Atitudini în teatrul românesc. Theodor Cristian Popescu despre granița ce separă „a avea atitudine” de „a fi explicit” (scrisori)

Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de regizoarea Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar un mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi publicăm schimbul de scrisori între regizorii Radu Apostol și Theodor Cristian Popescu. În luna februarie, Theodor Cristian Popescu va provoca un alt practician să îi răspundă unei alte scrisori. 

Dragă Cristi,

îți scriu din ipostaza de student pentru că bun sau rău, am fost studentul tău. Rimează, deci e adevărat.

”Atitudinea” a fost prima noțiune pe care am auzit-o de la tine ca profesor asistent la clasa de regie. Ne spuneai mereu să încercăm să ne definim atitudinea față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în lume. Ne încurajai să evităm chiar și în lucrul cu actorii noțiunea de ”stare”, fiind mult prea relativă și să încercăm să identificăm ”atitudinea” și nu ”starea”. Și pentru că eram studenți la regie, nu la teorie literară, la prima-prima întâlnire, ai pus în practică această noțiune, ne-ai confruntat pe toți cu o întrebare foarte incomodă la acel moment: ”cu cine v-ați pregătit ca să intrați la regie?”. S-a lăsat o liniște lungă, întreruptă discret, când și când doar de studenții maghiari care păreau că-și traduc întrebarea (eram într-o grupă în care erau și studenții maghiari de la secția din Târgu Mureș).

De ce ne-ai întrebat asta? Cum ar suna întrebarea asta azi?

După un timp, când noi ne zbăteam deja cu examenul de extratext, crize peste crize, ne-ai înrolat pe toți să urmărim împreună două spectacole montate la TNB, ”Năluca” și ”Tehnica raiului”. Pe actualul site al TNB aceste spectacole apar ”fără pauză”, deși eu țin minte că durau fiecare câte 4 ore și aveau câte 2 pauze. După prima pauză, zeci și zeci de rânduri din sală au rămas goale. Cei mai în vârstă dintre noi, cu mai multă experiență, dădeau semne că vor să plece, dar nu ne-ai lăsat, pur și simplu ne-ai interzis să plecăm. După a doua pauză, fără să fiu rău, cred că rămăseserăm în sală numai noi, studenții la regie și probabil rudele și prietenii celor care erau în spectacol. La următorul curs de regie, pentru câteva ore ne-am căznit fiecare dintre noi să povestim cele două spectacole din prima secundă până la aplauze.

De ce ne-ai confruntat cu această experiență?

Cu chiu cu vai, nu, nu am reușit să povestim cele două spectacole, dar am trecut în anul doi de studiu, după 3 examene grele. Mi-ai propus să fac asistență de regie la spectacolul ”Îngeri în America”, montat de tine la Teatrul Nottara, care la acea vreme era probabil cel mai tare teatru, cel puțin așa era pentru mine. Am mai spus-o și cu alte ocazii, spectacolele montate în acea perioadă la Nottara (Costumele, DaDaDa Dans, Îngeri în America, Trilogia belgrădeană, Orfanul Zhao, Lungul drum al zilei către noapte, Viforul) au reprezentat o bulă de aer pentru teatrul românesc, probabil cel mai temerar demers de management teatral. Din câte știu eu, a fost pentru prima dată când s-a organizat casting pentru spectacolul Trilogia belgrădeană. Era spațiul cultural care abunda în atitudini. Dar din păcate totul a fost curmat brusc.

Cum de m-ai luat asistent de regie la spectacolul ”Îngeri în America”?

Azi s-ar mai putea repeta o astfel de experiență?

Ai condus una dintre primele companii teatrale independente din România anilor ’90: Compania Teatrală 777. Nu o să uit niciodată cât de idiot am fost când după spectacolul ”Copiii unui Dumnezeu mai mic”, am rămas să felicit actorii și am fost atât de marcat de spectacol, de jocul impecabil al actorilor, încât am fost convins că Cristina Toma este chiar surdo-mută. M-am fâstâcit total când ne-am întâlnit în foaierul teatrului Odeon și în loc să spun ceva, mă chinuiam să reproduc cele câteva semne pe care le reținusem din spectacol ca să-i mărturisesc admirația mea. Atunci ai apărut tu și ai curmat brusc mirajul prezentându-mă Cristinei Toma ca fiind studentul tău.

Ce te-a făcut să înființezi Compania Teatrală 777?

Dragă Cristi, am ținut să-ți scriu pentru că ți-am fost student și oricât de plat și searbăd ar suna, cred că relația profesor-student este cumva o relație de-o viață. Că vrei, că nu vrei, voi fi mereu studentul tău. Mi-a lipsit prezența ta în anii cât ai fost plecat în State și Canada, dar corespondența via email a atenuat puțin distanța fizică.

O să închei cu o întrebare care e legată de relația dintre ”atitudine” și ”explicitare”. Care ar fi granița între ”a avea atitudine” și ”a fi explicit”? Mărturisesc că de curând am avut șansa de a petrece minute bune în fața unei creații a lui Caravaggio: ”Încoronarea lui Hristos cu coroana de spini” (așa s-a tradus la noi). După ce am stat minute bune (”pe viu”) în fața acestei compoziții, încă mă mai bântuie prezența acelui soldat contemporan lui Caravaggio într-o secvență din Noul Testament. Unde ar fi granița dintre ”a avea atitudine” și ”a fi explicit”?

Michelangelo Merisi da Caravaggio – The Crowning with Thorns

Dragă Radu,

Îți amintești, încă, unele lucruri pe care eu le-am uitat. Cum de le-am uitat? Pentru că aceste etape – discutarea unei atitudini, a pregătirii pentru admitere, vizionarea unor spectacole edificatoare pentru o anume idee de cultură la un moment dat – erau încercări de-ale mele, un regizor pornit doar cu puțin înaintea voastră, de a ajunge la voi pentru a vă stimula luciditatea, sinceritatea și apetența pentru real.  La unii cred că am reușit să ajung. La tine, Radu, știu că am ajuns.

Totul începe, cred eu, cu o privire atentă în jur. Când începi să vezi, se clarifică și ce vrei să faci. Ca reacție.

Cred (și m-a preocupat mult să-ți transmit asta) că gesturile noastre importante sunt, în principal, reacții. Ca actorii ce intră în scenă, așa suntem și noi. Dacă intrăm închiși în noi înșine, vom fi deconectați de tot ce e în jur și foarte singuri. Vom consuma (și foarte probabil vom risipi) o energie stridentă, căci nu se sprijină pe nimic, nu e în sinergie cu nimic. Dar dacă suntem atenți și înțelegem ce vine către noi, dacă sesizăm ce e în jur și reacționăm, energia noastră va fi dozată corect și, foarte important, va fi constructivă. Vom intra în rezonanță. Ne vom acorda.

Și abia atunci devine important și ce respingem, nu numai ce acceptăm.

Iar cu tine s-au întâmplat aceste lucruri, în forme lucide, sincere și cu o mare apetență pentru real. Ai și respins, ai și construit.

Erau, după cum îți amintești, timpuri deopotrivă idealiste și foarte brutale, cele menționate de tine, când Compania Teatrală 777 a creat spectacole, Teatrul Nottara a încercat o identitate artistică diferită, iar tu începeai să înțelegi ce e în jur și să te descoperi pe tine însuți. Ar fi multe de zis despre acele vremuri. Mai e posibilă azi o astfel de experiență, mă întrebi? Nu numai că mai e posibilă – iată Centrul de Teatru Educațional Replika în care ești implicat trup și suflet (evident fondat și ținut în viață cu o atitudine, care nu poate dispărea fără ca totul să se schimbe) și toți partenerii voștri. Acolo transmiterea se face natural, cum am făcut și eu cu tine ca student, ca asistent, ca artist, ca om. De aceea fondăm companii, de aceea ne căutăm locul unde să putem respira. Nu numai că mai e posibilă, zic, dar e la fel de necesară ca oricând.

Dar generația ta trebuie să facă și pasul următor și să conducă și instituții teatrale mari, cât mai curând. Probabil că nu asta vrei să auzi, dar cred că ar fi bine ca și tu să te gândești (cu luciditate) la acest lucru.

