Cronica Saptamanii

decembrie 20, 2019

Fest-FDR 2019 (I) Între escapism și rescrierea realităților românești

de Cristina Modreanu
E din ce în ce mai greu să scrii despre festivalurile de teatru din România. Cu foarte puține excepții ele sunt de fapt o deghizare a turneelor pe care altfel teatrele au foarte puține șanse să le facă, prin urmare găsim aceleași spectacole în mai toate festivalurile toamnei, convergând în FNT. Este expresia lipsei de concept și de viziune, singurele calități care ar putea constitui obiectul analizei unui festival, ca eveniment independent, nealiniat la rețeaua festivalieră ce suplinește lipsa de fonduri pentru turnee.
decembrie 13, 2019

A-ți privi aproapele prin luneta puștii

de Daria Ancuța
No Man’s Land  oferă posibilitatea multiplelor interpretări. Pentru spectatorul de teatru care caută avid comicul, reprezintă o tragi-comedie cu momente comice abil punctate. Dar montarea vine și în întâmpinarea celor care doresc să poarte în ei, pentru câteva clipe, ore sau poate chiar zile, întrebări relevante atât la nivel internațional, cât și pentru contextul actual al României. Textul lui Danis Tanović, adaptat de Morfov (care realizează și ilustrația muzicală), abundă în replici care stârnesc inițial râsul, dar în interiorul cărora se ascund substraturi profunde și care reușesc să ridice întrebări fundamentale.
decembrie 10, 2019

Trei surori de azi: solilocvii contemporane inspirate de Cehov

de Cristina Modreanu
”Tăcerea înseamnă gânduri, iar noi respectăm tăcerea celor din jur”, sună una dintre replicile cheie din spectacolul lui Radu Afrim cu Trei surori, subintitulat ”un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov”. Ideea extrem de îndrăzneață a regizorului este să completeze tăcerile celebrei piese, acele tăceri pe seama cărora s-au scris cărți de interpretare și analiză, cu o versiune imaginată de el a gândurilor fiecărui personaj.
noiembrie 17, 2019

Cronici în foileton de la un centenar prelungit: Furtuna

de Oana Cristea Grigorescu
Se apropie ziua de 1 decembrie, aniversarea centenarulului înființării Teatrului Național la Cluj. Petrecerea a început încă din octombrie, cu a 9-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj (IIC, 9-13 octombrie) sub genericul unificator: Împreună. În loc de tort cu lumânări, am fost tratați cu premiere și spectacole reprezentative pentru direcțiile repertoriale ale instituției Teatrului Național în anul Centenar.
noiembrie 14, 2019

Cutia Pandorei: Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba

de Cristina Modreanu
Da, vorbesc chiar cu tine! Ochi în ochi, așa cum numai pe viu se poate întâmpla cu adevărat. Dacă te-ai simțit vreodată respins de colegii de la școală, care nu te primeau în cercul lor, dacă ai fost vreodată hărțuită de bărbații de la job, dacă ai simțit frica de a-ți pierde părinții într-o țară străină, dacă ți-a fost rușine de cine ești în fața altora, dacă ți-ai pierdut vreodată încrederea că ai ales drumul cel bun și, nu în ultimul rând, ci în primul, dacă ai ajuns vreodată să nu mai vezi sensul în ceea ce faci, chiar dacă plecaseși la drum cândva cu pasiune, atunci vei găsi în spectacolul Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba o oglindă perfectă pentru gândurile tale.
octombrie 28, 2019

O lecție despre singurătate

de Daria Ancuța
„Veghe” îți vorbește la persoana I. Îți vorbește sincer despre singurătate și înstrăinare, despre ce înseamnă să fii om într-o societate haotică și dezbinată. Te învață o lecție despre nevoi și comuniune, dar îți prilejuiește și o introspecție necesară și utilă. Cât de singuri suntem, de fapt, atunci când suntem înconjurați de ceilalți?
octombrie 22, 2019

Cronici în foileton de la un centenar prelungit

de Oana Cristea Grigorescu
Duminică 27 octombrie, Festivalul Național de Teatru prezintă la București, la Teatrul Odeon, sala Majestic, în dublă reprezentație (de la ora 18, respectiv 21) spectacolul Naționalului clujean Chiritza în concert de Ada Milea.
octombrie 6, 2019

SOS – Salvați planeta: Noi spectacole de teatru pentru copii la început de toamnă

de Florentina Bratfanof
În București viața culturală renaște brusc odată cu venirea toamnei și începutul noului an școlar. Copiii obișnuiți cu mersul la teatru își reiau așadar obiceiul. Coincidență sau nu, ceea ce am văzut în capitală la începutul toamnei are un puternic mesaj de intervenție activă pentru salvarea pământului.
septembrie 3, 2019

Ce avem de regretat? Întrebări după 30 de ani

de Cristina Modreanu
30 de ani sunt destui ca să uiți cum era viața înainte de 1989, chiar dacă ai trăit-o direct. Destui cât să fi apărut între timp o nouă generație care nu a trăit această viață. În multe cazuri, părinții au crezut că-i protejează pe copiii lor dacă trec sub tăcere traumele trecutului, dându-le impresia că viitorul e nepătat și că le aparține.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide