Cronica Saptamanii

Aparent contraintuitivă, ideea de a crea un musical pe tema abuzului și hărțuirii sexuale în școlile vocaționale din România se dovedește mai mult decât inspirată pe mai multe niveluri. Spectacolul Visul produs de Reactor de creație și experiment din Cluj poate fi văzut în București duminică, 9 octombrie, de la ora 19.00 la unteatru.

Într-o lume tot mai greu de înțeles, misiunea unui festival este să ofere un cadru de înțelegere și de solidaritate, ceea ce s-a și întâmplat în acest an la Piatra-Neamț, unde au fost invitate în secțiunea internațională spectacole din Ucraina, Estonia, Letonia, Moldova, Franța incluzând povești personale, legate de război, de statutul de emigrant, de relațiile de muncă în lumea contemporană, în încercarea de a reduce distanțele de kilometri dintre oameni și de a ni-i explica, aducându-i mai aproape.

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că multiplele feluri în care societatea românească de azi se arată disfuncțională vin dintr-un trecut traumatic, incomplet rezolvat, ca un “doliu neîncheiat”, cu un termen din psihologia transgenerațională. Această teorie relativ nouă, care tratează persoana în întregul ei, fizic și psihic, pentru a o vindeca, stă la baza abordării scriitoarei și regizoarei Alexandra Badea care semnează spectacolul Exil la TNB, un roman scenic epic, tridimensional, cu subiect românesc.

Timp de cinci zile cât am rămas la Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț, am observat și apreciat nu numai fiecare spectacol în sine, cu bune și cu rele, ci și „dramaturgia festivalului”, în care evenimentele conexe erau așezate cu sens, iar succesiunea spectacolelor spunea și ea o poveste (echipa curatorială: Gianina Cărbunariu, Raluca Naclad și Daniel Chirilă).

Ce mai înseamnă întunericul unei săli de spectacole, când de pe scenă vezi în public ecranele unor telefoane deschise, cum poți continua să spui o altă poveste (cea din spectacol) când este o nevoie mare de discutare a acestei dependențe de tehnologie: cum o folosești, cum e percepută de adolescenți, ce soluții sunt ca ei să nu-i devină captivi?

Spectatorul – cel puțin cel cât de cât dus la teatru - se întreabă pe tot parcursul derulării producției ”de ce?” Mai exact, de ce a fost ales tocmai Azilul de noapte? De ce acum, de ce aici, de ce el și nu altceva? Nici un răspuns nu apare, cel puțin nu pe parcursul primei părți la care am rezistat eu (spectacolul are mai mult de trei ore).

Trupa Comediei Franceze a consacrat începînd de pe 15 ianuarie 2022 o stagiune întreagă dedicată operei sale, premiere, expoziții și colocvii. Au fost mobilizați aproape 30 de regizori pentru a continua să reinterpreteze mereu și iarăși texte de acum inconturnabile, și, demers inedit, dincolo de profesioniștii teatrului, au fost mobilizați conservatori-arhiviști, istorici, universitari care participă la această aniversare peste secole, Molière 1622-2022.

La aplauze, întreaga distribuție iese la rampă cu ochii legați, condusă de Oedipus-orbul, singurul cu ochii dezlegați ca semn al celui ce vede clar drumul de urmat. Cunoașterea și păstrarea căii adevărului cu orice sacrificii face posibil viitorul democrațiilor, e concluzia regizorului Andrei Șerban transmisă de salutul final al actorilor la rampă.

În atmosfera încărcată din ultima vreme, cu norii ce se aglomerau în Franța în fața unor alegeri prezidențaile decisive, și zgomotele războiului ce răzbăteau din estul european, am văzut un spectacol de teatru care ne poate vorbi despre ce trăim astăzi.