Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de regizoarea Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar un mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi publicăm schimbul de scrisori între actorii Alexandru Ion și Liviu Romanescu. În luna decembrie, Liviu Romanescu va provoca un alt practician să îi răspundă unei alte scrisori.
Dragă Liviu,
Multe sunt motivele care m-ar fi putut determina să îți scriu ție prezenta scrisoare. Îmi ești unul dintre cei mai apropiați prieteni, am împărțit aceeași cameră de cămin și aceleași săli de clasă în facultate, am călătorit, am învățat și am visat împreună. Ai fost prezent când Ideo Ideis își trăia primul an de viață și apoi ai continuat să fii un important membru al echipei la toate celelalte ediții, ba chiar ai decis să o ceri de soție pe Denisa acolo, în sânul festivalului, atunci când ați jucat Lungs și ai îngenuncheat în timpul spectacolului (asta e o amintire care mă emoționează teribil de fiecare dată când o vizitez). Conștientizez acum că ești primul actor pe care l-am admirat, văzând-l în carne și oase. În 2003, la Arad, la primul meu festival de teatru pentru adolescenți te-am văzut în Profesorul din Lecția și mi-am dorit să fiu că tine. Eu, adolescentul mândru și orgolios care credea că le știe pe toate, îmi doream să te cunosc și să-ți fiu prieten în speranța că talentul și farmecul tău sunt contagioase și că o să mă „îmbolnăvească” și pe mine. Ne-am împrietenit atunci și uite că s-au scurs șaisprezece ani în care am trăit de toate împreună. Șaișpe ani, nene!!
Dar nu pentru toate cele de mai sus am hotărât să îți scriu ție, deși oricare dintre motivele enumerate ar fi fost mai mult decât suficient. Îți scriu ție pentru că această rubrică se numește Atitudini în teatrul românesc și după părerea mea, tu ai o atitudine comprehensivă, solidă, bine conturată și construită în timp. Acțiunile tale vorbesc și la fel fac și spectacolele pe care le-ai păstorit și în care ai jucat în ultimii ani. Atitudinea ta nu transpare din felul în care o „scrii pe garduri”, ci din lucrurile concrete pe care le croșetezi. Ești un „făcător” iar ăsta e unul dintre aspectele pentru care admirația începută în 2003 persistă și azi.
Ți-ai luat licența și diploma de masterat în actorie la UNATC, iar apoi ai mai făcut un masterat în actorie la Oxford. Te-ai întors în țară și ai pus bazele Vanner Collective care acum are deja un bogat portofoliu de producții. Nu te plângi și stăpânești foarte bine formula existenței proactive, în care nu aștepți ca rolurile și oportunitățile să pice din cer, ci pui mâna și le faci să se-ntâmple. Sunt curios cum au curs gândurile în mintea ta astfel încât să te aducă în punctul ăsta. Apropo de hotărârea de a pleca la Oxford respectiv cea de a te întoarce și despre resorturile, interioare și exterioare, care au făcut Vanner să apară. Aș vrea să știu dacă faci management cultural de plăcere sau din necesitate. Sau din amândouă?
Și dacă tot vorbim de atitudini, ai importa ceva de la ei și ai aduce la noi? Mai mult, bazându-te pe experiența de acolo, dacă ai lua mintea unui proaspăt absolvent de la noi și ai putea să-i dai reset, ce prejudecăți ai scoate?
În încheiere, realizez că anul trecut ne-am petrecut revelionul împreună pe alt continent, iar anul ăsta se va întâmpla la fel, din nou pe alt continent. Nu ne-am propus în niciunul dintre cele două cazuri să fie așa și totuși s-a întâmplat. Dacă aș crede în paradigma “totul se întâmplă cu un motiv” aș fi acum măcinat de căutarea motivului cu pricina. Dar cum nu cred, aș spune mai degrabă că e o consecință a faptului că ne place amândurora să călătorim și că poate universul încearcă să ne spună că e cazul să lucrăm ceva împreună, din nou. Cât despre călătorii, aș vrea să știu, simplu, de ce călătorești? As a fellow traveller, sunt tare curios care-s motoarele care pun oamenii în mișcare.
Să ne vedem cu bine nene, aici și pe tărâmuri exotice!
