România se spală pe mâini

V-ați întrebat vreodată cum va arăta România în anul 2033, modificată de măsurile pentru combaterea pandemiei? Cum ar fi dacă rețelele de cazare și transport 3D vor purta doritorii în sejururi virtuale de numai 350$ pe oră, casele de modă vor lansa în loc de noi haine colecții de combinezoane de protecție, Leonardo di Caprio va juca doar în filme solo realizate la reședința proprie, iar Donald Trump va celebra cel de al cincilea mandat? Pe plan local, Constanța va deveni o rezervație naturală pentru animale exotice, la Craiova se va deschide într-un spital un ”Departament de fricologie și anxietate”, iar la Arad nostalgicii vor putea urmări prin camere video imagini de la celebrul ștrand local, la adresa www.staiacasamergilastrand.ro. Între timp, cerul va deveni ”atât de albastru încât o să-ți vină să o iei personal”, cum spune unul dintre personajele noului spectacol online Un matinal TV din 2033, scris și regizat de Theo Herghelegiu și produs independent[1] și disponibil gratuit.

Informațiile de mai sus vin înspre noi sub formă de știri prin intermediul prezentatorilor unei emisiuni matinale transmise din România anului 2033. Fiecare dintre cei cinci reprezintă tipologii diferite și complementare: moderatorul din Ploiești  (Karl Baker) e rebelul tipic, rocker-ul provocator care transmite dintr-o incintă semănând cu un studio de înregistrări; moderatoarea din Arad (Adriana Drăguț) are o alură de sfântă, semănând cu o anumită ”duamnă primar”, adresându-se națiunii cu o prefăcută voce calină dintr-o cameră kitsch în care icoanele de pe pereți se asortează cu focul din șemineu; cea din Craiova (Dana Vulc), aducând și ea cu o politiciană locală celebră, are o personalitate ”forjată” în întâlnirea cu cultura germană, din care propune o poezie la concursul zilei, preluând și misiunea de a traduce din când în când titluri, proverbe și zicători locale pentru ”diasporezi”; prezentatorul din Iași (Eduard Petru Jighirgiu) transmite din bucătărie și pare un tip de treabă, cel mai ”normal” dintre toți, în măsura în care normalitatea mai poate fi definită într-o lume în derivă; iar din Constanța se proiectează în universul virtual o mică bombă de anxietate, sub forma unei tinere super-agitate (Ioana Marcoiu), ce pare permanent la limita unei crize de nervi, fie că vorbește despre noi forme de ”turism virtual extrem”, fie despre o familie de urși panda care a decis să părăsească China și să se stabilească la malul Mării Negre.

Matinalul e presărat cu invitați, alții în fiecare dimineață – eu i-am reținut pe scriitorul Jean Lorin Sterian, care părea să fi ieșit din pandemie mai sobru și mai matur, pe Busu, prezentatorul meteo care a avertizat zadarnic de-a lungul timpului că distrugem planeta și acum se întoarce să spună ”eu v-am zis!” și pe… Victor Ponta însuși, într-o variantă ușor îmbătrânită, care ne anunță că la momentul transmisiunii a fost deja premierul României vreme de două mandate, ceea ce pare o glumă nu tocmai bună, și că își continuă cariera de avocat adaptată la timpuri noi. Mai apar și reclame în emisiune, dar să nu divulgăm decât că ele sunt prezentate de Șerban Pavlu, Adelaida Zamfira și Marius Manole și că sunt o sursă comică suplimentară a spectacolului.

Universul creat de Theo Herghelegiu prin intermediul acestor personaje care preiau toate fricile și angoasele cultivate intern de noi toți, în cele două luni de auto-izolare la domiciliu este fără îndoială unul distopic. Este descrisă indirect lumea spaimelor noastre, condensată într-un spațiu alienant la care ne conectăm ca să uităm de noi, descoperind că nici astfel nu ne poate fi mai bine. Cei cinci actori întrupează excelent aceste angoase, le filtrează și ni le dau înapoi prin ZOOM, amplificate până la obținerea efectului comic, în speranța provocării unui catharsis de care e mai mult decât oricând nevoie. Iar dramaturga Theo Herghelegiu demonstrează din nou că are umor, un umor negru, presărat cu mici momente de poezie, abandonate rapid, parcă de teama de a nu pierde trenul următoarei poante, o dinamică ce revine în mai multe texte ale ei.

Dincolo de veselia forțată a prezentatorilor, spartă din când în când de câte un moment de derută imposibil de controlat sau de câte o criză de plâns spontană, se simte hăul unei disperări ce nu poate fi ascunsă, temperată, totuși, parțial de finalul care aduce o briză de speranță cu două tăișuri, final din care e inspirat și titlul acestui text.

***

Să scrii o ”cronică de întâmpinare”, respectiv acel text menit să apară înainte de premiera oficială a spectacolului (care în cazul Matinalului TV din 2033 are loc pe 6 mai) înseamnă să eviți ”spoilerele” și să lași spectatorilor plăcerea descoperirii. Așa încât mă retrag aici, recomandându-vă să accesați ZOOM pentru o vizită comică în propriul vostru viitor.

Cel puțin într-o variantă a lui.

[1] O producție Meraki Arts și Teatrul Arca susținută de Teatrul la Cinema, Fundația ParteR și Acting Dream Musical Theater.