Waste Side Story – „avem de toate”

Waste Side Story[1] este o premieră, atât pentru clujeni, cât și pentru comunitatea romă, și mai ales pentru cei ce și-au dorit să contribuie la spectacol mai mult decât prin poveștile lor, și prin prezența pe scenă. Sunt – oameni care nu mai fuseseră niciodată la Operă, oameni care au încremenit la întâiul contact cu vocea unei soprane sau cu acordurile unui pian; oameni care au tratat cu fascinație și respect ceva ce nu cunoșteau – muzica, limbajul universal al lumii); oameni care fac un prim pas înzestrat cu prietenie, în speranța unei apropieri și empatizări: „E un gest de generozitate – de la noi, care suntem cei mai săraci. E povestea vieții noastre. Atât avem, și v-o oferim cu inima deschisă. Vă rugăm să o primiți cu inima deschisă”. În umbra acestui pas, regizorul ne îndeamnă pe toți să fim curioși: „judecata este opusul curiozității”. Un spectacol care te face să părăsești sala cu multe întrebări în buzunar – Cum identificăm vinovații? Ce înseamnă valorile universale și înălțătoare pentru o comunitate ce nu dispune nici măcar de electricitate sau canalizare? Ce rol are cultura în acest context și cât de transformatoare poate fi ea cu adevărat?

Opera este documentată (fiind bazată pe o serie de interviuri prelevate de către echipa creatoare), prelucrând evenimentul evacuării a 350 de persoane (majoritatea de etnie romă) de pe strada Coastei (din Cluj-Napoca), din data de 17 decembrie 2010. Evacuarea a fost una forțată (întrucât locatarii nu au fost consultați în legătură cu demersurile pregătite de către administrația publică locală cu privire la evacuarea lor, demolarea locuințelor și mutarea lor în Pata Rât). Relocarea contravine Declarației internaționale a drepturilor omului și mediului adoptată la Geneva în 1994 care precizează printre altele că acestea includ și dreptul la condiții de locuit într-un mediu sănătos, nepoluat, și nedegradat de activități care pot afecta sănătatea și bunăstarea oamenilor; ea contravine și Ordinului Ministrului Sănătății, care arată că distanța minimă de protecție sanitară, recomandată între zonele protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri sanitare este de 1000 de metri[2]. Casele modulare unde au fost mutate persoanele ale căror locuințe au fost demolate în 17 decembrie 2010 nu erau suficiente pentru mutarea tuturor locatarilor evacuați, astfel încât 36 de familii au fost lăsate fără adăpost în timp de iarnă – episod materializat în operă prin scena „loteriei locuințelor”, în care un agent de la poliția locală aranjează cetățenii romi într-o linie, apoi îi divide în două categorii („tu primești casă” și „tu nu primești”). Pentru a evidenția caracterul documentat al operei, pe ciclorama din spate sunt proiectate constant imagini reale și tulburătoare din Pata.

Primul aspect ce ne stârnește curiozitatea este numele spectacolului – Waste Side Story – ce trimite limpede la celebrul musical american West Side Story, care a reușit să dăinuie în timp și spațiu încă din 1957, anul apariției sale – destin pe care și-l doresc și creatorii operei contemporane – ambele producții explorând tematici similare, de o deosebită importanță socială: opresiunea, toxicitatea rasismului, prejudecata, abandonul, sărăcia, toleranța. Tema centrală a operei clujene este, însă, trauma evacuării, despre care activistul Alex Fechete vorbește într-un interviu alocat celor de la Radio Pata[3]: „Pentru noi, care am trăit trauma evacuării (unii dintre noi au fost evacuați chiar de mai multe ori) nu e ușor să ne retrăim această evacuare la multiplele repetiții și apoi la spectacol. Dar o facem, pentru că credem că e pentru o cauză bună. Credem că contribuim împreună la realizarea unei lumi mai bune, mai juste, mai demne, a viitorului nostru comun…”. În Waste Side Story procesul de lucru este cel puțin la fel de important precum produsul final. Dan Vasile concluzionează, în același interviu Radio Pata: „Ce veți vedea este rezultatul muncii noastre împreună… am devenit una lucrând împreună. Ceea ce facem are coordonatele unui performance, adică are o mare flexibilitate, pentru că precizia, geometria pe care o necesită opera, e eludată în acest context. Aici avem oameni adevărați pe scenă, pe care nici n-am vrut să-i supun unor rigori”. Nu voi vorbi prea mult, deci, despre structura operei, nici despre alte chestiuni tehnice, întrucât miza nu este aceasta; miza este mai degrabă conținutul, și nu forma, intențiile estetice pierzându-și din importanță.