Alex
***
Dragă Alex,
Trebuie să recunosc că citind corespondența dintre tine și Andrei, mi-a zburat acest gând prin minte că îmi vei scrie, așa că fiind un împătimit al paradigmei „totul se întamplă cu un motiv” pot să îți confirm motivul, asta ca să nu ne măcinăm. Îți multumesc pentru gând! Nu lungim vorba, mergem ca la actorie: ca să înțelegi traseul, trebuie să înțelegi nevoile.
Am încercat mult timp să obțin apreciere prin ce făceam. Desigur, motorul inițial-central stătea la mine în casă, îmi doream să ajung la iubirea alor mei prin acest tip de produs: reușita. Mare parte a existenței mele, până de curând, a fost marcată de căutarea unui model – de artist, de profesor, de părinte. Proces obositor, cu multă energie implicată și timp consumat (inclusiv capitolul Marea Britanie a făcut parte din același process). De câțiva ani am încetat să mai caut modele pentru care să fac și am început să fac.
După masterat, inițial ușa mi se deschisese către Statele Unite, dar domnul de la viză a decis că e cazul să mai stau o tură și am ajuns astfel, 6 luni mai târziu, într-un program de vară din UK cu studenți americani, studenți masteranzi în conservatoare de top și acolo am descoperit, cu uimire, admirația acestor străini vis-a-vis de ce și cum făceam eu. De mult nu mai simțisem tipul acesta de admirație și apreciere reciprocă. Probabil pentru că acasă nu prea se practică tipul acesta de dinamică fluidă a învățării. De regulă, se pune accentul pe individualități. Reușita e individuală la noi, iar pentru ce nu merge e de vină sistemul. Învățăm, încă, să avem încredere în forța dinamicii de grup, să construim împreună. Revin. În acel program, s-a inițiat un dialog artistic între mine și „the Americans” cu o combustie pe care nu am mai regăsit-o ulterior în Europa, dialog pe care îl continui și astăzi cu unii dintre ei.
Impulsionat de acest moment, am decis să rămân pentru încă un an într-un program de Postgrads la The Oxford School of Drama, unde dialogul cu grupul de colegi „insulari” a avut cu totul altă dinamică. Eram singurul „de pe continent” din acel grup, programul nefiind destinat internaționalilor, iar acolo am învățat și experimentat două lucruri: singurătatea și rigoarea. Atunci a căpătat contur în mine „importanța a ceea ce vrei să realizezi”. Vreau ca Vanner să devină un resort pentru autentic în exprimarea artistică și dezvoltarea „făcătorilor”. Autenticul este, așadar, motorul care m-a animat în dinamica managementului cultural. Simt că susținem, Alex, un val de atitudine proactivă, ne punem întrebări, avem curajul de a risca, de a ne urma instinctul și începe să ne intereseze ce lăsăm în urmă și cred că ăsta e un semn de sănătate. Dacă reușim să ne facem un obicei din a oferi și a crește, atunci deschidem o altă dimensiune a managementului cultural.
Compania Vanner Collective a devenit un loc de încercare, de imaginare și implementare, cu riscuri de eșec asumate. În primii ani, teama și dorința de a crea pentru a fi validat au făcut lucrurile să se întâmple lent și cu multă precauție. Transformările din plan personal, încrederea, asumarea (vezi episodul coborâtului în genunchi) au dus la o schimbare a atitudinii din Vanner, iar în punctul acesta îmi doresc enorm să deschid ușile către alți artiști: colaborări, ateliere, internaționali care să vină aici, români cărora să le pot facilita acces la grupuri de peste hotare. Am înțeles, stând acolo, cât de important e sentimentul de sprijin și apartenență pentru un artist. Fie el român sau britanic. La noi în țară acest lux se întâmplă, teoretic, în teatrele de stat. „La ei”, de multe ori acesta este un factor determinant pentru artiști să se lase de meserie.
