Precaritate de cursă lungă sau Teatrul independent nu contează!

Bulandra
Bulandra – cu director, dar fără direcție
august 8, 2020
Dorina Lazăr versus Gabriela Firea – un proces simbolic
septembrie 18, 2020

În urmă cu cinci ani, directorul Teatrului Național din București făcea următoarea afirmație: „Haideți să spunem lucrurilor pe nume. Acești tineri, numiți independenți, sunt de fapt șomeri”.

Anul trecut, într-o discuție pe care am avut-o cu Ministrul Culturii Daniel Breaz, l-am auzit susținând următoarea poziție: independenții nu vor, de fapt, să se angajeze, preferă să fie mai ”artiști”, să nu aibă un program fix. Cam asta înțelegea Ministrul Culturii din statutul de independent. Când l-am întrebat dacă știe câte teatre scot posturi la concurs pe an și câte posturi, a spus: „ei, lăsați!”. Lipsa de competență și cunoaștere a unui sector constant precarizat este recurentă și epuizantă. Cei care ajung în poziții culturale cheie nu înțeleg ce înseamnă, de fapt, să funcționezi într-o structură independentă, care sunt problemele de fond cu care colectivele independente se confruntă, care sunt raporturile cu spațiile în care activează. Propunerile relevante, venite din partea unui minister incapabil să genereze transformări esențiale, structurale, nu reușesc să se impună. Lipsesc răspunsuri substanțiale: cum e gândită o strategie națională privind necesitatea și vitalitatea culturii?; cum e gândită o rețea de susținere a culturii independente, care ar deveni funcțională dacă ar angaja planuri multiple de acțiune? Din păcate, miniștrii culturii habar nu au cum e organizată cultura independentă și cât de importantă a fost aceasta, social și educațional, în ultimii ani. Habar nu au care sunt lipsurile flagrante cu care se confruntă, ce înseamnă să fii lucrător/ lucrătoare independentă, cum trăiesc și cum lucrează independenții, fără o plasă de siguranță socială, de la un proiect la altul, fiindu-le călcat în picioare statutul și minimizate drepturile.

Simulare măsuri de siguranță la Replika

Simulare măsuri de siguranță la Replika

Nenumăratele apeluri, nenumăratele luări de poziții ale sectorului independent au rămas în aer. Actuala criză sanitară a demonstrat, mai mult ca niciodată, cât de costisitoare, material și emoțional, e această insecuritate de cursă lungă. Cât de apăsătoare poate deveni într-un context care produce oricum instabilitate și angoasă. Cultura independentă în România e copilul anxios care devine adultul frustrat și blazat. Care nu-și poate gândi supraviețuirea decât în respirații scurte, guri mici de apă. Cultura independentă în România o ia, cu fiecare nou ministru, de la capăt, legitimându-se, dovedind, reafirmându-se, într-un climat amnezic și blocant. Pandemia a accentuat ceea ce știam: în momente de criză, cei vulnerabili devin și mai vulnerabili. În momente de criză, nesiguranța pulverizează cadrele oricum friabile. Pentru mulți independenți, indemnizația oferită a fost o soluție salvatoare (printr-o ordonanță de urgență, toți cei care au lucrat ca persoană fizică autorizată sau au avut contracte de drepturi de autor și nu au mai putut să-și desfășoare activitatea pe perioada pandemiei, au putut primi, completând o declarație pe propria răspundere, până la 75% din salariul mediu pe economie). Procedura de acordare a indemnizației a avut, desigur, punctele ei chestionabile, dar a fost singurul ajutor într-o perioadă lipsită de resurse. Dacă acest tip de ajutor nu va fi continuat, rămâne un răspuns singular la un moment de criză majoră. De fapt, el ar trebui permanentizat tocmai pentru că sectorul independent se află în criză de ani buni și încearcă, cu obstinație, să reziste și să-și continue acțiunile într-o cultură care-l periferizează permanent, delegitimându-l și ignorându-l.

Pe 1 iulie, guvernul a anunțat programul de relansare economică. O relansare care fentează cultura independentă, în ciuda unei întâlniri cu Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și cu Raluca Turcan, vicepremier, în care reprezentanți și reprezentante ale culturii independente au prezentat nu doar problemele cu care se confruntă sectorul, dar și posibile soluții. În contextul în care, în ultimii ani, dispar spații în care producțiile independente pot deveni vizibile, în contextul în care apar tot mai multe asociații și colective cărora le este destinat un singur fond la care pot aplica – AFCN, guvernul decide că operatorii culturali din mediul asociativ și privat, lucrătoarele și lucrătorii independente/independenți, spațiile care se luptă să nu se închidă nu merită nicio atenție, reafirmându-și disprețul, necunoașterea și incompetențe, cu prețul destabilizării unui întreg sector. E adevărat, nu pentru prima oară!

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide