Atitudini în teatrul românesc. Marius Manole: „Teatrul are dreptul la răsturnarea a tot ce știam despre el.” (scrisori)

Atitudini în teatrul românesc. Adriana Moca: „Prima menire a teatrului e să modifice scheme de gândire.” (scrisori)
noiembrie 16, 2020
Identitatea națională ca material explozibil
ianuarie 13, 2021

Marius Manole. Foto: Radu Afrim

Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de regizoarea Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar un mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi publicăm schimbul de scrisori între actrița Adriana Moca și actorul Marius Manole. În luna următoare, Marius Manole va provoca un alt practician să îi răspundă unei alte scrisori. 

Dragă Manole,

E complicat să țin pasul cu tine chiar ca spectator, să-ți urmăresc toate spectacolele, proiectele, luările de poziție, acțiunile caritabile, sociale, aparițiile publice ca urmare a implicării în atâtea și atâtea campanii. Mereu m-am întrebat cum reușești, că și pentru tine ziua are tot 24 de ore ca pentru noi, ceilalți. Îți admir cheltuiala de sine generoasă, forța de reinventare (propunerea ta de emisiune online din carantină a fost o nouă surpriză), solidaritatea față de cei mai vulnerabili sau în nevoie, felul în care ajuți cu propria persoană dar și cu donații, fie artiști independenți, fie ONG-uri preocupate de soarta animalelor abandonate, ori anonimi în perioade dificile de sănătate. Știu din experiența personală (Lectoriada și Divina memorie) că te îmbarci la fel de entuziast și în proiecte care ție nu-ți aduc mare lucru, nici în materie de notorietate, nici financiar. De la distanță, mi se pare că o faci că așa ești construit, dar poate ai tu un răspuns mai bun!

Recunosc că am întâlnit rar oameni artiști care-și oferă  talentul, energia, bunăvoința, elanul cu atâta sinceritate, una din calitățile care m-au cucerit în urmă cu mulți ani, poate cincisprezece să fie, când după un spectacol în care străluceai, „Drept ca o linie” (n.r. regie Radu Apostol, Teatrul Maria Filotti, 2002) – ulterior, aveam să descopăr că e marcă personală această strălucire – ai început să povestești despre tine. Tot așa, cu simplitate, asumare și naturalețe, deși disperările începutului de meserie și poveștile de navetă din trenurile neîncălzite de noapte nu erau deloc „basme”. Privind în urmă, crezi că azi le e mai greu tinerilor artiști să se afirme ori mai ușor, având la dispoziție mai multe mijloace/rețele/canale de comunicare?

De câțiva ani, ai început să fii activ și în viața social-politică a societății, demonstrații, petiții, marșuri, acțiuni civice importante. Mi-amintesc cu recunoștință apelul tău către colegi de a ieși din timiditatea malignă și a pune umărul la o inițiativă absolut necesară. Fără acel apel nominal, eu n-aș fi ieșit în stradă, temându-mă de valul urii atât de nemilos, mai ales pe rețelele sociale, pe care tu îl suporți cu grație de multă vreme. Transferul acesta de atitudine ți-a fost benefic în meserie, ai abordat diferit roluri și personaje? Ce valoare s-a adăugat demersului tău actoricesc? De fapt, când mai precis s-a petrecut declicul și te-ai hotărât să te implici? Crezi că asumarea unor crezuri sociale face un artist mai bun pe scenă? Curajul de a spune lucrurilor pe nume acolo unde muncești e necesar și asanează mediul de lucru, sau aduce doar belele? Personal, nu cred că principiul „taci și înghite” valorizează uman și artistic, dar cum am ales un drum înafara „instituției” și, deci a relațiilor de putere care vin la pachet, am scăpat de părerile șoptit-înveninate. Răspunsurile tale ar ajuta (sper) generației tinere de actori, obligate să performeze într-o societate care se dispensează cu ușurință de cultură și teatru, deși livrează anual sute de absolvenți pe o piață a muncii artistice aproape inexistente.

Cu tot atâta responsabilitate și naturalețe atingi puncte nevralgice din sistemul teatral, asumându-ți antipatii vremelnice și repudieri publice. Ai fost acuzat, pe nedrept, că atentezi la directoratul teatrului Național. Așa cum te cunosc, dornic de multiple experiențe mai ales artistice, știu că obiectivul tău e diferit de ceea ce se vehiculează „în culise”. Dar, dacă ai putea să construiești de la zero un teatru, cum ar arăta? E doar o ipoteză ficțională, firește! Ai alege democrația, ascultând toate opiniile, uneori fanteziste ori greu de pus în practică, sau dictatul flerului artistic exersat în atâția ani de meserie? Te-ai axa pe promovarea actorilor și spectacole de comedie pentru public, această categorie care face breasla să strâmbe discret din nas, deși uităm că, până la urmă, longevitatea unui spectacol e decisă și de plătitorii de bilet? Sau ai miza și pe teatrul de experiment/social/politic ca o condiție de educare a gustului? Care sunt calitățile/valorile pe care le consideri esențiale pentru a conduce o instituție artistică de succes?

Nu pot cuprinde tot ceea ce faci, fără să exagerez cu admirația și avalanșa de întrebări, la care, te rog, ia-ți toată libertatea să răspunzi sau să le ignori, dacă în vreun fel te deranjează. În fond, ce am scris e percepția mea asupra unui artist pe care-l prețuiesc. Cum probabil, acest text va ajunge la tine în perioada celor mai atipice sărbători de iarnă, o să te îmbrățișez de la distanță cu toată tandrețea, urmărind câteva spectacole online unde ești, ca de fiecare dată, foarte bun. Adică, Manole :)!

Reverență,

Adriana

Marius Manole. Foto: Radu Afrim

 

Dragă Adriana,

La umorul și felul tău direct de a aborda viața, nu m-așteptam la un laudatio pe post de scrisoare. Eu, unul, dac-aș fi citit scrisoarea asta și destinatarul ar fi fost altul, probabil că l-aș fi antipatizat din prima, pentru că ai uitat complet să pomenești și ceva defecte, pentru umanizare. Calitățile își pierd valoarea dacă n-au privilegiul contrastului. Scrisoarea ta îmi ridică o frumoasă statuie, așa că, în așteptarea porumbeilor care să-și trântească părerea în capul meu, o să încerc totuși în răspunsul pe care ți-l dau, să nu vorbesc tot despre mine. Pentru că excesul de „eu” dăunează grav sănătății mintale.

M-ai întrebat cum aș aborda, în cazul puțin probabil în care mi-aș pierde simțul rațiunii și m-aș visa director la TNB, conducerea unei instituții așa de importante în viața orașului, ba chiar a țării noastre. Îți spun sigur ce n-aș face. Nu m-aș baza în niciun caz doar pe gusturile și părerile mele despre teatru. Aș evita o conducere de tip „eu sunt Dumnezeu, crede și nu comenta”. Un director de teatru de stat este un angajat, nu un patron. Prin urmare, cel mai important lucru pe care l-aș face ar fi să înființez un consiliu ales pe sprânceană cu care să mă sfătuiesc și să iau deciziile, atât pe cele artistice cât și pe cele financiare. În al doilea rând, aș crea pârghii pentru artiști atipici, „neînțeleși” poate, și le-aș da șansa de a ieși în față publicului. Cred că e important ca un director de teatru național să ofere oportunități și artei care-l depășește sau care nu-i pe gustul lui. Testul scenei e singurul care legitimează sau anihilează un demers artistic. Sigur că sunt conștient că anii de teatru șablon la care a fost supus spectatorul român pot să fie un impediment în înțelegerea și receptarea unui spectacol „altfel” (și aici mă includ și pe mine între spectatori), deci nu aș avea pretenția de săli pline și călcat în picioare pentru achiziționarea unui bilet. Ar fi suficient să văd că există o nișă interesată, după care aș încerca, evident, să extind acea nișă. Teatrul nu trebuie să fie întotdeauna la îndemână, ușor de digerat, fermecător, drum bătut și răzbătut. Teatrul are dreptul și la nebunie, invenție, ciudățenie, revoltă, răsturnare a tot ce știam despre el. Și o spun eu care am făcut teatru de multe feluri, dar cel mai des am făcut parte din spectacole „ca la teatru”, făcute  „cu centura de siguranță” bine pusă, fără risc, fără uși pe care n-a intrat nimeni înainte, teatrul care-ți umple avizierul de cronici „drăguțe”. E nevoie de teatru nou, așa cum, bineînțeles, e în continuare nevoie de teatrul așa cum îl știm acum, pentru că există, cred eu, spectatori pentru o paleta nesfârșită de genuri. Și ca să continuăm pe drumul ăsta al directoratului pe care, repet, nu-l doresc sub nicio formă, dar să continuăm de dragul jocului pe care mi l-ai propus, mi-ar plăcea ca într-un teatru național să existe workshop-uri de mișcare, actorie, rostire, canto și multe altele. Actorul este un instrument care are și el nevoie de reviziile lui periodice, altfel ne fosilizăm și ajungem să ne repetăm iar și iar mijloacele de expresie, ba chiar să pierdem din ele, să ne uzăm, să consumăm mereu fără să punem nimic în loc. Și gata, am încheiat cu fantezia directoratului meu, că subiectul unei conduceri ideale pentru un teatru necesită multe nopți de povestit la un pahar de vin bun.

Despre participarea mea la „viața cetății” n-o să mai povestesc nimic, nu putem spune că am fost discret, că există ceva din ce m-a indignat sau m-a rănit de-a dreptul, ce n-am spus în gura mare pe toate canalele de comunicare sau chiar în piață (știi, că de multe ori erai și tu acolo). Tot ce aș spune este că e în continuare dezamăgitor pentru mine cât de puțini dintre noi, așa zișii artiști, reușim să ne îndreptăm coloana vertebrală și să ne unim într-un protest, indiferent cât de mare este abuzul la care suntem supuși, indiferent cât de gogonate matrapazlâcurile la care asistăm resemnați. Mă întrebai dacă ieșitul „la rivuluții” mi-a modificat în vreun fel atitudinea artistică. În esență nu, un rol e un rol și îl fac cât mă pricep eu de bine, dar recunosc că de la o vreme mi-e tot mai greu să-mi privesc în ochi unii parteneri de scenă. E greu să uiți că omul din față ta nu vede mai departe de propriul interes și nu numai că nu pune umărul când e nevoie, pune și piedică dacă se ivește ocazia. Dar, vorba aia, dacă sunt în stare să mă cred Richard al III-lea, reușesc în cele din urmă și să mă autosugestionez că partenerul de scenă nu e un laș egoist.

Mă îndemni, văd, să dau sfaturi colegilor mai tineri. N-o s-o fac, au ochi să vadă și urechi să audă și suflet să simtă. A fi tânăr nu te face neapărat om bun. A fi tânăr e doar o chestiune de cronologie, o etapă. Și cine-i om va străbate etapa asta încercând să fie de partea bunului simț. Cine nu, nu. Așa că sfaturile nu-și au rostul.

O să închei acum epistola mea care sper să te găsească sănătoasă și, pe cât posibil, în armonie. Sper să ne vedem cu bine în anul care vine, eventual chiar într-o sală de teatru, de oricare parte a scenei s-o întâmpla să fie.

Te îmbrățișez, Adriana!

Marius

***

Schimbul de scrisori a început în luna septembrie 2019 și însumează gândurile a 11 practicieni:

Scrisoare Leta Popescu către Andrei Măjeri – Răspunsul lui Andrei Măjeri (septembrie 2019)
Scrisoare
 Andrei Măjeri către Alexandru Ion – Răspunsul lui Alexandru Ion (octombrie 2019)
Scrisoare 
Alexandru Ion către Liviu Romanescu – Răspunsul lui Liviu Romanescu (noiembrie 2019)
Scrisoare 
Liviu Romanescu către Radu Apostol – Răspunsul lui Radu Apostol (decembrie 2019)
Scrisoare 
Radu Apostol către Theodor Cristian Popescu – Răspunsul lui Th.C.Popescu   (ianuarie 2020)
Scrisoare 
Theodor Cristian Popescu către Mihaela Sîrbu – Răspunsul Mihaelei Sîrbu (martie 2020)
Scrisoare 
Mihaela Sîrbu către Vlad Massaci – Răspunsul lui Vlad Massaci (aprilie 2020)
Scrisoare
  Vlad Massaci către Iuliana Vîlsan – Răspunsul Iulianei Vîlsan (mai 2020)
Scrisoare 
Iuliana Vîlsan către Iris Spiridon – Răspunul lui Iris Spiridon (iunie 2020)
Scrisoare 
Iris Spiridon către Sorin Leoveanu – Răspunul lui Sorin Leoveanu (iulie 2020)

***
Anul 2 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori 
Leta Popescu  – Ionuț Caras (septembrie 2020)
Schimb scrisori 
Ionuț Caras – Irina Wintze (octombrie 2020)
Schimb scrisori Irina Wintze – Adriana Moca (noiembrie 2020)
Schimb scrisori Adriana Moca – Marius Manole (decembrie 2020)
Schimb scrisori Marius Manole – Ramona Dumitrean (ianuarie 2021)
Schimb scrisori Ramona Dumitrean – va urma…

 

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide