E important ca oamenii să fie expuși la spectacole bune, să poată compara ei înșiși ceea ce li se oferea în trecut aici drept spectacol – paradele gonflate ale celebrului personaj Mazăre – cu producții teatrale originale, create și interpretate de artiști, nu de cameleoni politici.
Sergiu Nicolaescu ar fi pălit de invidie dacă ar fi putut să vadă desfășurarea de forțe pentru montarea în aer liber, în fața Casei Poporului, a piesei istorice Vlaicu-Vodă de Alexandru Davila.
Spectacolul, are capacitatea de a trezi la realitate spectatorul prin a-l aduce într-o lume virtuală, pe care să o experimenteze cu mintea mai luminată
Dacă e mai, e Timișoara, cu festivalurile ei de teatru și, mai nou, cu o atmosferă de sărbătoare zilnică deja instalată, deși Capitala Culturală abia se întrevede la orizontul din 2021.
Mimi Brănescu a reușit să facă un spectacol care poate fi jucat în orice spațiu, fără efecte de decor, costume sau lumini, în care nevoia de a face spectatorii să râdă se percepe numai în anumite întorsături dramatice, uneori gratuite (de exemplu la final, când apare iubirea din tinerețe a mamei).
NOVA se petrece de câteva zile la POINT, hub cultural din București, și propune spectacole „în ton cu spiritul timpului”. Adică, spun organizatorii, spectacole care îmbină tehnologia, lumea virtuală, cu lumea concretă, ceea ce oferă atât artiștilor cât și publicului un teren nou de experimentat, cu posibilități infinite.
Lipsa de imaginație a producătorilor teatrali din România este cea mai evidentă trăsătură scoasă la iveală până acum de aniversarea Centenarului României Mari.
Simt că este necesar să încep această cronică cu o mărturisire: experiența mea cu spectacolele propuse de Răzvan Mazilu este dezamăgitoare. Am asistat, nu demult, la […]
Andreea Bibiri. Ioana Marchidan. Dorina Chiriac. Nicoleta Lefter. (...) Preocupate de a construi în continuare, fiecare a fost (probabil) nevoită să caute resurse într-un mediu arid și prea puțin sensibil la creație. Da, mă refer la mediul artistic românesc.