Pe subiectul acesta, “ei și noi”, meșteșugul actoricesc îl stăpânim la nivel internațional de top, ne lipsește limba internațională vorbită la nivel de top. Educația, Alex, ne mușcă de fund în toate domeniile. Dacă ar fi ceva ce aș trage din mediul lor în educația noastră, meticulozitatea si grija la detaliile tehnicii vocale și corporale este unul dintre lucrurile pe care le-aș importa de la britanici. Acest tip de igienă adus în antrenamentul actorului este ceva ce mie mi-a făcut mult bine. Dar întrebarea e dacă mediul de aici facilitează menținerea unui astfel de ingredient, căci felul în care sunt pregătiți și împachetați absolvenții, de mult timp chiar, este unul congruent cu felul în care lumea artistică arată și se comportă. Așa că dacă ar fi să iau mintea mea de absolvent al UNATC-ului, aș decupla discheta „Cum se fac lucrurile” și aș căuta undeva printr-un cotlon discheta decuplată de alții cu „Vreau să fac”. Next step e să înveți să (îți) pui întrebările.
Diferențele au început să mă atragă din ce în ce mai tare. Ce e altfel îmi atrage privirea. Probabil e motivul pentru care călătoritul a înflorit în ultimii ani pentru mine, și cu cât e mai diferită cultura, cu atât mai bine. Îmi place sa văd diferitul, să îl gust, să îl vorbesc dacă pot, să stau în casă la el. Evit hotelurile și de regulă îmi place cu rucsacul în spinare. Nu sunt un inițiat al călătoriilor, dar doresc să descopăr cât de mult pot din acest pământ.
Apropierea noastră nu a fost deloc întâmplătoare. Perioada adolescenței mele a fost marcată puternic de nesiguranță, care s-a propulsat și pe parcursul licenței la UNATC. Ai fost, Alex, persoana la care m-am uitat mereu în anii facultății, la încrederea și elanul cu care făceai totul să se întâmple în jurul tău. Mi-am dorit să fiu lângă tine și să am șansa să mă impregnez cu acest tip de ambiție. Iată, cu timpul, am căpătat încrederea că pot să încerc și să eșuez, să fac lucrurile „my way”. Am învățat din nou să mă bucur și să merit, să-mi las eșecul să devină combustibil. Iar pentru asta îți mulțumesc, frate drag.
Peste 16 ani te invit la o cafea în barul teatrului din Arad să sărbătorim.
23.11.2035.
Te îmbrățișez,
Liviu
***
Schimbul de scrisori a început în luna septembrie 2019 și însumează gândurile a 11 practicieni:
Scrisoare Leta Popescu către Andrei Măjeri – Răspunsul lui Andrei Măjeri (septembrie 2019)
Scrisoare Andrei Măjeri către Alexandru Ion – Răspunsul lui Alexandru Ion (octombrie 2019)
Scrisoare Alexandru Ion către Liviu Romanescu – Răspunsul lui Liviu Romanescu (noiembrie 2019)
Scrisoare Liviu Romanescu către Radu Apostol – Răspunsul lui Radu Apostol (decembrie 2019)
Scrisoare Radu Apostol către Theodor Cristian Popescu – Răspunsul lui Th.C.Popescu (ianuarie 2020)
Scrisoare Theodor Cristian Popescu către Mihaela Sîrbu – Răspunsul Mihaelei Sîrbu (martie 2020)
Scrisoare Mihaela Sîrbu către Vlad Massaci – Răspunsul lui Vlad Massaci (aprilie 2020)
Scrisoare Vlad Massaci către Iuliana Vîlsan – Răspunsul Iulianei Vîlsan (mai 2020)
Scrisoare Iuliana Vîlsan către Iris Spiridon – Răspunul lui Iris Spiridon (iunie 2020)
Scrisoare Iris Spiridon către Sorin Leoveanu – Răspunul lui Sorin Leoveanu (iulie 2020)
***
Anul 2 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Leta Popescu – Ionuț Caras (septembrie 2020)
Schimb scrisori Ionuț Caras – Irina Wintze (octombrie 2020)
Schimb scrisori Irina Wintze – Adriana Moca (noiembrie 2020)
Schimb scrisori Adriana Moca – Marius Manole (decembrie 2020)
Schimb scrisori Marius Manole – Ramona Dumitrean (ianuarie 2021)
Schimb scrisori Ramona Dumitrean – Ada Lupu Hausvater (martie 2021)
***
Anul 3 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Adina Lazăr – Alexandra Felseghi (septembrie 2021)
Schimb Scrisori Alexandra Felseghi – Csaba Székely (octombrie 2021)
Schimb scrisori Csaba Székely – Andi Gherghe (februarie 2022)
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide