Cronici în foileton de la un centenar prelungit

Ep.1  Împreună râdem cu folos/copios

    Duminică 27 octombrie, Festivalul Național de Teatru prezintă la București, la Teatrul Odeon, sala Majestic, în dublă reprezentație (de la ora 18, respectiv 21) spectacolul Naționalului clujean Chiritza în concert de Ada Milea. E un spectacol ce nu trebuie ratat din mai multe motive:

În primul rând, pentru că ne arată că putem sărbători relaxați, cu zâmbetul pe buze un alt centenar, înrudit cu cel de anul trecut. Sub genericul Împreună, a 9-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj (9-13 octombrie) au celebrat centenarul înființării Teatrului Național la Cluj, la un an după Marea Unire de la 1918. 

În alt doilea rând, pentru că la teatru comedia ne ajută, de la Alecsandri încoace, să ne scrutăm metehnele fără vindecare, se pare, iar genul spectacolului concert livrează cu umor și detașare o savuroasă satiră la adresa parvenitismului și snobismului îmbogățiților din lumea românească de ieri și de azi.

În al treilea rând, pentru performanța trupei actorilor clujeni care reușesc Împreună un musical de cea mai bună calitate prin care își confirmă maturitatea profesională. Scenele de text trec firesc în muzică cu această distribuție capabilă să cânte nu doar cu vocea, ci și la cele mai năstrușnice instrumente.  

    Chirița, pardon, Chiritza scris după standardele limbii romgleze, ale burgheziei autohtone neo-capitaliste, e o savuroasă cucoană pempantă, pe măsura gabaritului gonflat, dar cu sensibilități ridicole față de odraslele împiedicate în neputință. Anca Hanu conduce cu aplomb orchestra în falset a neamului ajuns la mălai, pusă pe căpătuiala celor trei coconi fără alte virtuți decât buzunarele pline ale părinților. Bârzoii se dau în stambă, spun/cântă tot ce știu de la Alecsandri și Matei Millo, conduși de dictonul obraznicul mănâncă praznicul. Printre rândurile scenariului, Ada Milea dă personajelor tușa zilei de azi, păstrând tiparul operei bufe. 

Chiritza în concert e cel mai nou spectacol muzical semnat de Ada Milea la Teatrul Național Cluj (cu premiera în februarie 2019), teatrul în care s-a născut acest veritabil gen al scenei românești ce poartă amprenta Adei Milea. Muzica originală e o invențiune la patru mâini semnată în tandem cu Anca Hanu, inima și vocea întâi a spectacolelor-concert clujene. Instrumente insolite livrează cu haz și fantezie sunetele și zgomotele ce acompaniază ludic zbaterea căpătuirii odraslelor. Recuzita sonoră apelează de la instrumente modeste ca blockflüte cu clape și clopoței, trecând la chitare și percuții de tot soiul (remarcabil Cornel Răileanu la baterie, în rolul soțului Bârzoi) pentru a se extinde cu o poftă insațiabilă de joc la pubele de gunoi și jaluzele. Se naște astfel un divertisment casnic pentru orchestră de (curte și) cameră vioi, liber, sarcastic la adresa metehnelor neo-burgheziei românești. 

Decorul minimalist al Alexandrei Constantin (a mai colaborat la alt savuros spectacol concert la Teatrul Tineretului de la Piatra Neamț, Amintiri după Creangă) propune o proprietate fără stil: platforma metalică grupează instrumentele de percuție și sugerează casa familiei, iar trambulina de grădină străjuită de pitici de ipsos și de corpuri de iluminat stradale citează curțile caselor pricopsite. Echipa actorilor muzicali ai Adei Milea, și ai TNC, se întrece pe sine în a da viață unor personaje savuroase cu umor bine strunit. Cele două fiice tâmpe, cu aspect masculin, Aristitza (Mihnea Blidariu) și Calipsitza (Cristian Rigman), au haz și măsură în pofida tușei grotești a apariției: bărbi și mustăți asortate la rochițe crem/roz de domnișoare fără maniere. Gulitză (Miron Maxim), împiedicat în fustele mamei, visează să pună mâna pe averea Lulutzei sub comanda Coanei. Cuplul îndrăgostiților isteți, Lulutza (Sânziana Tarța) și Leonash (Matei Rotaru) opun galeriei neciopliților naivitatea stângace a iubirii juvenile. Se asortează prin contrast cu șmecheria Sharlatanilor (Radu Dogaru și Cosmin Stănilă) pretendenți interesați de averea fiicelor ot Bârzoieni. Multiplele travestiuri ale lui Leonash îl relevă pe Matei Rotaru în savuroase partituri comice, aflat la largul lui în comedie, păstrând o tușă de eleganță cu tot ridicolul situațiilor: profesoara de limba germană, toreadorul amorez, popa de țară. Chiritza domnește peste toți ca șefă temută a clanului. Coafura ei trimite la cea a ex prim-ministrei, de care o leagă și aerul atotștiutor cu care îi pune la punct pe toți în jur. Actualizarea personajelor, tratate sarcastic, cu accente kitsch fără să devină grosier, citează lumea politicii românești de azi cu femei-paravan în funcții de putere, suficiente, cu un limbaj rudimentar asezonat cu gafe gramaticale. 

Foto: Nicu Cherciu

Comedia cu cântece originară găsește în dicționarul genurilor muzicale echivalențe care personalizează stilul inconfundabil al Adei Milea. Lejeritatea cu care se trece de la o temă muzicală la alta ține de cultura muzicală a Adei Milea și de capacitatea ei de a pune organic melodia în slujba textului. De exemplu, pățania Chiriței la Luvru, ascunsă într-un grup de turiști asiatici, introduce refrenul pentatonic. Genurile muzicale trec din pentatonie la tango, rock etc., calchiate după nevoile cursului poveștii. Povestea e doar un pretext, iar miza spectacolului, aceeași ca la  Alecsandri și Millo, rămâne satira și critica lumii românești aservită banului și dorinței de putere.

Teatrul ne ține Împreună în multe feluri; Chiritza în concert ne pune oglinda în față prin intermediul comediei. Spectrul auto-reflecției e mult mai larg, însă, iar episoadele viitoare se vor opri asupra altor moduri de a fi împrună în preajma scenei, la Cluj.  

(va urma)