Cronica Saptamanii

Regizorul Radu Afrim a afirmat de mai multe ori că nu îl interesează teatrul politic. Nu mai departe de anul trecut el declara într-un interviu pentru FNT că ”nu are instrumentele necesare să-l facă”. Cu toate astea, alegerea lui din 2018 de a face un spectacol despre comunitatea romă din Sfântu-Gheorghe e cum nu se poate mai politică și atinge nucleul unei suferințe sociale care cangrenează întreaga țară: sărăcia.

Fie că îl numim teatru documentar sau teatru social, teatru politic sau investigativ, acel teatru care spune poveștile contemporanilor noștri în timp real și cu un filtru discret, uneori abia vizibil, este prezent de mai bine de un deceniu pe scenele românești, în special pe cele independente. Era și timpul ca el să-și capete locul și în programul Festivalului Național de Teatru, care a inclus la această ediție, în mod inspirat, secțiunea intitulată de directoarea Marina Constantinescu Teatrul și societatea. Acum. Am văzut trei dintre spectacolele din cadrul acestei secțiuni - În numele tatălui, Oameni și cartofi, În umbra marelui plan – și voi scrie în această rubrică, pe rând, despre fiecare dintre ele.

În contextul în care în România, aproape 20% din populație suferă de o afecțiune psihică și două milioane de români sunt în depresie, dintre care doar 10% urmează un tratament, o întâlnire de o oră și jumătate în care se discută despre viața unui individ confruntat cu această realitate poate fi un exercițiu extrem de relevant pentru conștientizarea de sine a fiecăruia. O mie de motive nu tratează depresia, dar este o experiență cu potențialul de a face privitorul să aibă o întâlnire mai autentică cu el însuși, ceea ce este, de cele mai multe ori, primul pas pentru orice proces interior.

În cei 60 de ani de existență a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț s-a format un public deschis și receptiv la forme teatrale variate, demers continuat de Gianina Cărbunariu, odată cu preluarea mandatului de directoare a teatrului, iar cea de-a doua ediție curatoriată de aceasta se concentrează din nou pe modelarea publicului tânăr, fie că ne referim la proiectele câștigate la AFCN care implică adolescenții în producerea unor spectacole sau în alegerea unui spectacol din cadrul Festivalului prin formarea unui juriu tânăr, la atelierele de critică ori cele de povești și de dramaturgie până la întâlnirile actorilor cu publicul în afara spectacolelelor.

O să încep cu o confesiune jenantă: n-am reușit până acum să învăț să fac selfie-uri. E ceva cu poziția mâinii, cu concentrarea de a face mai multe lucruri în același timp sau cu habar nu am ce. Pe scurt: am încercat, n-a ieșit, asta este. Dar după ce am văzut aseară Romeo și Julieta la TNB îndrăznesc să cred că am făcut un pas mai departe în ”gândirea” mea despre această componentă, se pare esențială, a vieții contemporane. Să vă explic de ce.

În spațiul mic de la Green Hours, rolurile foarte bine jucate reușesc să teleporteze spectatorul în altă lume, fără granițe, fără pereți care să îl sufoce. Când personajul nu iese prea reușit, spațiul își pierde farmecul intimității și misterul pe care l-ar putea crea, iar dezavantajele ies la suprafață imediat. Ilona Brezoianu însă reușește când o interpetează pe fata din Curcubeu, să facă o punte către o lume mare.

Spectacolul trebuie văzut de mai multe generații. Trebuie văzut cu bunicile care se vor regăsi zâmbind probabil amar când se vor recunoaște în clișee atât de bine evidențiate din timpurile în care se trăia cu teamă. La fel, trebuie văzut cu mamele care se vor privi oglindite într-o vreme în care se căsătoreau pentru că așa ”se cădea”.

După ce creatorii unteatru, Andrei și Andreea Grosu au montat la Odeon, în stagiunea trecută, celebra piesă Pescărușul de A.P. Cehov, în această stagiune Andrei Șerban, poate cel mai cunoscut regizor român în viață, invitat obișnuit al marilor scene din România și din lume, a lucrat propria versiune a aceleiași piese în micul teatru independent numit cu modestie (exagerată) unteatru. Schimb reciproc avantajos.

Cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! s-a înscris, la fel ca mai toate evenimentele culturale din 2018, în celebrarea Centenarului Marii Uniri. Cu un titlu care trădează această preocupare, „O poveste românească în Anul Centenarului”, B-FIT in the Street! a adus în spațiul public bucureștean prima producție românească cu marionete gigant.