Cronica Saptamanii

Radu Afrim este un fel de James Cameron pentru teatrul românesc. Nu e o afirmație făcută de dragul șocării audienței, ci una bazată pe senzația de imersare în universul construit de regizor în două dintre cele mai noi producții ale sale, prezentate în FNT 2023, Ierbar și Seaside Stories.

În piesa originală a Juliei Holewińska, judecarea și împușcarea cuplului Ceaușescu transmisă la televizor capătă la distanță de peste trei decenii o aură mitologică.

Zeițe de categoria B și 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia au marele merit de a vorbi cu sinceritate și căldură umană despre partea umbrită a carierelor artistice; salvează din istoria personală momente când orice artist a fost pentru o clipă o zeiță/un zeu inclasabil în categorii, ireductibil la clișee.

Rescrierea și performarea arhivelor, reinterpretarea operelor clasice din perspectiva contemporană, rediscutarea ierarhiilor și a canoanelor sunt acțiuni feministe. Punerea în dezbatere, repoziționarea, contextualizarea sunt modalități de a activa istoria în scopul schimbării în bine a societății. Teatrul are un cuvânt de spus în toate acestea, dar poate cel mai important lucru este că el lasă loc pentru activarea imaginației.

Când un actor carismatic ține un discurs politic în care se amestecă – voit, cu pricepere machiavelică – idei valide și deziderate naționalist-extremiste periculoase, cu potențial exploziv, cum să decelezi între arta lui teatrală și toxicitatea cuvintelor? Să aplauzi actorul, să huidui afirmațiile?

Rasismul e un factor de precipitare a excluderii din societate, argumentează O istorie a violenței (r. Thomas Ostermeier) și Cea care privește lumea (r. Alexandra Badea), două spectacole care au fost prezentate în această toamnă în cadrul unui nou și ambițios festival internațional organizat de Teatrul Excelsior din București – X Fest.

Spectacolul deschide mai multe fronturi de discuție, din perspectiva profesorilor, din perspectiva elevilor, din perspectiva părinților și încearcă să prezinte pozițiile tuturor celor implicați fără a lua partea cuiva, ci doar instigând în mod inteligent și cu umor, la reflecție.

Otello de Verdi, operă în concert în Festivalul Enescu acompaniată de instalația multimedia semnată de regizoarea Nona Ciobanu și scenograful Peter Košir, propune o formă artistică hibridă în care două limbaje puternice se întâlnesc în spațiul scenei.

Ideo Ideis s-a născut din curajul nebunesc al unor tineri care încercau să facă lumea să semene cu ei (de aici și motto-ul ediției #18). Festivalul își sărbătorește anul acesta majoratul, pășind pe granița fină dintre adolescență și maturitate.