Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Radu Nichifor: „Dacă artiștii sunt încurajați pot muta munții” (scrisori)

În primele luni ale anului 2024, vom cunoaște atitudinile managerilor de teatru din România, domni și doamne directoare care conduc teatrele de repertoriu de limbă română, pentru publicul adult. Încercăm să punem pe hârtie (și mai ales pe ecrane) starea teatrului românesc văzută din interior în 2024. Parte a cercetării doctorale a regizoarei Leta Popescu, publicăm astăzi, la rubrica „Atitudini în teatrul românesc (scrisori)”, răspunsul lui Radu Nichifor, manager al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.

Dragă domnule director Radu Nichifor,

Încerc să înglobez toate funcțiile pe care le-ai avut, deși nu ți le-ai dorit cu dinții. Ce știu că ți-ai dorit a fost să fii regizor de teatru, ceea ce și ești, și să faci spectacole pentru brăilenii tăi, pe care îi cam iubești. Nu pe toți, dar te știu mare iubitor al orașului natal, Brăila. Mă întreb ce ai căutat la Galați 4 ani de zile ca director artistic (2017 – 2021), dar nu trebuie să răspunzi la asta, doar să râzi. Teatrul din Brăila a avut o perioadă de glorie, consemnată de mulți ca fiind perioada directoratului Veronicăi Dobrin (2000-2009), pe care ai însoțit-o ca director artistic adjunct din 2007 și ai mai rămas în funcția asta până în 2010 când a urmat perioada de cădere a teatrului în scandaluri și interimate. În 2013 vine Lucian Sabados și reechilibrează lucrurile, iar după retragerea lui, devii director interimar pentru câteva luni, și apoi, prin concurs director deplin. Ai ceva experiență în Teatrul „Maria Filloti” Brăila, și ca director de tot felul, dar și ca regizor angajat. Ce îi lipsește teatrului din Brăila astăzi pentru a străluci din nou, asta dacă suntem de acord cu ideea că nu mai strălucește așa tare ca pe vremuri. Sau strălucește? Tu ce vezi când te uiți obiectiv?

Radu Nichifor manager al Teatrului „Maria Filotti” Brăila. Credit foto: Adi Bulboacă

Dragă Leta,

Da, ai dreptate. Am adunat niște ani ca director. De fapt, sunt regizor de teatru. Da, sunt legat și iubesc orașul meu, Brăila, iubesc trupa și Teatrul „Maria Filotti” și am un mare respect pentru publicul din Brăila. Am avut norocul să mă nasc aici. Ai dreptate, cele mai multe spectacole le-am făcut pentru trupa și publicul de aici. Acum 20 de ani mi-am luat foarte în serios crucea de regizor angajat și am înțeles că atunci când te așezi într-un loc, stagiuni multe, faci spectacolele de care trupa, publicul, teatrul are nevoie, nu încerci să te promovezi pe tine în primul rând. Regizorii angajați sunt pe cale de dispariție în România. Eu cred că-i o greșeală.

Am plecat din funcția de director artistic imediat după mazilirea doamnei Dobrin. În 2010 am intrat în teatru doar când l-am condus pe ultimul drum pe Cornel Cimpoae, nu am nici o legătura cu ce s-a întâmplat în teatru în acel an, cel mai negru pe care  l-am trăit. La Galați, ce-am căutat aia am găsit (și acum sunt sigur c-o să râzi tu). Am fost invitat la Galați să aduc rețeta strălucirii mandatului doamnei Veronica Dobrin (ai mare dreptate din nou, acea perioadă a fost cu totul și cu totul specială și cred că ar merita o documentare separată, cred că este una din cele mai luminoase întâmplări din istoria teatrului românesc contemporan). Am fost invitat la Galați să duc elixirul strălucirii pe Dunăre-n jos. Au fost 4 ani frumoși și grei la Galați, o să iubesc trupa și Teatrul „Fani Tardini” până o sa mor. Alături de Teatrul „Regina Maria” din Oradea, care mi-a oferit șansa debutului, aceste trei teatre din Brăila, Galați și Oradea sunt cele ce m-au format.

Un moment de grație, de strălucire, cum frumos i-ai spus tu, e rar și greu de atins. Doamna Dobrin a avut norocul sau ghinionul unui mandat lung, de aproape 10 ani. Munca dumneaei a urmat unor oameni cu drag de teatru și de oraș: Constantin Codrescu, Ion Bălan, George Motoi. Doamna Dobrin a avut inteligența și delicatețea să nu strice nimic bun din moștenirea primită, a avut știința rară să ne facă pe toți să iubim teatrul nostru și și-a ales bine consilierii, pe Bujor Macrin si pe doamna Doina Papp. În acest moment, teatrul din Brăila este într-o etapă de consolidare, are mulți artiști care i-au rămas fideli în vârf de formă, are nevoie să-și completeze rândurile în toate departamentele și încearcă să o facă cu oameni de calitate. Eu cred și sper că este pe un drum bun.

Fațada Teatrului „Maria Filotti” Brăila. Foto: arhiva teatrului

Leta Popescu: Când mă uit pe ROF-urile teatrelor îmi vine în minte o singură întrebare: poate un teatru de repertoriu să îndeplinească atâtea obiective? Ce înțeleg eu, e că teatrul, „promovând valorile naționale și universale”, trebuie să facă spectacole și pentru tineri și pentru pensionari, să facă și modern și clasic, și educație și divertisment; să promoveze tinerele talente, să dezvolte cadre de laborator și cercetare, să susțină dramaturgia românească contemporană și desigur să organizeze turnee, să participe la festivaluri, să asigure și vizibilitate internațională, dacă se poate să meargă și prin sate, comune, orașe mai mici, să-și facă propriile publicații, să întrețină arhiva și tot așa, și tot așa. Peste toate, teatrul trebuie să raporteze un număr cât mai mare de încasări și să mai închirieze și sălile, fie pentru bani, fie în cadrul colaborărilor cu alte instituții din oraș. Totuși, nu ți se pare prea mult pentru teatrul pe care îl conduci? Și o altă întrebare care se naște de aici este: când trebuie să faci de toate pentru toți, cum îi mai dai și identitate unui teatru? Care e specificul Teatrului „Maria Filotti” din Brăila sau care e identitatea pe care vrei să i-o dai acum?

Radu Nichifor: Într-un oraș acum, azi, teatrul preia rolul gării din „Steaua fără nume” a lui Sebastian: este marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea. Este dorul de a pleca, de a fugi în alta parte, în altă lume. Seară de seară aceiași artiști, în aceleași săli, susținuți de  aceiași  tehnicieni, cu aceleași dotări tehnice, trebuie să acopere genuri și tipuri de spectacole, viziuni artistice și convenții  teatrale din zone stilistice de multe ori antagonice. Și să o facă bine. Nu e mult și nu e greu, dacă-ți place ce faci. Și dacă publicul răspunde. Noi suntem privilegiați la Brăila, avem un public minunat.

Alergatul după identitate artistică cu orice preț nu cred că-i drumul bun. Și dacă tu, ca artist, uiți de public, și-n goana ta îl lași mult în spate, nu-i  bine deloc. Te adresezi oricum unei fracții din numărul de locuitori ai orașului, județului, regiunii, țării. Dacă produci habotnic și încăpățânat evenimente doar pentru o fracție dintr-o fracție… of! Cred că doar teatrele din București, adresându-se unui public atipic, mult mai mare decât al oricărui teatru din țară (și atunci, fiecare parte din el suficientă numeric), își pot permite nișarea și o identitate artistică pură.

Sala Mare. Cortină de Val Munteanu. Teatrul „Maria Filotti” Brăila. Foto: arhiva teatrului

Leta Popescu: Sigur, activitatea principală a instituției este cea de producător de spectacole, de construcție repertorială. Știm prea bine însă că nu poți să îndeplinești toate aceste obiective fără o minimă construcție extra-repertorială, că nu poți să faci producție după producție fără ca în jurul acestor producții să nu croiești mici evenimente (sau mari evenimente, cum sunt festivalurile) care să ajute la îndeplinirea obiectivelor. Ce vă lipsește vouă la Brăila pentru o construcție extra-repertorială trainică? Bani, resursă umană, infrastructură, timp? Sau ce anume aveți deja la Brăila pentru o astfel de construcție?

Radu Nichifor: Visul meu este ca această instituție, funcționând în această clădire, să fie deschisă 24 de ore din 24, nu doar în weekend, când se joacă, e adevărat, de cele mai multe ori cu sălile pline. În teatru funcționează acum un cinematograf de artă, un club al iubitorilor de carte, sunt foarte multe și diverse evenimente pe care le găzduim în cursul unui an. Evident, ca să poți susține ritmic alt tip de evenimente decât stagiunea, premierele și festivalurile, ai nevoie de personal specializat și de infrastructură dedicată. E nevoie de meserii noi, poate atipice pentru o instituție de spectacole. Da, avem nevoie și de oameni, avem nevoie și de infrastructură. Ca atuuri, avem clădirea cu totul și cu totul specială, avem oamenii, angajații și colaboratorii, care suplinesc posturi și personal lipsă în toate departamentele, avem un public care iubește și respectă aceasta instituție și artiștii ei.

