Cronica Saptamanii
Spectacolul semnat de Andrei Șerban e unul puternic, excelent articulat și care se sprijină pe o distribuție (nu doar cea feminină) atent aleasă. Producția urmărește fidel firul rescrierii regizorului Robert Icke și analizează nuanțat relațiile de putere din perspectiva de gen.
Când lumea camp, care are o definită componentă queer, se întâlnește pe scenă cu lumea teatrului românesc tradițional, adică atunci când progresiștii și tradiționaliștii sunt aduși de nevoie împreună rezultă un spectacol de revistă contemporan, relevant pentru România de azi.
În premieră absolută, spectacolul a reușit să-mi implanteze ideea parazitară undeva în imaginarul meu, și de ce nu, poate și în cel al spectatorului vecin, că mintea umană poate fi oricând întunecată sau „vrăjită” de avalanșa de Fake news, dar cu precădere în contextul de azi: cel al războaielor și conflictelor de pe scena politică a lumii.
Am văzut de această dată la Teatrul Național din Cluj o serie de producții recente, extrem de variate, ale teatrului gazdă și am participat la discuții și lansări de carte care au întărit sentimentul de ”împreună” al unei bresle tot mai polarizate.
Marile A poate fi citit ca o versiune de cameră la opera de artă totală contemporană, născută din creativitatea fără granițe a unei echipe profesioniste, în care fiecare palier artistic contribuie la reușita „cabaretului”.
Evocarea momentului de sinceritate în care mama se supune judecății fiului depășește cadrul subiectiv al unei drame de familie și accede la cazul generic al eșecului tinereții flămânde să trăiască fără limite libertatea iubirii și experiențele vieții.
Rolul baletului, forma scenică pe care o ia spectacolul, nu este să impresioneze prin virtuozitate, ci să transforme materialul literar într-o comedie de moravuri. Comicul acestui lac al lebedelor cu dansatori ce nu se ridică pe vârfuri și nu fac piruete perfecte scoate la iveală limitele umane ale personajelor.
Două spectacole din stagiunea trecută de la Reactor de creație și experiment, ambele coproduse la Cluj cu companina maghiară Váróterem Projekt, reiau tema conviețuirii româno-maghiare în orașul care te seduce și te ține la distanță în același timp, orașul atractiv, urbanizat și dinamic, dar totodată conservator, autosuficient, oarecum ermetic față de efortul noilor veniți de a se integra.
Lecția lui Ionesco devine un desen animat în care lecția violenței e predată cu zâmbetul pe buze, situațiile (non)comunicării celor mai banale idei o iau razna, sfârșind prin desființarea elevului, iar crima are valoarea simbolică a corigenței din catalog și a pedepsei corporale