Cronica Saptamanii

Cum să montezi mari spectacole pe jumătate de scenă? Și cum să propui un repertoriu coerent numai din mici spectacole pe scene mici, cu doar câteva duzini de spectatori? Lărgind aria de chestionare, îi mai pasă cuiva ce anume și cum anume se joacă la Teatrul Mic de când a fost închisă – se pare că arbitrar, fără sens – clădirea principală cu sală mare, în urmă cu șase ani?

Montarea respectă textul original, dar își pune amprenta contemporană sub formă de reflexie asupra unei societăți corupte, prin dialoguri ironice precum: „Cine-i mai nobil, calul sau măgarul? Eu cred că măgarul. Am văzut mulți măgari cu doctorat, dar cai niciunul”. Pornind de la premisa că fiecare individ are un interes, fie el social, material sau sexual, putem înțelege în profunzime natura personajelor comice regăsite în montarea Teatrului de Nord, în regia Dianei Dragoș.

Lumea acvatică de pe scenă constă din nu mai puțin de douăzeci și trei de tone de apă! O piscină uriașă cu patru benzi de înot este flancată în spate de un acvariu cu o lățime de câțiva metri. Camere video amplasate de jur împrejur permit tot felul de înregistrări aeriene și subacvatice.

În perioada 28 martie-2 aprilie 2023 a avut loc la Teatrul de Nord Satu Mare Showcase-ul organizat de cele două trupe componente: română (Mihai Raicu) și maghiară (Harag György). Trupele Teatrului de Nord au prezentat publicului local și criticilor de teatru din țară șase spectacole, dintre cele mai noi create. Microstagiunea a propus o plenitudine de teme de reflexie adresate tuturor categoriilor de vârstă, iar disponibilitatea creatorilor spectacolelor, a actorilor și a organizatorilor a generat un cadru onest de dezbatere.

Cosmic Latte are potențialul de a fi mai mult decât un simplu spectacol studențesc – se poate transforma într-o școală. Pentru studenții din echipă, poate reprezenta o primă întâlnire cu un model de lucru alternativ, care îi ajută să își redefinească relația cu propriile corpuri în ipostaza de viitori actori profesioniști. Îi transformă în viitori practicieni conștienți de posibilitățile lor corporale și îi deschide spre experiment, prin joc.

Văzut prin lentila feministă spectacolul devine o critică subtilă, dar decisă a familiei tradiționale, a ierarhiei patriarhale pe care se fundamentează aceasta.

Pentru o femeie din public nu poate fi decât frustrant să vadă pe scenă cum își imaginează bărbații că arată, că se desfășoară, că se simte o relație – și nu oricare, ci cea mai complexă, cea mai nuanțată, cea mai devastatoare dintre ele, și anume o relație de dragoste - între două femei. Să fie întâmplător, oare, faptul că nici o regizoare nu a fost atrasă de acest text pentru a-l monta?

Într-o stagiune e bine să existe și spectacole ”camerale”, care să pună reflectorul pe capacitatea actorilor de a sonda teritorii interioare încă necunoscute, de a-și împinge cât mai departe limitele de expresie. Dintre toate spectacolele văzute în 2022, mi-au rămas în minte câteva care corespund strălucit descrierii de mai sus.

Andrea Gavriliu plasează în subsidiar decriptarea narativității și se concentrează pe procesul involuției personajelor, calibrate pe temperamentul celor patru perechi. Evoluția petrecerii acoperă întreg spațiul foaierului pe măsura creșterii temperaturii participanților, revelată de clișee comportamentale. Schimbul de amabilități în cercul feminin e complementar trabucului fumat între bărbați, schimbarea partenerilor de la un dans de caracter la altul alunecă în rudimentele jocului popular în falset.