Atitudini în teatrul românesc. Alexandra Felseghi: „Comedia e dependentă de libertatea de exprimare” (scrisori)

Exercițiu de memorie: Teatrul LUNI de la Green Hours – după 20 de ani
august 25, 2021

Rubrica „Atitudini în teatrul românesc” curatoriată de regizoarea Leta Popescu publică scrisori ale practicienilor din teatrul românesc. Scrisorile merg din mână în mână, curatorul fiind doar mediator. Rubrica promovează dialogul între artiști, iar atitudinile celor care răspund provocării reies printre rânduri. Astăzi publicăm schimbul de scrisori între regizoarea Adina Lazăr și dramaturgul Alexandra Felseghi. În luna următoare, Alexandra Felseghi va provoca un alt practician să îi răspundă unei alte scrisori. 

Alexandra,

Am avut deunăzi un vis. Se făcea că repetam la un spectacol nou. Era un show grandios, mulți actori, decor mare. Aveam o teribilă stare de anxietate deoarece toată lumea din jurul meu stătea în tăcere așteptând să spun ceva important, să iau niște decizii legate de direcția spectacolului. Un coșmar, deci. La fel ca în realitate, ți-am trimis un mesaj. Nu îmi aduc aminte ce mi-ai răspuns (probabil ceva ușor sarcastic  și greu amuzant) dar prezența ta din vis m-a liniștit, tot ca în realitate.

În teatru, la fel ca în viață, cele mai importante sunt întâlnirile și norocul. Ce crezi despre asta?

Îmi aduc aminte de primele noastre întâlniri la lucru, în 2016, când eu repetam la Pena și tu erai în echipa de producție a spectacolului. La vizionare te-ai amuzat teribil. Stăteam la tehnic și râdeam de cum râzi tu. Mai apoi ne-am dat seama că universurile noastre au multe zone de intersecție, ne amuză, intrigă, scandalizează aceleași întâmplări/persoane. Mi se pare că în ultima vreme suntem mai mult scandalizate decât amuzate. Asta se reflectă și în spectacolele la care lucrăm, unde comicul a fost înlocuit de grotesc și momentele pe care le construim pentru a face spectatorii să râdă sunt o capcană, un preambul la situațiile tragice pe care le devoalăm ulterior. La studiul commediei dell’arte am învățat despre rolul psihosocial al umorului, acela de a dezvălui, cu ajutorul personajelor ce întruchipează diferite tipologii, defectele oamenilor din citadelă și de a le îndrepta cu ajutorul râsului purificator. Crezi că mai poate teatrul, comedia mai exact, să funcționeze ca o formă de corectare a derapajelor sociale? Mie mi se pare că atunci când împărtășești un râs cinstit cu cineva, se produce o apropiere și se deschide un canal de comunicare.

Mai în glumă, mai în serios, m-am gândit să încercăm să facem un spectacol în care să luăm orice decizie (text, distribuție, decor, repetiții etc.) în funcție de zodiac și un joc de noroc, zaruri de exemplu. Ce spui? Ține cont de faptul că zodiacul spune că relația dintre rac (tu) și vărsător (cu ascendent în rac, eu)  este puțin probabil una de succes. Există o serie de diferențe fundamentale de personalitate, extrem de greu de armonizat. Probabil de asta nu am luat UNITERUL cu Verde Tăiat.

Nu știu dacă te-am întrebat vreodată cum e pentru tine, ca dramaturg, să lucrezi la scenă, să vezi cum uneori se schimbă sensurile textului pe care poate l-ai gândit altfel sau cum e atunci când se renunță la bucăți mai mari de text? Eu sunt destul de împăcată cu turnurile neașteptate pe care le poate lua un spectacol (dramaturgul scrie ce vrea, regizorul montează ce vrea iar actorii joacă ce vor), mai puțin atunci când trebuie să stau la tehnic, un dezavantaj al teatrului independent. Văd atunci, ca printr-o lupă, toate neajunsurile spectacolului și trăiesc niște momente de furie și groază când îmi jur că e ultima dată când. Nici nu mai știu la al câtelea e ultima dată când sunt. Am renunțat la teatru de trei ori și tot de trei ori am avut noroc de întâlniri care m-au tras înapoi. Îți mărturisesc că teatrul nu e cel mai important lucru din viața mea, nu mă bântuie, nu mă mistuie și nici nu mă ridică pe culmile extazului. Să mă ferească! Am o listă lungă cu ce aș vrea/putea face dacă nu aș face teatru și cu toate astea îl aleg. Alegeri, noroc și întâlniri. Dar tu, ce altceva ai vrea să faci?

Toate cele bune,

Adina

 

Alexandra Felseghi Foto: Andra Salaoru

 

Dragă Adina,

În momentul în care îți scriu, mă aflu într-o pensiune din Sibiu, unde am venit la festival. E un august interminabil (așa cum sunt toate lunile de vară, acest anotimp care după mine nu se prea potrivește cu teatrul, sau cu creația, în general, ci cu lâncezeala, disperarea și topirea creierului în caniculă). Dar nu asta e important, ci faptul că m-am hotărât să vin, indiferent de vreme sau de orice. Și am făcut-o pentru aceste întâlniri de care spui. Pentru mine, reprezentația (bună, mai puțin bună, cum o fi ea) este o întâlnire. Să începem de-aici: reprezentația care ridică probleme, incită la discuții, pune întrebări și nu dă verdicte. Nu-mi plac poveștile care nu mă lasă să mă plasez singură de-o parte sau de alta a baricadei, care nu rămân cu mine încă puțin după ce am ieșit din sala de spectacol, de care uit imediat ce trec pragul spre cotidian. După acest sfârșit de lume care ne-a prins pe toți în pijama, tolăniți pe canapea și crescându-ne cu grijă tot soiul de anxietăți, am ajuns să apreciez mult mai mult actul în sine – actul de a merge la teatru, concerte, orice eveniment live. Și asta nu neapărat pentru ce am de învățat din ele, ci pentru experiența în sine. Întâlnirile cu oameni (pentru că știu că la asta te referi) sunt cam la fel. Aceste întâlniri care te ajută să-ți dai seama ce vrei și ce nu vrei sub nicio formă în teatru (și ce vreau eu sunt oameni cât mai deschiși și mai puțin morți pe dinăuntru, indiferent de vârstă), întâlniri care te inspiră, care te resping, în care îți găsești aliații, din care înveți ceva esențial despre tine – acest gen de întâlniri sunt vitale. Te ajută să nu te simți singur. Singurătatea în teatru este unul din cele mai înspăimântătoare lucruri pentru mine. Și am senzația că regizorul e predispus s-o simtă cel mai des dintre toți. Poate așa se explică coșmarul pe care l-ai avut, pentru că este, într-adevăr un coșmar. Îl cunosc și eu, l-am trăit vreo câțiva ani și l-am visat, de asemenea. Și cred că dacă și în vis știi la cine să apelezi, atunci ești unul din cei norocoși.

În privința comediei și a rolului pe care aceasta o joacă: nu știu dacă râsul a îndreptat pe cineva vreodată. N-am exemple. A distanțat, a rănit poate, a pus pe tapet niște lucruri de care am devenit mai conștienți, a detensionat situații dramatice, chiar tragice uneori, a făcut viața mai frumoasă pentru câteva momente, a creat complicități, dar nu cred că a fost în stare să îndrepte defecte sau derapaje sociale. Dacă ar fi făcut-o până acum, am trăi într-o lume perfectă, dar e orice altceva în afară de perfectă. Din contră, simt că lumea își pierde tot mai mult acest simț al umorului, ceea ce face viața mai greu de suportat. Comedia e direct dependentă de libertatea de exprimare, pe care în momentul de față o simt tot mai amenințată. Ce-i adună pe oameni împreună este ceea ce detestă la comun și genul de umor pe care-l împărtășesc. Și mai cred că în orice cumpănă din viață te-ai afla, dacă încă mai ai capacitatea să faci o glumă despre asta, înseamnă că poți să-i supraviețuiești. Pe scurt, nu cred în rolul corecționar al comediei, ci mai degrabă în funcția ei de mecanism de coping.

