Am văzut ”Jurnal de Romania. 1989”, în sfârșit, abia pe 25 iulie, în condiții speciale, în aer liber, pe acoperișul TNB, cu măsuri de protecție și foarte puțini oameni în acest spațiu foarte aproape de cer și departe de zgomotul străzilor.
Douăzeci și șase de oameni, fiecare în propria locuință, privesc un ecran și desprind plasturi de pe rana unui subiect relevant și, în același timp, dureros.
Între timp, cerul a devenit ”atât de albastru încât o să-ți vină să o iei personal”, spune unul dintre personajele noului spectacol online Un matinal TV din 2033, scris și regizat de Theo Herghelegiu, produs independent și disponibil gratuit.
Nu mai avem parte de liniștea aceea din sala de spectacol care așteaptă nerăbdătoare primele cuvinte ale actorilor. Dacă întinzi mâna, nu mai poți simți energia de pe scenă, ci doar ecranul rece al televizorului sau al laptopului. Toate lucrurile cu care sunt impregnate sălile de teatru dispar. Dar ceea ce rămâne este emoția.
Într-o transmisiune online, necesară și adaptată situației în care ne aflăm, spectacolul are aceeași energie molipsitoare, datorată atât jocului actorilor, cât și efectelor video realizate de Elena Găgeanu și Gabi Albu.
Piesa lui Bogosian vorbește despre intoleranța și segregarea societății americane la finele anilor '80, dar problematica ei rămâne actuală în lumea anului 2020 prin reșaparea discursurilor naționaliste și rasiste.
Visez la o revoltă a spectatoarelor de teatru din România. Nu la un singur moment, decupat din timp, în care ele să înceteze să mai cumpere bilete la spectacolele care ignoră temele care le interesează sau să renunțe să-și mai convingă partenerii să le însoțească (acest gest ar da o lovitură fatală teatrului public de la noi, dat fiind că peste 60 % dintre cumpărătorii de bilete sunt femei și tot ele sunt motorul unei ieșiri în familie la teatru).
Deși o producție de mici dimensiuni, realizată pe o scenă independentă, Medeea’s boys e una dintre cele mai inspirate și curajoase rescrieri ale clasicilor create în ultimii ani pe scena românească.
Interesant e că mai ales teatrele naționale produc spectacole cu scrieri românești complet nelegate de preocupările celui ce trăiește azi, în România și/sau în lume.