Hol monumental la parter. Teatrul „Maria Filotti” Brăila. Foto: arhiva teatrului

Leta Popescu: De curând am avut o întâlnire nonformală cu un manager de teatru care mi-a zis (și mi-a rămas în minte optimismul): „privind din afară, îmi imaginam mereu că nu se poate sau că e extrem de greu să faci proiecte la teatrele de stat. Acum văd că nu e chiar atât de greu și că dacă nu chiar totul, atunci multe se pot face într-un teatru”. Ai avut oare și tu un tip de revelație de acest gen, care a bătut o idee preconcepută? Cred că atitudinile pozitive ne contaminează la fel de mult ca cele negative, așa că te invit să împărtășești cu noi lucruri cu care vrei să molipsești managementul de teatru din România! Ce bătălie ai câștigat în perioada ta de management? Ce sigur se poate face (și merită să se facă) într-un teatru din provincie?

Radu Nichifor: Da, și eu cred că se pot face foarte multe lucruri într-un teatru. Sigur, trebuie uneori să ai răbdare. Trebuie de multe ori să fii diplomat, să simți când e momentul pentru o cotitură sau schimbare. Să-ți asumi și să aperi, când e nevoie, instituția și oamenii. Toți oamenii. Trebuie prudență, la teatru greșelile se văd repede și cele ale directorilor îi costă pe alții. Trebuie să nu ai orgolii aiurea, teatrul este bine mersi de vreo 2000 de ani și o să fie foarte bine și după noi, fără grijă. Trebuie să știi să ierți și să înduri. Și nu trebuie să strici, să dărâmi, să faci țăndări ce ai găsit. E greu uneori și să rămână un teatru la nivelul la care este, să nu cadă. Dacă am reușit să câștig o bătălie mare, da, cred că am reușit. Pe unde am fost au înțeles oamenii că regizorul și mai ales munca lui trebuie respectată. Regizorul lucrează cu toate departamentele unui teatru, artistic, tehnic, administrativ. Dacă el își face bine meseria, toata lumea și-o face. Regizorul este singurul care poate să zică NU. Chiar dacă-l costă. Data viitoare o să-l coste mai puțin. Iar pe cei care vin după el, și mai puțin. Dacă artiștii sunt protejați și încurajați, dacă au libertate, pot să facă minuni și să mute munții.

Leta Popescu: În final, hai să facem un exercițiu de imaginație! Să zicem că răspunsul tău la această scrisoare va fi citit de Peștișorul de aur care îți va îndeplini 3 dorințe legate de soarta teatrului românesc și de cea a teatrului din Brăila. Care e lista ta de dorințe ca manager de teatru în România 2024?

Radu Nichifor: Ca manager de teatru în România în 2024, am aflat de mult pe pielea mea că nu există peștișori de aur, moși Crăciun, elfi și zâne măseluță care să îndeplinească dorințele oricui. Nu există nici inelul Arabelei, asta-i o referire culturală copilăroasă pentru cei din generația mea. Schimbă lucrurile oamenii dedicați (artiști, tehnicieni, personal TESA) care zi de zi, stagiune după stagiune, nebuni fiind după teatru și neputând trăi fără el, renunțând și sacrificând multe ( familie, sănătate, prieteni, carieră), încearcă să nu repete greșelile făcute de alții, să-și respecte munca lor și pe a celorlalți, să păstreze tradițiile bune, să folosească resursele cu imaginație, să descopere artiști interesanți și să-i lase să lucreze, să învețe lucruri noi la orice vârstă, să nu taie aripile nimănui. Eu cunosc destui oameni cu acest profil în multe teatre din Romania și mă bucur că în 2024 sunt mult mai mulți decât în 2007, când eram, cred, cel mai tânăr director artistic din țară, creditat și încurajat de Bujor Macrin și de doamna Veronica Dobrin.

Citește și:
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Anna Maria Popa: „Managementul cultural e ca mersul pe sârmă” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Angela Zarojanu: „Teatrul este un instrument care te ferește de ignoranță” (scrisori)
Atitudini în teatru românesc. Managerii. Bogdan Costea: „În provincie se poate face teatru de calitate” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Florin Toma: „Teatrul românesc e într-un joc de Monopoly” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Eduard Burghelea: „Un manager nu este singur la cârma unei instituții.” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Irina Bodea-Radu: „Mizăm pe regenerarea urbană prin cultură” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Radu Macrinici: „Cred în puterea teatrului de a se reinventa” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Ovidiu Caița: „Trupele locale au o valoare vitală în comunitățile lor” (scrisori)
Atitudini în teatrul românesc. Managerii. Gianina Cărbunariu: „Un proiect managerial se construiește cu efortul, inventivitatea și loialitatea resursei umane” (scrisori)