Ironia dată de numele locului în care se află groapa de gunoi – și anume Dealul Verde (loc atât de poluat încât numai „verde” nu poate fi numit) – este subliniată și în textul reprezentației prin versurile ce aduc a reclamă media a unui retreat relaxant în munți: „îți oferim acum-acum/șansa vieții tale/terapia ta cu gaze/gaze naturale/avem și nămol/împachetări cu nămol/zilnic ai nămol/viață izolată/și departe de rumoare/idealul tău de viață/chiar la tine în oraș”. Mirosul insuportabil de alimente aflate în putrefacție este omniprezent, atât în realitatea cotidiană, cât și simbolic, în operă, prin fumul plutind pe întreg spațiul scenic timp de o oră (și prin măștile de gaze ce apar la un moment dat pe fețele cetățenilor).

„Waste”/„deșeu” – prin definiție „ceva fără valoare, defect, ce nu mai poate fi valorificat sau reutilizat”. Pata-Rât este locul pe care se află amplasată rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca; locul în care plutesc răzleț valori peste normele admise pentru gaze precum hidrogenul sulfurat, metanul și o concentrație mai mare de particule ultrafine în aerul respirat; locul în care autoritățile se feresc a face o corelație între bolile cetățenilor și mediul toxic în care aceștia trăiesc – în special infecții ale pielii și hepatită, dar și afecțiuni respiratorii și cardiovasculare (cauzate de arderea a tot soiul de produse nedestinate arderii, cum ar fi hainele și papucii, din materiale sintetice, pentru încălzire pe timp de iarnă); totodată, copiii sunt mușcați adesea de cei 600 de câini comunitari (prin care se transmit parazitozele de la animale către oameni). Personificarea reprezentantului autorităților locale liniștește cetățenii, ca un laitmotiv sau ca un ecou îndepărtat: „Avem de toate…aici toți avem de toate!”. Și dacă tot „avem de toate”, să nu uităm să menționăm și șobolanii din Pata Rât, purtători de zoonoze (despre care auzim și în libret).

Spectacol „Waste Side Story”. Foto credit: Nicu-Cherciu

Pentru ca demersul artistic să nu fie perceput ca fiind ofensiv sau tezist, și pentru ca dialogul să fie unul nemijlocit de prejudecăți și scepticism, libretul conține în partea incipientă un fragment grăitor care susține această intenție și care oferă „un microfon” unor voci neauzite până acum: „cum să-ți spun/ce-am să-ți spun/fără să te supăr/fără-a te jigni/fără să mă judeci/fără-a mă iubi/nu vreau să te supăr/nici a te jigni/dar tare m-aș bucura/dacă m-ai vedea”.

Primele secunde ale reprezentației, atunci când convenția este instalată, sunt și primele momente de interacțiune spectatorială cu spațiul scenic; observ că romii de pe scenă nu poartă costumele lor tradiționale – alegere pe care, conform discuțiilor post-reprezentație, a făcut-o regizorul din dorința de a nu explora clișee (neprielnice) – printre care și acesta legat de vestimentație. Așadar, Dan Vasile i-a îndemnat pe colaboratorii săi să vină îmbrăcați la repetiții așa cum se simt confortabil, așa cum s-ar îmbrăca la un eveniment – și nu așa cum cred ei că „am vrea noi să-i vedem îmbrăcați”.

