării de teamă, prin asocierea unei emoții sau a unei idei cu amintirea faptului care a cauzat-o. Privind meseria din acest unghi, am văzut câtă nevoie au oamenii de orice formă de joc și expresie a artei, ce poate face diferența în viața unor categorii sociale mai puțin răsfățate.

Astăzi, politicienii se exprimă fără să se mai deranjeze să vadă vreun spectacol, doar pe baza unor comentarii din spațiul public, care le dau apă la moară pentru criticarea contracandidaților politici. Numai că nu înțeleg, când fac asta, că la 30 de ani de la Revoluție, societatea românească a evoluat suficient cât să fie neplăcut surprinsă de o asemenea ieșire.

”Probabil ca la școală îi bag - literalmente pe toți – în sperieți, pentru că, pentru mine, rigoarea este prima și cea mai la îndemână de însușit dintre regulile jocului, e răbdarea pe care i-o acorzi ceiluilalt pentru că știi cât de greu ți-a fost și ție.”

Nenumăratele apeluri, nenumăratele luări de poziții ale sectorului independent au rămas în aer. Actuala criză sanitară a demonstrat, mai mult ca niciodată, cât de costisitoare, material și emoțional, e această insecuritate de cursă lungă.

Actorul ar trebui să aibă funcții multiple în comunitatea din care face parte. Tocmai de asta nu mi s-a părut deloc greșit să protestez când a fost cazul sau să am păreri chiar și atunci când nu mi le cerea nimeni. În același timp, am încercat să nu rămân captiv doar în teatrul meu, unde e călduț. Proiectul Texte bune în locuri nebune s-a născut tocmai din dorința de a face / rosti / gândi altfel, după pofta mea. Am vrut să încerc și alte poteci, să lucrez cu alți oameni.

Dacă tot se apropie alegerile locale, ce-ar fi să-i votăm numai pe cei care ne conving că au o viziune privind cultura?