Când spectatorului i se oferă o portavoce

România se spală pe mâini
mai 5, 2020

Cândva, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, între anii 1990 și 2006, mii de români și-au aruncat speranțele, nesiguranțele și fricile într-o valiză și au plecat spre Europa de Vest, în încercarea de a asigura un trai decent propriilor familii. Acum, la mai bine de un deceniu distanță, poveștile unora dintre ei se fac auzite în spectacolul Work. No Travel, regizat de Bobi Pricop și produs de Centrul de Teatru Educațional Replika. În ecosistemul nou format al teatrului mutat provizoriu în mediul online, producțiile care pun accent pe problematici politico-sociale sunt o specie rară. Ceea ce în offline era un exercițiu de curaj, a devenit acum un pariu cu propria adaptabilitate. Continuând să demonteze prejudecăți despre cum se face și cum nu se face teatru, echipa artistică propune o formulă nouă, puțin spus inedită  – spectatorii sunt invitați să se alăture unei conferințe video pe platforma Zoom și, dat fiind caracterul participativ al montării, să dea glas, alături de cei patru actori (Nicoleta Lefter, Alex Călin, Katia Pascariu, Alexandru Potocean), unor crâmpeie din experiențele migranților români. Textul Mihaelei Michailov este un colaj de fragmente din interviuri realizate de sociologii Zoltán Rostás și Sorin Stoica și publicate în volumele Tur-retur. Convorbiri despre munca în străinătate, care, puse cap la cap, surprind multiplele fațete ale aceluiași fenomen – migrația forței de muncă și implicațiile ei.

Douăzeci și șase de oameni, fiecare în propria locuință, privesc un ecran și desprind plasturi de pe rana unui subiect relevant și, în același timp, dureros. Suntem anunțați că în timpul convorbirii vom primi, la un moment dat, un fragment pe care va trebui să îl citim cu voce tare. În varianta ei online, montarea este într-adevăr un exercițiu de deschidere pentru spectatori, o propunere de convenție teatrală la care, inițial, pare greu să te adaptezi. Însă dacă reușești să uiți, pentru câteva momente, ideile preconcepute despre cum „ar trebui” să arate un spectacol, vei trece dincolo de ecran și vrei trăi una dintre cele mai intime experiențe pe care ți le poate prilejui teatrul în această perioadă.

Work. No Travel este, de fapt, un proces de investigare a tuturor elementelor care definesc și șlefuiesc experiența migrației: condițiile de muncă, dinamicile comunităților de români care se formează treptat afară și raporturile de putere dintre angajat și angajator. Odată intrat în convenția spectacolului, miza ta nu este aceea de a juca rolul unui personaj, ci de a acționa ca o portavoce pentru povestea cuiva care a trăit migrația pe propria piele. Poveștile scurte, cele citite de spectatori, se alătură celor ample, jucate de actori, împreună fiind acompaniate de ilustrațiile video realizate de Dan Basu și muzica lui Eduard Gabia. Rolul Nicoletei Lefter este cel al unei femei plecate în Italia care, fără să cunoască limba, are grijă de o bătrână și supraviețuiește datorită comunității de femei românce din zonă. Alex Călin devine un tânăr care ne povestește peripețiile trecerii graniței și ale slujbelor pe care le-a avut în mai multe țări. Personajul lui Alexandru Potocean este un caz special, el fiind un bărbat care alege să plece, nefiind constrâns neapărat de aspecte financiare, dar care, la fel ca și ceilalți, se lovește de alienare și prejudecăți. Katia Pascariu vorbește despre experiența unei femei însărcinate care cere azil politic în Germania și care, după ce naște copilul, îl lasă în grija bunicilor. La întoarcerea în țară, după câțiva ani, băiețelul nu o mai recunoaște, strigând-o „mama” pe cea care îi este, de fapt, bunică.

Am observat că majoritatea istoriilor evocate de cei plecați în afara granițelor se intersectează într-un punct – nevoia iminentă de a pleca din motive financiare. Munca în străinătate devine sinonimă cu supraviețuirea, nu cu o formă de confort, iar poveștile lor vorbesc despre internalizarea percepției de intrus într-o lume care nu le aparține și căreia, în același timp, nu îi aparțin. Banii trimiși acasă sunt câștigați cu prețul propriei identități, căci munca peste hotare presupune dislocări și relocări repetate, care îți scindează identitatea, transformându-te adesea într-un număr dintr-o statistică. Spectacolul sapă adânc, depășind primul nivel de receptare generală a migrației – cifrele. Explorează rana deschisă a istoriilor personale și oferă spațiu de exprimare unor voci care altfel ar fi rămas neauzite. Punând toate aceste povești laolaltă, omul-migrant, etichetat până acum drept un inadaptat al societății din care provine, capătă un nou portret. El este omul mânat de nevoi, dar care își păstrează demnitatea, omul care învață să improvizeze și să se adapteze, făcând numeroase sacrificii.

Partea a doua a spectacolului reprezintă o dezbatere alături de Ovidiu Țichindeleanu, care vine cu informații suplimentare, menite să completeze și să rotunjească conceptul migrației forței de muncă post `89. Am fost încurajați să împărtășim orice experiență personală legată de subiect, iar la final am concluzionat împreună că un atribut comun tuturor migranților români este curajul. Curajul de a fi mereu cu un picior acasă și cu unul afară, curajul de a nu te lăsa strivit între granițe.

Work. No Travel este un îndemn la solidarizare cu toți cei care migrează în căutarea unui loc de muncă. Cu toate că adaptarea online propune o formă hibrid de teatru, mediată de tehnologie, montarea își păstrează pulsul viu, profund uman. Spectacolul este o provocare atât pentru capacitatea de adaptare a echipei artistice, cât și pentru spectatori. Odată acceptată, reușește, fie și pentru câteva ore, să micșoreze distanțele dintre noi, să anuleze granițe și să demonteze prejudecăți.

 

 

 

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide