Festivalul Tânăr de la Sibiu: turism cultural pentru copii

Pe drumul de întoarcere înspre București, în tren, foarte mulți copaci cu frunze galbene s-au perindat prin fața unui geam dintr-un tren supraaglomerat, gălăgios și murdar. Într-o zi nerealist de călduroasă de toamnă târzie ne întorceam acasă, de la un alt acasă care pentru noi fusese în ultimele trei zile la Sibiu. Cât am stat acoolo, Marc, băiețeul meu de aproape 5 ani, obișnuia să mă întrebe: acasă la hotel sau acasă-acasă? Acasă la hotel era de fapt o cameră cochetă dintr-o pensiune, foarte aproape de Teatrul Gong, fapt binefăcător mai ales când în fiecare zi aveai de plimbat un cățel mic pe dalele de piatră. Dalele de piatră constituiau un impediment pentru că drumul era destul de anevoios, câinele fiind din lemn, iar în loc de labe având roți mici, tot din lemn.

Lăsasem așadar în urmă un oraș curat și liniștit, presărat cu case colorate cu ochi. Marc s-a amuzat timp două zile numărând și renumărând ochii. În tren nu era așa deloc. Probabil că atunci când ești expus la factori de stres, creierul tău încearcă să își aducă aminte de ocazii de bucurie, de lucruri interesante, să se afunde mai degrabă în amintiri colorate, senzații noi, decât să rămână într-un prezent sec și zgomotos. Așa că, în timpul celor cinci ore petrecute în tren, l-am invitat pe Marc să ne explorăm amintirile despre Festivalul Tânăr de la Sibiu, prilej cu care noi experimentasem câte două spectacole pe zi.  

Sibiul este recunoscut pe harta teatrală festivalieră mai ales prin Festivalul Internațional de Teatru (SIBFEST). Însă, acum patru ani, a apărut un festival dedicat copiilor și tinerilor, denumit generic Festivalul Tânăr de la Sibiu, organizat de Teatrul pentru copii și tineret GONG.

În prima zi de festival, Marc a fost concetrat să urmărească o artistă-păpușăreasă atipică, pe nume Ola Muchin, care mânuiește un magician bătrân. Uneori acesta zăbovește prea mult încercând să seducă mamele copiilor din sală, nu prea îi ies unele numere de magie, pare în general un fost mare artist căzut în desuetudine. Și păpușăresei îi este greu câteodată să țină pasul cu ceea ce vrea el să facă. Spre final sunt invitați pe scenă nu doi copii, ci doi adulți, pentru a ține un sac mare. În sac are loc o transformare, magicianul devenind cel care își mânuiește artista păpușar. 

În spectacolul Kukuryku, Ola Muchin introduce, într-un mod amuzant și accesibil pentru cei mici, ideea de suprapunere și uneori de contopire dintre artist și păpușă, iar ca fundal sonor artista alege atât muzică contemporană, cât și muzică clasică, producând de fapt o întâlnire care poate avea loc nu neapărat într-o sală închisă de spectacole, ci și pe stradă sau într-o piață.

https://www.youtube.com/watch?v=qfqI1o52Ydk

La instalația care dura 15 minute și era destinată unui număr limitat de 15 spectatori, Grădina Desfătărilor a Companiei Mere Phantoms din Canada, Marc nu a prea avut răbdare să stea să urmărească jocul propus, de a vedea cum niște machete luminate proiectează pe pereții Sălii Studio a Teatrului Gong atât experiențe urbane (un stadion, cabluri și diverse personaje), cât și o junglă tropicală luxuriantă. Ceea ce l-a interesat mult mai mult pe Marc a fost experiența participativă de la final, atunci când artistele au invitat copiii să se joace luminând și ei la rândul lor machetele cu niște lanterne mici. În acel moment Marc a avut răbdare să exploreze singur, pe rând, cu mare atenție, fiecare machetă. Căci tocmai crearea acestui spațiu intim a ajutat copii să îndrăznească să exploreze obiectele și să își dorească să realizeze ei înșiși proiecțiile.

https://vimeo.com/222893131

În următoarele două zile au urmat patru spectacole incluse în Week-end-ul Francez, întreg evenimentul fiind susținut de Teatroskop – Institutul Francez, marcând sezonul cultural România–Franța. Așadar, Marc a avut parte în două zile de o concentrație maximă de spectacole.

