Mihai Viteazul, lipsit de vitejie

Spațiul cultural Casa Tranzit din Cluj a lansat pe 30 martie o stagiune ce constă în șaptesprezece spectacole din Romania și din imediata vecinăte, cu tematici sociale, unite sub numele Tranziții.

Primul spectacol al stagiunii a fost adus de către compania Teatru 3G din Târgu Mureș.

Se poate spune despre spectacolul Mihai Viteazul, în regia lui Andi Gherghe, pe un text de Székely Csaba, că are deja o anumită doză de notorietate. Asta datorându-se unui veritabil „fleică-gate” iscat de așa-zis rușinosul afiș, ce reprezintă o friptură în forma României tronând pe un grătar cu cărbuni, afiș care l-a ultragiat mai întâi pe deputatul de Mureș Marius Pașcan, iar mai apoi o parte a presei și a opiniei publice. Demersul a fost numit “regretabil”, “insultător la adresa unor simboluri naționale”, subliniindu-se inoportunitatea lui mai ales în contextul centenarului Marii Uniri, perioadă care, se pare că pentru domnul deputat presupune doar elogii, prosternare și excizia oricărei urme de autoironie sau spirit critic. Primăria Târgu Mureș s-a dezis și ea de afiș, făcându-și totuși mea culpa că nu a verificat mai bine materialele publicitare, și promițând să se redreseze pe viitor. E drept, simbolismul fripturii lasă loc de interpretare, dar o doză de umor și detașare nu a omorât pe nimeni până acum. Că afișul voia să ilustreze preferințele grătaroide de petrecere a timpului liber românesc, că a vrut de fapt să provoace și să aducă spectatorul în sala de teatru, și în același timp să portretizeze România ca pe o halcă de carne la care jinduiau trei mari puteri la 1600, cum susține regizorul Andi Gherghe, încrâncenarea din jurul materialului promoțional este cel puțin ilară, și devoalează o opinie publică retrogradă, rigidizată și complet lipsită de umor. În orice caz, genul acesta de reacții nu fac decât să justifice necesitatea unui spectacol ca Mihai Viteazu.

Miza spectacolului este aducerea pe scenă a unor fapte și realități ale istoriei care au fost cosmetizate și elogiator împachetate de către manualele școlare cu iz patriotic. Știm despre Mihai Viteazul că a înfăptuit prima Mare Unire a Țării Românești, Moldovei și Ardealului la 1600. Am învățat că acesta i-ar fi fost un scop, dus la bun sfârșit cu vitejie și eroism, însușiri ce i-au câștigat apelativul de mare erou național. Documentarea lui Székely Csaba, și textul care a rezultat, portretizează însă un om șiret, neîndurător, lacom de putere, care navighează cu abilitate printre jocurile de culise ale vremii pentru a ajunge unde și-a propus.

Scena e umplută de semne ale românismului: podeaua e acoperită de covoare persane de sufragerie, într-o parte avem rufe atârnate la uscat, o ladă frigorifică portabilă (iată, iarăși nefastul simbol al grătarului neaoș), de cealaltă parte o masă și o bancă lungă de lemn, ambele acoperite cu mușama.

Mihai Viteazul (Sebastian Marina) e un tip de vârstă mijlocie cu aer vamaiot de rocker veșnic imatur la maieu, cu părul lung prins în coadă, pantaloni scurți și bocanci. Doamna Stanca (Laura Mihalache, foarte bună în jocul interiorizat, consumat) e nevasta cu haine lălâi, mereu inflamată și excesiv de geloasă. Frații Buzești (Ștefan Roman, Cristian Bojan, Narcis Zamfir) nu sunt nici ei vitejii sfetnici ai voevodului, ci trei băiețași împleticiți, naivi și stângaci, îmbrăcați în tricouri de fotbaliști, ca puștanii ce băteau mingea în spatele blocului în anii tranziției. Carevasăzică totul e românesc, un pic ridicol, un pic ilar.

Și acțiunile personajelor bat obrazul năravului românesc, și în același timp umflărilor patriotice ale istoriei: călăul lui Mihai Viteazu nu fuge speriat de privirea ageră a domnitorului, scăpându-l astfel de la moarte cum spune legenda, ci pentru că era prea beat să-și poată face meseria și ratează de trei ori. Petros Armeanul apoi profită avocățește de o chichiță a legii și îl scapă, iar Mihai îi rămâne fidel până la final, cu toate că acesta, viclean și duplicitar, îl manipulează și-l toarnă la Praga.

Apare și obsesia corupției, acest mare balaur al neajunsurilor românești, cu iz de #rezist – pesemne Mihai ar fi ajuns ban al Craiovei ca pilă a socrului, lucru subliniat în mod constant de doamna Stanca, și repetat, ce-i drept, comic, aproape la orice conversație dintre cei doi.

Spectacolul este ironic însă și la adresa maghiarilor – Zsigmond Báthory e un tip rotofei, efeminat și afectat, care e persiflat de către Rudolf al II-lea cu apelativul de „Der Bumerang” pentru că se tot întoarce la putere, iar pe András Báthory, care se pare că ar fi avut probleme mentale, fapt ascuns de istoria de manual in Ungaria, îl portretizeaza ca pe un om plăpând, labil, care doarme în cameră cu fratele său mort, pentru care picteaza perptuu un coșciug.

Mai degrabă internațional, dar fără îndoială foarte popular în România, activismul-de-click, de tip petiție e luat și el peste picior când frații Buzești vin naiv cu soluția unei scrisori ce va circula prin toată țara, sperând că Alexandru cel Rău își va schimba comportamentul la văzul atâtor semnături.

Mihai Viteazul se situează la granița turnatului cenușii în cap și a autoflagelarii de tip “La ce să te aștepți de la români? Suntem vai și-amar!”, atât de specifică unei părți considerabile a populației, și deci, atât de românești la rândul ei. E drept că atinge granița respectivă de câteva ori bune, dar nu trece totuși dincolo de ea.

Cheia comică a spectacolului e salutară în demersul de demitizare, și probabil cea mai bună formă de a vorbi despre un astfel de subiect. Finalul însă rupe contrapunctic tonul amuzant al spectacolului prin proiecția unor filmări din timpul protestelor împotriva actualului guvern, arătând cu preponderență scene în care jandarmii loveau sau fugăreau protestatarii. E drept că e greu să nu fii revoltat la (re)vederea scenelor de violență a celui puternic asupra celui slab, dar modul acesta fățiș de a ilustra ideea că violența și corupția de atunci continuă și azi reușește să impregneze finalul spectacolului cu un aer tezist.

De: Székely Csaba

Regia: Andi Gherghe

Scenografia: Bogdan Spataru

Muzica: Kovács Károly

Video: Andrei Gereb

Cu: Sebastian Marina, Alexandru Frânceanu, George Bîrsan, Laura Mihailache, Raisa Ané, Ștefan Roman, Cristi Bojan, Narcis Zamfir, Szabó János-Szilárd, Kovács Károly, Benedek Botond-Farkas