Cronica Saptamanii

E din ce în ce mai greu să scrii despre festivalurile de teatru din România. Cu foarte puține excepții ele sunt de fapt o deghizare a turneelor pe care altfel teatrele au foarte puține șanse să le facă, prin urmare găsim aceleași spectacole în mai toate festivalurile toamnei, convergând în FNT. Este expresia lipsei de concept și de viziune, singurele calități care ar putea constitui obiectul analizei unui festival, ca eveniment independent, nealiniat la rețeaua festivalieră ce suplinește lipsa de fonduri pentru turnee.

No Man’s Land  oferă posibilitatea multiplelor interpretări. Pentru spectatorul de teatru care caută avid comicul, reprezintă o tragi-comedie cu momente comice abil punctate. Dar montarea vine și în întâmpinarea celor care doresc să poarte în ei, pentru câteva clipe, ore sau poate chiar zile, întrebări relevante atât la nivel internațional, cât și pentru contextul actual al României. Textul lui Danis Tanović, adaptat de Morfov (care realizează și ilustrația muzicală), abundă în replici care stârnesc inițial râsul, dar în interiorul cărora se ascund substraturi profunde și care reușesc să ridice întrebări fundamentale.

”Tăcerea înseamnă gânduri, iar noi respectăm tăcerea celor din jur”, sună una dintre replicile cheie din spectacolul lui Radu Afrim cu Trei surori, subintitulat ”un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov”. Ideea extrem de îndrăzneață a regizorului este să completeze tăcerile celebrei piese, acele tăceri pe seama cărora s-au scris cărți de interpretare și analiză, cu o versiune imaginată de el a gândurilor fiecărui personaj.

Se apropie ziua de 1 decembrie, aniversarea centenarulului înființării Teatrului Național la Cluj. Petrecerea a început încă din octombrie, cu a 9-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj (IIC, 9-13 octombrie) sub genericul unificator: Împreună. În loc de tort cu lumânări, am fost tratați cu premiere și spectacole reprezentative pentru direcțiile repertoriale ale instituției Teatrului Național în anul Centenar.

Da, vorbesc chiar cu tine! Ochi în ochi, așa cum numai pe viu se poate întâmpla cu adevărat. Dacă te-ai simțit vreodată respins de colegii de la școală, care nu te primeau în cercul lor, dacă ai fost vreodată hărțuită de bărbații de la job, dacă ai simțit frica de a-ți pierde părinții într-o țară străină, dacă ți-a fost rușine de cine ești în fața altora, dacă ți-ai pierdut vreodată încrederea că ai ales drumul cel bun și, nu în ultimul rând, ci în primul, dacă ai ajuns vreodată să nu mai vezi sensul în ceea ce faci, chiar dacă plecaseși la drum cândva cu pasiune, atunci vei găsi în spectacolul Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba o oglindă perfectă pentru gândurile tale.

„Veghe” îți vorbește la persoana I. Îți vorbește sincer despre singurătate și înstrăinare, despre ce înseamnă să fii om într-o societate haotică și dezbinată. Te învață o lecție despre nevoi și comuniune, dar îți prilejuiește și o introspecție necesară și utilă. Cât de singuri suntem, de fapt, atunci când suntem înconjurați de ceilalți?

Duminică 27 octombrie, Festivalul Național de Teatru prezintă la București, la Teatrul Odeon, sala Majestic, în dublă reprezentație (de la ora 18, respectiv 21) spectacolul Naționalului clujean Chiritza în concert de Ada Milea.

În București viața culturală renaște brusc odată cu venirea toamnei și începutul noului an școlar. Copiii obișnuiți cu mersul la teatru își reiau așadar obiceiul. Coincidență sau nu, ceea ce am văzut în capitală la începutul toamnei are un puternic mesaj de intervenție activă pentru salvarea pământului.

30 de ani sunt destui ca să uiți cum era viața înainte de 1989, chiar dacă ai trăit-o direct. Destui cât să fi apărut între timp o nouă generație care nu a trăit această viață. În multe cazuri, părinții au crezut că-i protejează pe copiii lor dacă trec sub tăcere traumele trecutului, dându-le impresia că viitorul e nepătat și că le aparține.