Această mișcare naturală – eu n-am făcut-o. Și nici generația mea. De ce? Nu știu. Dar am ajuns să văd asta ca pe o mare slăbiciune a noastră, ca pe o ezitare ciudată, un egoism dificil de scuzat. Totuși, colegii noștri din film nu au stat pe gânduri și iată ce departe a ajuns filmul românesc. Noi nu ne-am făcut treaba până la capăt, neimplicându-ne în conducerea teatrelor. Voi va trebui s-o faceți. Și tu, Radu. E ceea ce mai pot să-ți transmit, în continuarea discuției despre atitudine, cu care a început totul, acum ceva timp.

Cât despre pedagogie, în care suntem amândoi la fel de implicați, principala noastră datorie constă, cred, în a păstra subtilitatea procesului. Pot fi inventate teme noi sau pot fi păstrate cele vechi, dar acestea sunt doar pretextul. Important e să fim acolo când studenții își descoperă marea singurătate, când se confruntă cu îndoielile și limitele proprii. Să nu ne pierdem în detalii, să le dăm voie să ne vadă fragilitatea, ca să și-o poată și ei accepta pe-a lor. Dar și să se obișnuiască cu administrarea puterii, să-și cultive o autoritate calmă, înțelegătoare cu ceilalți. Suntem, vrem, nu vrem, modele. Se vor purta cu colaboratorii lor cam cum ne văd pe noi purtându-ne cu ei.

Știi ce-mi pare cel mai greu? Faptul că le cerem claritate în gîndire și limpezime în mijloace, știind că nu e de ajuns și că trebuie să le transmitem cumva că arta începe abia mai târziu, în spațiul de penumbră în care lucrurile se ghicesc doar, nu se văd bine, sunt nuanțate până la ștergerea contururilor și chiar contradictorii. Cum facem asta?

Aici se întrezărește, cred, granița ce separă „ a avea atitudine” de „a fi explicit”.

Theodor-Cristian Popescu

***

Schimbul de scrisori a început în luna septembrie 2019 și însumează gândurile a 11 practicieni:

Scrisoare Leta Popescu către Andrei Măjeri – Răspunsul lui Andrei Măjeri (septembrie 2019)
Scrisoare Andrei Măjeri către Alexandru Ion – Răspunsul lui Alexandru Ion (octombrie 2019)
Scrisoare Alexandru Ion către Liviu Romanescu – Răspunsul lui Liviu Romanescu (noiembrie 2019)
Scrisoare Liviu Romanescu către Radu Apostol – Răspunsul lui Radu Apostol (decembrie 2019)
Scrisoare Radu Apostol către Theodor Cristian Popescu – Răspunsul lui Th.C.Popescu   (ianuarie 2020)
Scrisoare Theodor Cristian Popescu către Mihaela Sîrbu – Răspunsul Mihaelei Sîrbu (martie 2020)
Scrisoare Mihaela Sîrbu către Vlad Massaci – Răspunsul lui Vlad Massaci (aprilie 2020)
Scrisoare  Vlad Massaci către Iuliana Vîlsan – Răspunsul Iulianei Vîlsan (mai 2020)
Scrisoare Iuliana Vîlsan către Iris Spiridon – Răspunul lui Iris Spiridon (iunie 2020)
Scrisoare Iris Spiridon către Sorin Leoveanu – Răspunul lui Sorin Leoveanu (iulie 2020)

***
Anul 2 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Leta Popescu  – Ionuț Caras (septembrie 2020)
Schimb scrisori Ionuț Caras – Irina Wintze (octombrie 2020)
Schimb scrisori Irina Wintze – Adriana Moca (noiembrie 2020)
Schimb scrisori Adriana Moca – Marius Manole (decembrie 2020)
Schimb scrisori Marius Manole – Ramona Dumitrean (ianuarie 2021)
Schimb scrisori Ramona Dumitrean – Ada Lupu Hausvater (martie 2021)

***

Anul 3 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Adina Lazăr – Alexandra Felseghi (septembrie 2021)
Schimb Scrisori Alexandra Felseghi – Csaba Székely (octombrie 2021)
Schimb scrisori Csaba Székely – Andi Gherghe (februarie 2022)