Când visezi glasuri și când le auzi

Merg rar la spectacole pentru copii, de când am descoperit că majoritatea se înscriu din proprie inițiativă în perimetrul unor constrângeri autocreate pe baza unor prejudecăți despre publicul lor, care se întâmplă să fie una dintre cele mai oneste categorii de public de teatru. Evit să dau recomandări prietenilor care au copii fiindcă mi se pare prea mare responsabilitatea. Pentru un copil prima întâlnire cu teatrul poate să ducă la concluzii radicale, adesea aceasta fiind că nu mai vor să audă de teatru în viața lor. Sau măcar pentru o vreme. Știu din proprie experiență: a durat ani de zile să uit spectacolele bulevardiere la care nimerisem în copilărie cu părinții și să descopăr un alt fel de teatru, care merită interesul. Acestea fiind spuse, întâmplarea a făcut să văd în ultima vreme nu unul, ci două spectacole create pentru copii care m-au entuziasmat, așa încât mă grăbesc să dau ceva din acest entuziasm mai departe aici.

Visând glasuri, o producție a Teatrului Gong din Sibiu (prezentat în cadrul TeenFest, organizat de Teatrul Excelsior) este un spectacol creat special pentru copiii cu deficiențe de auz, dar grija pentru detalii a celor care l-au conceput – Nicoleta Lefter, autoare concept, Paul Mureșan, video artist, Liviu Pop grafică, Claudiu Urse, sound designer – și calitatea muncii lor sunt de natură să-l ridice deasupra majorității spectacolelor ”normale” pentru copii. Universul spectacolului, care pleacă de la texte de Ted Hughes și Lavinia Braniște, este unul poetic și senzorial, în care suntem ghidați de doi copii cu deficiențe de auz. Povestea e spusă de ei și tradusă în cuvinte de actorii care le sunt parteneri: Raluca Maria Șerbu și Emanuel Furdui sunt elevi la Centrul de Educație Incluzivă nr. 2 din Sibiu, iar actorii din spectacol sunt Claudia Stühler, Claudiu Urse și Paul Bondane, care au făcut pașii necesari pentru a pătrunde într-un univers diferit de al lor, în primul rând învățând limbajul mimico-gestual folosit în comunicarea cu persoanele cu deficiențe de auz. Aceste neobișnuite cupluri scenice, înaintând înspre noi, cei din sală, într-un ritm propriu, pe care și-l găsesc împreună, sunt un adevărat simbol al solidarității umane, un pas făcut înspre o lume din multe puncte de vedere abandonată de societate. Inclusiv de către breasla artistică, cu foarte puține excepții. Visând glasuri e mai mult decât o simplă excepție de la o regulă care înseamnă ignorarea celor care sunt ”altfel”, este un spectacol delicat și fragil, ca o pană a unei păsări rare, de o frumusețe ireală. El este expresia unui limbaj de sine stătător care distilează în imagini sunetele pe care unii semeni ai noștri nu le pot auzi, compensând această lipsă prin asocieri imaginative. Din liniștea lui caldă crește o altfel de lume. Iar asta e mai mult decât se poate spune despre multe spectacole pentru copii de la noi.

Trailer Visând glasuri: https://vimeo.com/263293822

***

Atipic într-un cu totul alt fel este și Loochy și Moochy, o producție a Teatrului Masca, scenariul și regia Andreea Vulpe, muzica de Bobo Burlăcianu. E un musical pentru vârstele mici, dar care poate distra și spectatorii însoțitori în egală măsură. Plecând de la ideea unei legende japoneze care opune forța luminii, aici întrupată de Loochy (Cristina Juncu) unei alte forțe, a întunericului și umbrei, materializată în Moochy (Denis Hanganu), povestea e simplă, dar spusă cu mult umor, asociat cu alegeri muzicale variate, adaptate personajelor.

Costumele și recuzita aleasă de Cristina Milea duc cu gândul la benzile desenate japoneze Manga, idee confirmată și de caietul program conceput în aceeași estetică, iar desfășurarea acțiunii în proximitatea micilor spectatori asigură un înalt nivel de implicare a acestora, care aderă imediat la universul vizual și sonor al spectacolului. Impresionează calitățile actoricești ale tinerilor interpreți, nu în ultimul rând calitățile lor vocale – remarcabile mai ales la Cătălina Mihai (Spumi) și Denis Hanganu (Moochy). Energia lor bună și ritmurile atent controlate instrumental de Tuki (Radu Mitrea) articulează excelent povestea. Aceasta are un mesaj luminos, pozitiv – căci lumina va învinge, desigur, umbra, iar cea din urmă nici măcar nu se supără, ci se lasă cucerită cu un sărut – iar finalul induce un excelent tonus spectatorilor. Dar cel mai important lucru este acela că rezultatul se obține cu inteligență, mult umor, o muzică de calitate și interpreți pe măsură, care nu recurg la nici un compromis pentru a-i ”seduce” pe micii spectatori. Ce își propune și reușește spectacolul este să-i cucerească și să-i inspire, iar schimbul e reciproc avantajos.