Cronica Saptamanii

Deși am trecut de jumătatea anului, oamenii de teatru din România par să sufere de o amnezie cel puțin parțială, dacă luăm în considerare că foarte puțini dintre ei au avut sau au anunțat că vor avea proiecte legate de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din 1989. Paranteză. Da, eu continui să-i spun Revoluție, în ciuda diverselor teorii despre acest moment și a poreclelor de natură să minimalizeze importanța momentului pentru istoria locală și europeană.

După un Hamlet în trei personaje produs la unteatru, în care întreaga binecunoscută piesă era esențializată la maximum, fiecăruia dintre cei trei performeri revenindu-i mai multe personaje, Kerek își perfecționează și rafinează ideea într-o esențializare a unei alte piese la fel de cunoscute, Visul unei nopți de vară/ shakespeare-dedublat, la Teatrul Luni de la Green Hours.

JumătaTESZT a avut o ofertă eclectică, mai puțin coerentă decât în alți ani – deși e greu să judeci în condițiile înjumătățirii programului, fiindcă nu ai cum să știi cum ar fi arătat el dacă rămânea întreg. Festivalul a fost și în acest an un loc excelent de reconectare cu scena balcanică, invitând creatori ce apar rar pe alte scene românești, deși fac parte dintr-un veritabil circuit internațional.

Se poate spune despre spectacolul Mihai Viteazul, în regia lui Andi Gherghe, pe un text de Székely Csaba, că are deja o anumită doză de notorietate. Asta datorându-se unui veritabil „fleică-gate” iscat de așa-zis rușinosul afiș, ce reprezintă o friptură în forma României tronând pe un grătar cu cărbuni.

De ce să faci un spectacol, dacă nu vrei să spui nimic relevant pentru lumea în care trăiești? E o întrebare la care încerc să găsesc un răspuns de când am văzut spectacolul Legături primejdioase, montat de curând de Cristi Juncu la Teatrul Mic.

Există o scenă în noua montare cu Richard al III-lea semnată de regizorul Andrei Șerban în care o trapă se deschide și de sub ea răsare pe scenă un ins mătăhălos, îmbrăcat ca pe vremea lui Shakespeare, și care ne provoacă să ghicim cine este.

La debutul spectacolului Mult zgomot pentru nimic de la Piatra Neamț, în regia lui Radu Nica, spectatorul ar putea avea senzația că a nimerit într-un videoclip american kitschos sau chiar în mai multe, care se întrepătrund în fața lui în culori țipătoare și gesturi arogante. După ce trece primul șoc și personajele își intră în piele, lumea shakespeariană adusă în zilele noastre pare naturală, iar personajele devin savuroase.

(In)vizibil în regia Letei Popescu este prima producție realizată la Teatrul Maghiar de Stat Cluj în urma concursului de proiecte pentru tineri regizori din anul 2017. Decizia de a aduce pe o scenă națională tineri creatori constituie un pariu care ar trebui să se regăsească mai des în teatrele din România.

Instalația performativă Vara în care mama a avut ochii verzi este conceptul Nicoletei Lefter care a preluat povestea centrală din romanul cu același nume al Tatianei Țibuleac. Personajele ajutătoare din roman lipsesc din acest univers imersiv care este atât de bine conturat încât nu mai e nevoie de nicio altă completare exterioară. Producția de la POINT nu este ușor de digerat. Moartea este un subiect incomod la care nu se gândește nimeni până nu se apropie cu adevărat de ea.