Cronica Saptamanii

Da, vorbesc chiar cu tine! Ochi în ochi, așa cum numai pe viu se poate întâmpla cu adevărat. Dacă te-ai simțit vreodată respins de colegii de la școală, care nu te primeau în cercul lor, dacă ai fost vreodată hărțuită de bărbații de la job, dacă ai simțit frica de a-ți pierde părinții într-o țară străină, dacă ți-a fost rușine de cine ești în fața altora, dacă ți-ai pierdut vreodată încrederea că ai ales drumul cel bun și, nu în ultimul rând, ci în primul, dacă ai ajuns vreodată să nu mai vezi sensul în ceea ce faci, chiar dacă plecaseși la drum cândva cu pasiune, atunci vei găsi în spectacolul Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba o oglindă perfectă pentru gândurile tale.

„Veghe” îți vorbește la persoana I. Îți vorbește sincer despre singurătate și înstrăinare, despre ce înseamnă să fii om într-o societate haotică și dezbinată. Te învață o lecție despre nevoi și comuniune, dar îți prilejuiește și o introspecție necesară și utilă. Cât de singuri suntem, de fapt, atunci când suntem înconjurați de ceilalți?

Duminică 27 octombrie, Festivalul Național de Teatru prezintă la București, la Teatrul Odeon, sala Majestic, în dublă reprezentație (de la ora 18, respectiv 21) spectacolul Naționalului clujean Chiritza în concert de Ada Milea.

În București viața culturală renaște brusc odată cu venirea toamnei și începutul noului an școlar. Copiii obișnuiți cu mersul la teatru își reiau așadar obiceiul. Coincidență sau nu, ceea ce am văzut în capitală la începutul toamnei are un puternic mesaj de intervenție activă pentru salvarea pământului.

30 de ani sunt destui ca să uiți cum era viața înainte de 1989, chiar dacă ai trăit-o direct. Destui cât să fi apărut între timp o nouă generație care nu a trăit această viață. În multe cazuri, părinții au crezut că-i protejează pe copiii lor dacă trec sub tăcere traumele trecutului, dându-le impresia că viitorul e nepătat și că le aparține.

Deși am trecut de jumătatea anului, oamenii de teatru din România par să sufere de o amnezie cel puțin parțială, dacă luăm în considerare că foarte puțini dintre ei au avut sau au anunțat că vor avea proiecte legate de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din 1989. Paranteză. Da, eu continui să-i spun Revoluție, în ciuda diverselor teorii despre acest moment și a poreclelor de natură să minimalizeze importanța momentului pentru istoria locală și europeană.

După un Hamlet în trei personaje produs la unteatru, în care întreaga binecunoscută piesă era esențializată la maximum, fiecăruia dintre cei trei performeri revenindu-i mai multe personaje, Kerek își perfecționează și rafinează ideea într-o esențializare a unei alte piese la fel de cunoscute, Visul unei nopți de vară/ shakespeare-dedublat, la Teatrul Luni de la Green Hours.

JumătaTESZT a avut o ofertă eclectică, mai puțin coerentă decât în alți ani – deși e greu să judeci în condițiile înjumătățirii programului, fiindcă nu ai cum să știi cum ar fi arătat el dacă rămânea întreg. Festivalul a fost și în acest an un loc excelent de reconectare cu scena balcanică, invitând creatori ce apar rar pe alte scene românești, deși fac parte dintr-un veritabil circuit internațional.

Se poate spune despre spectacolul Mihai Viteazul, în regia lui Andi Gherghe, pe un text de Székely Csaba, că are deja o anumită doză de notorietate. Asta datorându-se unui veritabil „fleică-gate” iscat de așa-zis rușinosul afiș, ce reprezintă o friptură în forma României tronând pe un grătar cu cărbuni.