Atitudini în teatrul românesc. Csaba Székely: „În teatrul ideal, ideile se manifestă fără restricții.” (scrisori)

Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de regizoarea Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi publicăm schimbul de scrisori între autorii dramatici Alexandra Felseghi și Csaba Székely. În luna următoare, Csaba Székely va provoca un alt practician să îi răspundă unei alte scrisori.

Dragă Csaba,

Țin minte că ne-am întâlnit acum multă vreme la Târgu Mureș. Participam la același program, cu numele „Practică teatrală în Regiunile Centru și Nord-Vest”, organizat de Teatru 74. Pentru mine la ora respectivă, Teatru 74 reprezenta un model ideal de a face teatru. Nu eram nici măcar sigură de funcția pe care aș putea-o avea într-un mecanism teatral, dar tot ce știam era că, într-un fel, descoperisem un cadru în care mi-aș fi dorit să mă manifest artistic. Dacă bine țin minte, echipele de lucru la spectacole se făcuseră prin extragerea unor bilețele cu numele fiecăruia dintre noi. Așa se face că am ajuns să lucrăm împreună. Și, îți mărturisesc acum ce nu ți-am mărturisit atunci: faptul că la început m-a înspăimântat ideea de a lucra într-o limbă pe care nu o vorbesc, ci doar o pot deduce într-o anume măsură. Crescând și trăind în Cluj, având bunici fluenți în maghiară, relația mea cu această limbă e una foarte familiară și străină, în același timp. Pentru mine, e limba la care trec cei din jur atunci când au secrete, e toată bucătăria ce-nseamnă „acasă” și o mulțime de oameni dragi și importanți din viața mea. Și totuși, rămâne o limbă străină. Dar revenind, cu toate temerile astea inițiale, a lucra un spectacol în altă limbă s-a dovedit a fi unul din cele mai importante exerciții pe care le-am făcut în devenirea mea ca practician. În plus, mă bucur teribil să mă știu unul din primii cititori ai textului la care lucrai atunci, Flori de mină. De atunci el s-a tradus și jucat atât în România, cât și în afara țării. Voiam să te întreb, cât de importantă este pentru tine limba în energia unui spectacol? Ce pierde și ce câștigă un text prin traducere? Cum ai descrie apropierea de rol a actorilor provenind din școli diferite?

Cu puțin timp înainte de pandemie, apucasem să văd spectacolul vostru, Mihai Viteazul, în regia lui Andi Gherghe (producție Teatru3G, 2018). Trecând peste stratul gros de umor de bună calitate, cred că a fost o lecție importantă de istorie dată spectatorilor și, mai mult decât atât, pentru cei care au stat să digere mai pe îndelete – o formă de teatru politic. Este dimensiunea politică un element necesar atunci când lucrezi? Crezi că ea trebuie afișată, sau ar trebui să transpară din spectacol?

Pentru mine, ca dramaturg, cea mai importantă relație în tot procesul de creație este aceea cu regizorul. Îmi place să iau parte la repetiții, în măsura în care acest lucru este posibil, să adaptez textul în funcție de nevoile unei producții anume, să fiu un martor activ și nu un invitat de onoare. Sunt curioasă să aflu mai multe despre cum ai descrie tu rolul dramaturgului în actul de construcție a unui spectacol?

Și acum, că tot am adus vorba la începutul scrisorii de moduri ideale de a face teatru: cum arată pentru tine teatrul ideal? Există? S-a inventat deja sau e un proiect de viitor la care speri la un moment dat?

Îți doresc mult succes în continuare,

Alexandra

Credit foto: Sándor Bereczky – Teatrul Național Târgu Mureș

Dragă Alexandra,

Mă bucur că mi-ai amintit atelierul organizat de Teatru 74, mă gândesc cu drag la acea perioadă. Pentru cei care am participat la el și am rămas în domeniu, erau primii pași în viața profesională, mulți dintre noi acolo am gustat pentru prima dată din experiența de a face teatru independent. Are un gust ciudat, nu?

Eu pe vremea aceea nici nu am realizat cât de greu poate să fie pentru tine să lucrezi pe un text scris într-o altă limbă, mai ales când ai o traducere făcută în trei nopți de un student secui, și ai actori care, unii dintre ei, nu vorbesc deloc limba română. Vreau să te felicit pentru că ai făcut față acestei încercări, și îți mulțumesc pentru spectacolul de atunci.

Din păcate nu scriu foarte bine în română, dar dacă aș putea, cel mai mult mi-ar plăcea să scriu în română pentru teatrele românești și în maghiară pentru cele ungurești. Pentru că, vrând-nevrând, se pierd lucruri importante în traducere. Atmosfera originală a piesei este primul lucru care ajunge lost in translation. Se creează (dacă se creează) o atmosferă nouă, dar e foarte posibil ca ea să nu fie cea mai potrivită pentru a înțelege intenția textului, și atunci piesa poate părea de o calitate mai slabă. Sau e posibil să se piardă naturalețea dialogurilor. Sunt de exemplu expresii care se folosesc doar în limba română, cum ar fi „vorba ceea” sau când o discuție telefonică începe cu „de ce te-am sunat” și se termină cu „hai, te pup, mai vorbim”, sau când înainte de o explicație cineva spune „deci practic, ce se întâmplă”: aceste expresii și ticuri de comunicare nu există în maghiară, deci nu le voi folosi în textul meu original, și atunci nu vor apărea nici în traducerile în română, însă poate că ar fi mai bine dacă ar apărea, pentru că s-ar potrivi mult mai bine în text decât expresiile mele. Deci practic, ce se întâmplă? Textul care în maghiară pare că e rupt din viața reală, în varianta românească e posibil să pară un pic forțat, pentru că nu folosește expresiile pe care le-ar folosi un om normal.

Mai e și varianta inversă: când un personaj vorbește „nenatural” pentru că i-am creat un dialect specific, și traducerea nu poate să-i redea graiul ciudat de la cap la coadă, doar în anumite clipe, și bineînțeles că în acele clipe sare în ochi. Și atunci actorii români, care lucrează pe text, vin și îmi zic: în română noi nu folosim expresia asta. E greu de explicat că nici în maghiară n-o folosim… dar atunci de ce am băgat-o în piesă.

Partea bună este că prin traduceri piesa poate ajunge la un public mult mai larg – teoretic. Spun doar „teoretic” pentru că un text scris într-o limbă de circulație mică are șanse mici să ajungă unde ajung textele scrise într-o limbă de circulație mondială. Vorba unui prieten de-ai mei, scriitor ungur: „cel mai mare noroc al irlandezilor este că și-au pierdut limba.” Poate că lumea niciodată nu ar fi auzit de G.B. Shaw sau Oscar Wilde dacă ei scriau în gaelică. Cred că ceva asemănător se întâmplă și cu limbile minoritare în țările Est-Europene, textele scrise în aceste limbi foarte rar vor atinge prestigiul textelor de limbă majoritară. Și nici nu prea auzi un director artistic spunând: „hai să montăm o piesă scrisă de un minoritar!”

Legat de actorii de etnii diferite eu n-am observat vreo diferență în modul în care se apropie de rol. Diferența care poate exista cred că se datorează universității de unde au ieșit, pe care noi o asociem cu orașul – „normal că-i orgolios, a terminat la Cluj” – și nu a limbii în care au învățat teatru. În ceea ce privește meseria, un actor maghiar din Sfântu Gheorghe cred că are mai multe lucruri în comun cu unul din București decât cu unul din Budapesta.

Îmi pare bine că ai văzut Mihai Viteazul. Acel spectacol a fost – printre altele – și o lecție de curaj pentru noi, cei care am participat la realizarea ei: oare poți să te atingi de un simbol, cum este Mihai Viteazul, și să îl prezinți ca pe un om normal? Bine, ca pe un om șmecher, dar la noi șmecheria este normală. Și doar acum îmi dau seama, când scriu aceste rânduri, că de fapt nu aspectul politic este cel mai important pentru mine, ci libertatea de exprimare artistică. Adică să putem vorbi despre orice subiect fără cenzură sau autocenzură. Pentru mine asta este teatrul ideal: teatrul liber. Unde ideile circulă și se manifestă fără restricții, unde nu există presiuni din partea statului, nici frică de cultele religioase sau nu știu ce organizații patriotice.

E și asta o chestiune politică până la urmă. Arată nivelul de democrație și educație dintr-o societate. Unde acestea sunt mai scăzute, acolo se întâmplă ce s-a întâmplat în cazul spectacolelor Mihai Viteazul și Nu chiar 1918 (producție Teatrul “Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, 2018, regie Cristian Ban): vin oameni supărați care n-au văzut spectacolul și cer interzicerea lui, eventual și ”capul dramaturgului ungur”.

Mă bucur că îți place să fii acolo la repetițiile spectacolelor făcute după textele tale, și mie îmi place enorm, și cred că ies spectacole mai bune atunci când participă și dramaturgul la repetiții. Îți doresc să participi la cât mai multe!

Csaba

***

Schimbul de scrisori a început în luna septembrie 2019 și însumează gândurile a 11 practicieni:

Scrisoare Leta Popescu către Andrei Măjeri – Răspunsul lui Andrei Măjeri (septembrie 2019)
Scrisoare Andrei Măjeri către Alexandru Ion – Răspunsul lui Alexandru Ion (octombrie 2019)
Scrisoare Alexandru Ion către Liviu Romanescu – Răspunsul lui Liviu Romanescu (noiembrie 2019)
Scrisoare Liviu Romanescu către Radu Apostol – Răspunsul lui Radu Apostol (decembrie 2019)
Scrisoare Radu Apostol către Theodor Cristian Popescu – Răspunsul lui Th.C.Popescu   (ianuarie 2020)
Scrisoare Theodor Cristian Popescu către Mihaela Sîrbu – Răspunsul Mihaelei Sîrbu (martie 2020)
Scrisoare Mihaela Sîrbu către Vlad Massaci – Răspunsul lui Vlad Massaci (aprilie 2020)
Scrisoare  Vlad Massaci către Iuliana Vîlsan – Răspunsul Iulianei Vîlsan (mai 2020)
Scrisoare Iuliana Vîlsan către Iris Spiridon – Răspunul lui Iris Spiridon (iunie 2020)
Scrisoare Iris Spiridon către Sorin Leoveanu – Răspunul lui Sorin Leoveanu (iulie 2020)

***
Anul 2 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Leta Popescu  – Ionuț Caras (septembrie 2020)
Schimb scrisori Ionuț Caras – Irina Wintze (octombrie 2020)
Schimb scrisori Irina Wintze – Adriana Moca (noiembrie 2020)
Schimb scrisori Adriana Moca – Marius Manole (decembrie 2020)
Schimb scrisori Marius Manole – Ramona Dumitrean (ianuarie 2021)
Schimb scrisori Ramona Dumitrean – Ada Lupu Hausvater (martie 2021)

***

Anul 3 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Adina Lazăr – Alexandra Felseghi (septembrie 2021)
Schimb Scrisori Alexandra Felseghi – Csaba Székely (octombrie 2021)
Schimb scrisori Csaba Székely – Andi Gherghe (februarie 2022)