Soliștii Anna Stănescu, Adelin Ilca, Cătălin Moței și Zoltan Molnar învelesc acest subiect dur și incomod, într-un strat blând și elegant, cu ajutorul pregătirii lor vocale remarcabile. Totodată, regizorul decide ca cei patru soliști să jongleze cu rolurile (în societate), oglindind astfel destine și trasând semnul egal între acestea – fiecare dintre ei ajungând să întruchipeze, pe rând, membri romi al comunității Pata Rât, autorități locale, agenți de poliție. Ei împart spațiul scenic cu o mână de cetățeni neprofesioniști, dar vizibil încântați să fie acolo – copii și tineri plini de naturalețe în corporalitatea lor, copii și tineri ce se preocupă constant și meticulos de ținuta și de coafura lor. Cele două comunități (clujenii și romii din Pata) se contopesc atât în spațiul scenic, cât și în cel spectatorial, creând, chiar dacă doar pentru o oră, sentimentul de unitate și apartenență visat.

Deoarece „omul sfințește locul”, o parte din spiritul comunității poate fi resimțit pe scena Operei Naționale – dar o parte rămâne tăinuit ochilor clujenilor. Muzica lirică și melodică a reușit să surprindă mult din sensibilitatea tematicilor și din inocența copiilor aflați pe scenă, însă consider că mesajul ar fi fost perceput și mai apăsător și cutezător dacă aceasta ar fi inclus mai multe elemente tradiționale culturii romano (atât elemente sonore, cât și fizice – poate dansuri) – spun asta bazându-mă deosebi pe reacțiile pozitive ale publicului atunci când ruptura convenției clasicului libret a scos la iveală un fragment de rap și unul de manele.

Spectacol „Waste Side Story”. Foto credit: Nicu-Cherciu

Încărcarea spațiului scenic cu elemente de decor care să trimită spre groapa de gunoi nu are loc, deoarece membrii comunității mărturisesc că nu vor să fie asociați cu aceasta mai mult decât sunt deja, dar și pentru a se evita tautologia estetică a comentariului. Decorul minimalist este alcătuit dintr-o serie de scaune roșii tapițate (pe care stau așezați atât soliștii operei, cât și membrii comunității din Pata; alternând statul jos, în picioare și pe podea), amplasate într-un semicerc, cu fața spre public. Semicercul este iluminat cu ajutorul câtorva neoane, frontal și dinspre sufite către podea. Eclerajul subtil subliniază diegetic atmosfera regăsită în nucleul comunității. Luminile roșii-albastre vestesc sosirea poliției – care efectuează controale și încearcă să mențină ordinea publică. Luminile gălbui-portocalii țin loc de foc – focul „de tabără” în jurul căruia se adună de la mic la mare comunitatea a cărei valoare principală este familia, foc ce încălzește trupuri și luminează cărări nepietruite. Timp de o oră, putem pătrunde vizual în lumea celor de la Pata: scena este permanent întunecată – evidențiind lipsa iluminării stradale, dar și lipsa vizibilități pe care o experimentează „cea mai mediatizată comunitate de romi din România”.

Finalul (operei) rămâne deschis imaginației publicului și autorităților Clujului, care promovează un proiect ce prevede ca, până în anul 2030, Pata Rât să dispa

[1] Waste Side Story – spectacol de operă contemporană desfășurat în cadrul proiectului social-artistic Grand Opera Pata Rât (care, conform descrierii de pe site-ul Operei Naționale, „mizează pe auto-împuternicirea comunităților marginalizate de la Pata Rât și pe abordarea relațiilor Pata-Cluj prin capacitatea proceselor culturale de a conecta și apropia oameni, de a genera reflecție și dialog, de a crea spații de întâlnire, de a mobiliza energii sociale emancipatoare”) – a avut premiera în data de 10 mai 2024, la Opera Națională Română Cluj-Napoca.

Echipa spectacolului îi are în frunte pe dirijorul Adrian Morar, regizorul Dan Vasile, libretul este semnat de Mara Căruțașu, iar muzica de Dominik Schuster și Tobias Gröninger. Opera Waste Side Story reprezintă un proiect comun, inițiat și organizat de Goethe-Institut, Fundația Alt Art, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

[2] Vincze, Enikő. ISTORIA FORMĂRII PATA RÂT CA ZONĂ DE LOCUIRE MARGINALIZATĂ ȘI PRECARĂ.  https://www.desire-ro.eu/wp-content/uploads/PATA-istoria-formarii_p7-21.pdf
[3] Interviu alocat de creatorii spectacolului, celor de la Radio Pata. https://www.facebook.com/radiopatacluj/videos/798251025559706