La Balle Rouge este un eseu jucăuș despre întâlniri, separare, creștere, neputințe, dar și despre evoluție. În acest spectacol, spre deosebire de Kukuryku, cei doi actori care manipulează două forme dreptunghiulare din spumă (galbenă și albastră) și mingea roșie nu se văd, obiectele find lăsate parcă să aibă o viață proprie. E un mod de a le povesti copiilor într-un mod poetic despre natura relațiilor umane (cele două forme dreptunghiulare uneori se înțeleg, alteori se separă, fiecare luându-și cu sine micile cuburi tot din spumă pe care le-au pus împreună), iar rezultatul apropierii lor, un alt obiect din spumă verde, va evolua singur, încet-încet, luând la rândul lui mingea roșie și mărind-o din ce în ce mai mult.

https://www.youtube.com/watch?v=IxCxrgeCzDo

Marc s-a arătat interesat și de spectacolul CUBiX de Mathieu Enderlin, un spectacol al companiei Théâtre Sans Toit. Cred că i-a adus aminte de perioada în care a fost pasionat de cuburi și de construcții. Aici, în mod inventiv, cele două actrițe mânuiesc niște cuburi albe care, prin construcție, deconstrucție și tehnici de mapare video capătă noi posibilități de a fi: de la blocuri, la formarea fețelor actrițelor prin aceste cuburi, la crearea unui ecran din cuburi pe care se proiectează un video despre un om care se joacă tot cu aceste cuburi. Mediile devin astfel întrepătrunse, mediul real cu cel înregistrat video sau cu animațiile proiectate.  

https://www.youtube.com/watch?v=jfKSTk3b0aw

Din spectacolul Vent Debout, creat de Compania Des Fourmis dans la lanterne, Marc a înțeles mai degrabă felurile ingenioase de a folosi hârtia, decât povestea din spatele mânuirii marionetelor. Pe o masă modulară, pe care erau pregătite tot felul de caiete cu foi albe, dar decupate, s-au schimbat tot felul de scene care mai de care mai inventive prin modul în care erau sugerate. Viața unei fetițe fabricate din foi de hârtie nescrise se va schimba odată cu întâlnirea unui băiat care are foile scrise, dar și odată cu întâlnirea unui obiect amenințător, o morișcă care suflă un vânt mult prea puternic pentru ca fragilele obiecte din hârtie să-i reziste. Ceea ce nu a înțeles Marc a fost tocmai acest sentiment de amenințare venit din partea moriștii, pe care o considera simpatică, nu a înțeles de ce se speriau de ea, atât personajele cât și cei care le mânuiau.

https://vimeo.com/216169888

Festivalul Tânăr de la Sibiu s-a terminat, pentru noi, odată cu spectacolul coregrafic Zdrențe, creat de Catherine Dreyfus, anunțat de organizatori ca fiind recomandat copiilor cu vârste de peste 4 ani. Ei bine, acest spectacol a avut darul să facă să râdă nu numai copiii de 4 ani, dar și pe părinții care îi însoțeau. Două fetițe de lângă Marc de aproximativ 7 ani comentau în continuu ceea ce se întâmpla pe scenă punându-și mereu întrebarea : Ce este ăsta ? Este un spectacol ? Ce tot fac pe scenă ? Ce se întâmplă ? Îndoiala și nelămuririle lor mi s-au părut atât de vii, spectacolul în sine stârnindu-le o curiozitate care le-a făcut să uite faptul că una dintre ele avea un smartphone la ea.

https://vimeo.com/270675294

Din cele trei zile de festival (din totalul celor 10 cât durează), am reținut că:

• începând de la 5 ani copiii chestionează necontenit alegerea de a fi la spectacol, în timpul spectacolului. Uneori poate fi obositor pentru însoțitorii lor, dar tocmai acest tip de feeback direct, onest, la cald, poate fi binefăcător pentru cei care sunt cu adevărat interesați de realizarea unui spectacol pentru copii, de orice vârstăar fi ei.
• copiii au o minte neobosită, fără anumite rame sociale și simt instinctiv atunci când spectacolul are și suișuri, dar și lucruri care trenează (cum de exemplu a fost la CUBiX când jocul cu acele cuburi se derula în același sens, devenind plictisitor)
• copiii trebuie sa fie expuși de mici (chiar de bebeluși) la diferite forme de a face un spectacol: păpuși, video mapping, dar și la diferite stiluri genuri de muzică, de dans și circ contemporan, căci creativitatea artiștilor este mereu binefăcătoare pentru mintea copiilor.

Cu toate că drumul cu trenul până la Sibiu a fost obositor pentru un copil de aproape 5 ani, Marc s-a arătat bucuros că am făcut această călătorie. Când am ajuns înapoi în gară la București m-a întrebat: Mama, când ne întoarcem la Sibiu?

Festivalul Tânăr de la Sibiu e un loc de venit cu copii, de făcut un alt fel de turism cultural, un loc unde există o ofertă de spectacole uneori unicat pentru scena românească, care îi poziționează și pe adulți în postura de spectatori activi, devenind și ei interesați, alături de copiii lor, de ceea ce se întâmplă pe scenă.