Și acum, legat de a lua decizii ținând cont de jocuri de noroc sau de superstiții și horoscoape: să fim serioși, Adina, ți se pare că viața artistului independent e atât de sigură, încât ceea ce îi lipsește e sentimentul ăsta de aleatoriu și precariat? Că tot am vorbit despre umorul împărtășit câteva rânduri mai sus, am râs bine citind întrebarea. Și răspunsul meu îți va suna familiar: nu.

Cum lucrez la scenă? Nu sunt acel dramaturg care ține la cuvânt, ci la poveste. Cuvântul vine la urmă, situația și acțiunea primează. Pot scrie orice cuvinte, atâta vreme cât subtextul e acolo, prezent și pot să-l sugerez.  În general, în viața de zi cu zi, oamenii folosesc de foarte puține ori exact acele cuvinte pe care vor să le spună de fapt și care le reflectă cu adevărat trăirile. Suntem maeștri în a crea situații, mai degrabă decât în a le devoala fără niciun pic de mister. Misterul atrage și dezvoltă o mulțime de posibilități și de asta e mai interesant. În teatru se lucrează și cu acest mister pe care încerci să-l explici într-un adevăr personal. Văd lucrul la spectacol foarte asemănător cu rezolvarea unui puzzle. Pentru mine, garanția unei povești bune este posibilitatea de a crea ipoteze de interpretare. Negocierea pe care o duc se îndreaptă în această direcție și nu neapărat în păstrarea fidelă a unei replici.

În rest, mă interesează foarte multe lucruri. Întotdeauna m-au interesat, de asta mi-a fost și foarte greu să-mi aleg o carieră și îi invidiam pe cei care știau să facă un singur lucru și bine. Citeam și citesc mult, de la istorie la psihologie, de la diverse genuri de ficțiune la politică, am regizat, am scris de când mă știu și târziu mi-am dat seama că aș putea face din asta o meserie. Până la finalul liceului, muzica era viața mea și nu mă vedeam făcând altceva. Și acum fac altceva. Pentru cât timp? Nu știu. Poate că atunci când o să mă plictisesc de rezolvat enigme, o să trec la altceva. Or avea și întâlnirile de care spuneai un rol în asta.

Să fim sănătoși,

Alexandra

 

***

Schimbul de scrisori a început în luna septembrie 2019 și însumează gândurile a 11 practicieni:

Scrisoare Leta Popescu către Andrei Măjeri – Răspunsul lui Andrei Măjeri (septembrie 2019)
Scrisoare
 Andrei Măjeri către Alexandru Ion – Răspunsul lui Alexandru Ion (octombrie 2019)
Scrisoare 
Alexandru Ion către Liviu Romanescu – Răspunsul lui Liviu Romanescu (noiembrie 2019)
Scrisoare 
Liviu Romanescu către Radu Apostol – Răspunsul lui Radu Apostol (decembrie 2019)
Scrisoare 
Radu Apostol către Theodor Cristian Popescu – Răspunsul lui Th.C.Popescu   (ianuarie 2020)
Scrisoare 
Theodor Cristian Popescu către Mihaela Sîrbu – Răspunsul Mihaelei Sîrbu (martie 2020)
Scrisoare 
Mihaela Sîrbu către Vlad Massaci – Răspunsul lui Vlad Massaci (aprilie 2020)
Scrisoare
  Vlad Massaci către Iuliana Vîlsan – Răspunsul Iulianei Vîlsan (mai 2020)
Scrisoare 
Iuliana Vîlsan către Iris Spiridon – Răspunul lui Iris Spiridon (iunie 2020)
Scrisoare 
Iris Spiridon către Sorin Leoveanu – Răspunul lui Sorin Leoveanu (iulie 2020)

***
Anul 2 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori 
Leta Popescu  – Ionuț Caras (septembrie 2020)
Schimb scrisori 
Ionuț Caras – Irina Wintze (octombrie 2020)
Schimb scrisori Irina Wintze – Adriana Moca (noiembrie 2020)
Schimb scrisori Adriana Moca – Marius Manole (decembrie 2020)
Schimb scrisori Marius Manole – Ramona Dumitrean (ianuarie 2021)
Schimb scrisori Ramona Dumitrean – Ada Lupu Hausvater (martie 2021)

***
Anul 3 al schimbului de scrisori:
Schimb scrisori Adina Lazăr și Alexandra Felseghi (septembrie 2021)

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide