Pasărea Retro se întoarce

Radu Afrim transpune în teatru cu Grand Hotel Pasărea Retro o rețetă câștigătoare în cinematografie, seria a II-a a unui film de succes. După spectacolul Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte produs în 2016 de Compania „Tompa Miklós”  a Teatrului Național Târgu-Mureș, cu premiera online din 8 ianuarie 2021 Afrim se reîntoarce la blocul din cartierul muncitoresc, în mediul provinciei transilvane. La cinci decenii după „epoca de aur” a vieții în comun evocată în primul spectacol, blocul a devenit, acum, hotel de periferie cu pretenții de Grand Hotel, locuitorii lui și-au urmat destinul marginal, și-au pierdut iluziile tinereții, s-au risipit în lume. Doar Mioara, elevă în anii ’70, acum scriitoare stabilită în Belgia, se întoarce pe urmele copilăriei să scrie un roman despre destinul locului și al oamenilor lui. Tema exorcizării trecutului, intermediată de nostalgia pentru idealismul tinereții pierdute din primul spectacol, convertește acum deziluzia și rătăcirea în literatură. Singurătatea cronică născută din neputința iubirii e diagnosticul prezentului scenic, microbul cu care sunt contaminate toate personajele și cauza acțiunilor lor ridicole, grotești, inutile, sinucigașe. În fond, ceea ce propune Radu Afrim cu Grand Hotel Pasărea Retro este o evaluare comic-amară a transformărilor socio-culturale individuale parcurse în trei decenii de capitalism autohton. Scenariul semnat de regizor în ambele spectacole nu are ambiții de teatru documentar, deși poziția regizorului e transparentă în satira socială inclusă. Epoca rămâne doar fundalul semnalizat de repere iconice – vizuale, de recuzită sau de limbaj- în care evoluează personaje generice: vecina îmbătrânită Teréz Zágoni, femeia flămândă de iubire Zita Szilveszter, afaceristul de conjunctură Aladár Szilveszter, cuplul vedetelor pop-rock Juhász Brothers(!), copilul bătrân etc. La fel ca în precedentul spectacol, trama oglindește structura recurentă a decorului, fiecărei camere-celulă îi corespunde un destin, iar poveștile de viață ale personajelor se ciocnesc accidental pentru a reveni pe traiectoriile lor solitare.

La Grand Hotel Pasărea Retro suntem, așadar, în prezentul capitalismului românesc. Apartamentele socialiste s-au transformat în camere meschine de hotel pe care nu le poate camufla tapetul cool. Scenografia Irinei Moscu citează blocurile muncitorești cu camere mici în care patul ocupă tot spațiul, iar personajele sunt obligate să facă acrobații ridicole pentru a se mișca în celulele dormitor. Cele două spectacole au în comun principiul alveolelor multicolore supraetajate care deschid pe verticală planuri simultane de joc. În plus, video-mapping-ul (semnat de Andrei Cozlac) expandează spațiul fizic în cel oniric, susținut de muzica Pianistului, integrat ca personaj în spectacol. Boros Csaba susține live o coloană sonoră ce mixează ironia cu nostalgia, prezentul cu ecourile trecutului. Holul de acces în bloc devine lobby-ul hotelului și locul de intersecție al personajelor. Turiști și localnici caricaturali par replicile unor personaje extrase din jurnalele de știri tv, comici la limita grotescului, înduioșători în neputința de a trăi. (Recunoaștem aici portretul robot al personajului cult consacrat de Radu Afrim în teatrul românesc.) Toate aceste fantoșe umane par a funcționa pe pilot automat alimentate de instincte; sunt ființe devitalizate, goale de conținut. Accidental le străbate câte un fior de tristețe autentică când recuperează legătura cu timpul subiectiv, depozitarul speranțelor încă posibile. Toată această faună umană e observată de personajele martor Mioara și Ágota Ladányi, camerista hotelului. Doi martori aflați, însă, la poli opuși în relație cu timpul. Mioara consemnează naufragiul existențial al foștilor vecini din perspectiva idealizată a amintirilor, prizonieră în timpul subiectiv. B. Fülöp Erzsébet animă un personaj natural, discret, ale cărui raporturi cu restul personajelor sunt filtrate de nostalgia idealurilor pierdute. La celălalt pol, tânăra cameristă e martora cinică, rezoneurul social al degradării umane și nu în ultimul rând, exponenta noii generații, plasate în timpul obiectiv al istoriei. Mioara și Ágota sunt singurele personaje necaricaturizate, aflate simultan în interiorul și în afara acțiunii, în punctul de inflexiune dintre trecut și prezent. Postura cameristei de martor al istoriei obiective e sugerată de apariția ei drapată în același metraj cu care e tapetată camera. Personajul se desprinde din fundalul peretelui cu care se confundă pentru a adresa publicului rechizitoriul fariseismului mic-burghez, poate cea mai relevantă imagine a spectacolului. Ea e reprezentanta feministă a vremurilor noi; denunță obiectualizarea sexuală, misoginismul, falsitatea convențiilor sociale, salvarea aparențelor în societatea noastră anchilozată. În fond, ea vede ceea ce cosmetizarea fostului bloc socialist nu poate ascunde: fantoma care bântuie camerele hotelului și îi contaminează pe locuitorii lor temporari e pierderea sufletului în absența empatiei și a iubirii.

Două personaje ocupă centrul elipsei temporale prezent-trecut în care se află hotelul. Soția proprietarului hotelului, Zita Szilveszter e interpretată în travesti de László Csaba cu umor fin, născut din detalii gestuale și de mimică. Pensionara ramolită a blocului, Teréz Zágoni încarnată de electrica Berekméri Katalin în compoziția bătrânei. Copilul bătrân e un personaj-lentilă care apropie trecutul și blochează personajele într-un prezent fără viitor. Interpretat cu naivitate tâmpă de Szakács László, copilul care nu mai crește e un rapel la lumea autohtonă nematurizată, la viitorul ei mereu amânat. Dintre toate personajele, doar Aladár Szilveszter ascunde sub trădările de operetă ale soției Zita conștiința viitorului spulberat, nuanțat redată în jocul încrederii trădate de Galló Ernő.

Densitatea simbolică a spectacolului tensionează coarda dramatică a personajelor, camuflată sub umorul grotesc al apariției lor. În pofida vervei personajelor și elaborării lor în detalii kitsch, mult atenuate față de spectacolele precedente ale regizorului, cele peste două ore și jumătate de spectacol lasă senzația unui râu de câmpie ce debordează albia. Poate de vină să fie tocmai acest viitor amânat al personajelor, viața investită exclusiv în trăirea clipei? Actorii, luați fiecare în parte, reușesc personaje convingătoare, calibrate pe miza regizorală care conține, însă, și o doză de déja vu în raport cu precedentul spectacol, Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte. Oare impresia aceasta de reluare poate fi pusă pe seama recepției prin ecrane? Rămâne de verificat dacă văzut din sală spectacolul reușește să integreze spectatorul în atmosfera hiperrealismuli-oniric, marcă stilistică a spectacolelor lui Afrim. Cheful din final – pandantul petrecerii din fața blocului din primul spectacol – e momentul compromiterii viitorului micii comunități care rămâne să supraviețuiască doar în cartea Mioarei: Zita fuge cu polițistul, Aladár se sinucide, duo-ul Juhazs fuge fără să plătească etc. Doar tanti Teréz, unica locatară  nemutată din imobil, își recuperează miraculos tinerețea (sau moare?) pentru a trăi transfigurată prin literatură.

În anul suspendat al culturii române, cartea Mioarei, cea care în spectacol le va reda tuturor dreptul la o posteritate anodină, poate avea semnificația unui bobârnac adresat de autorul spectacololului celor ce consideră cultura un bun neesențial, cuantifică în indicatori economici contribuția teatrului în societate și ignoră că artiștii sunt „adevărații cronicari ai vremurilor noastre”.

Caseta tehnică: Grand Hotel Pasărea Retro

Distribuție:

Mioara (copilă): SEBESI Borbála

Mioara (adult): B. FÜLÖP Erzsébet

Aladár Szilveszter: GALLÓ Ernő

Zita Szilveszter: LÁSZLÓ Csaba

Teréz Zágoni: BEREKMÉRI Katalin

Pianist: BOROS Csaba

Amaryll Idecsi: VARGA Balázs

Benjamin Juhász: BOKOR Barna

Náthánael Juhász: MESZESI Oszkár

Luigi Pop Sesserman, polițist: ÖRDÖG Miklós

Levente Vilmos Szappanos: BARTHA László Zsolt

Nikolette Szappanos: NAGY Dorottya

Ágota Ladányi, femeie de serviciu: KÁDÁR Noémi

Sosirea lui Ágota Ladányi: TÓTH Katalin

Karolin Mostis: FÜLÖP Bea

Bărbat: NAGY Péter

Fiul/Nepotul lui Domnu Mureșan: SZAKÁCS László

Regizor: Radu AFRIM

Scenografie și design de costume: Irina MOSCU

Compozitor: BOROS Csaba

Sunet: OLÁH Vince

Lumini: KOSZTA Nimród

Proiecție: TRUCZA Samu

Regizor tehnic: SZAKÁCS László

Sufleur: TÓTH Katalin

Subtitrare: SUFLEA Adél Frida

Traducere: SÁNDOR László