Idea lui Tadeusz Kantor în Arhiva Vie și continuările sale

Cricoteka este un fenomen instituțional legat genetic de biografia artistică bogată a patronului și fondatorului său, Tadeusz Kantor, un pictor bine pregătit, care a stăpânit și mediul teatral cu puterea imaginației sale avangardiste.

• Tadeusz Kantor. Drumul spre Arhivă

>Fascinația artistului pentru artele spectacolului a rezonat puternic în sufletul său din multe perspective. Încă din timpul studiilor sale la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, el a pus în scenă Śmierć Tintagilesa [Moartea lui Tintagiles] de M. Meterlink (1937), a lucrat la traducerea textului Buda jarmarczna [Baraca de bâlci] by A. Błok (1938) și și-a completat studiile prin cursuri de scenografie sub îndrumarea lui Karol Frycz. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el își aduce colegii laolaltă și creează spectacolele Teatrului Independent Subteran – Balladyna by J. Słowacki (1943) și Powrót Odysa [Întoarcerea lui Odiseus] de S. Wyspiański (1944). Pentru mult timp, Kantor a lucrat și ca scenograf și designer de costume pentru așa-numitele „teatre oficiale” [Paluch-Cybulska, 2006]. El a creat evenimente happening [Michalik, 2015] și a scris mult [Kantor, 2005a-c]. A fost co-fondator și regizor al ansamblului legendar Cricot 2. Kantor a înființat propria trupă în 1955, împreună cu Maria Jarema și Kazimierz Mikulski. Artiștii au colaborat inițial cu Casa Artiștilor de pe strada Łobzowska din Cracovia, punând în scenă în ordine succesivă: Mątwa [Sepia] de S. I. Witkiewicz și Studnia, czyli głębię myśli [Fântâna] by K. Mikulski (1956), iar ulterior Cyrk  [Circul] de K. Mikulski și Karbunkuł – teatr okropności [Furuncul – teatrul ororilor] de A. Bursa și J. Güntner (1957). Între mijlocul anilor 1950 și mijlocul anilor 1970, Tadeusz Kantor a preluat dramaturgia lui Stanisław Ignacy Witkiewicz în cadrul perioadelor consecutive de dezvoltare ale trupei Cricot 2: teatrul informalist W małym dworku [Într-un mic conac] (1961); teatrul zero – Wariat i zakonnica [Nebunul și călugărița] (1963); teatrul happening – Kurka wodna [Găina de apă] (1967) și teatrul imposibil – Nadobnisie i koczkodany [Grațioasele și ponositele] (1973) – dezvoltată deja la Krzysztofory Gallery, ca una din secțiunile Grupului al doilea de la Cracovia. Noiembrie 1975 aduce premiera Orei morții, acest spectacol devenit uvertura perioadei celei mai recunoscute din opera performativă a artistului, intitulată Teatrem Śmierci [Teatrul morții].

În noiembrie 1979, Kantor părăsește Palatul Krzysztofory și se mută la Florența cu ansamblul său pentru a lucre la spectacolul Wielopole, Wielopole. Au fost înființate două centre în Polonia și Italia, aproape simultan, pentru a documenta rezultatul creativ al artistului – Cracovia a trecut testul timpului.

• Arhiva ca o lucrare de artă?

Din aceste numeroase afilieri și experiențe artistice, Centrul Teatral Cricot 2 – ulterior Cricoteka – a fost înființat în 1980 – organizarea inițială fiind la Cracovia, strada Kanonicza, cu arhiva drept fundație, făcându-se eforturi pentru a păstra și dezvolta bogata opera a artistului și a circula în rândul generațiilor ulterioare, atât în sfera cercetării, precum și cea artistică. Situl din strada Kanonicza a constat într-o mică arhivă și birouri, aflate la parterul clădirii, împreună cu curtea. Subsolul a găzduit spații pentru expoziții – în mod semnificativ, acest spațiu nu avea o scenă. Totuși, pentru Kantor arhiva nu era doar o zonă de reflecții teoretice, ci un spațiu al activităților creative intense. Kantor a plănuit nu doar structura arhivistică, împărțită în cinci părți principale. Pentru spațiul din strada Kanonicza, el a conceput și mobilierul de interior, sistemele de prezentare a resurselor fotografice și un dulap modular pentru organizarea colecției de texte critice care să fie martore ale recepției internaționale a operei sale. El a aranjat prezentarea obiectelor – elemente din scenografia sa. Kanonicza a fost și locul conferințelor de presă organizate după revenirea la Teatrul Cricot 2 din turneuri și pentru întâlnirile cu publicul în cadrul cărora Kantor, cu accentul său caracteristic, a anunțat succesele și a împărtășit grijile de organizare, făcând propriile prezentăr performative cu decoruri bogate în materiale de arhivă. Cricoteka a îndeplinit și funcții practice: a fost o agenție de deplasări teatrale, un spațiu de repetiții, un atelier unde au fost create obiectele și costumele artistului.

Această structură bizară, aflată între pragmatic și estetic, evocă o conotație simplă performativă și ne face să ne gândim la Arhiva Tadeusz Kantor ca un mediu final, marcat de gesturile sale, narațiuni și artefacte.

• Dezvoltarea ideii de Arhivă vie

Septembrie 2014 a marcat un punct de cotitură pentru Cricoteka, cu mutarea sa în noul sediu din strada Nadwiślańska din Cracovia [Załuski, 2015, pp. 200-207]. Arhiva lui Kantor, împreună cu o cameră de lectură, scenă de teatru și birouri administrative, și-a găsit un nou cămin în clădirea revitalizată din fosta Uzină electrică Podgórze. Deasupra acestei clădiri vechi se întinde o construcție monumentală, susținută de piloni masivi, care găzduiește două galerii de expoziții și o sală educațională la etajul al treilea. Noua clădire Cricoteka a dat naștere unui program multifuncțional, care combină: expoziții, spectacole, activități educaționale, cercetare academică și publicare. Toate acestea necesită referințe și discuții constante cu Arhiva. Pe lângă funcțiile științifice, didactice sau muzeale, Tadeusz Kantor a descris Cricoteka și ca un atelier experimental. El a crezut că generațiile succesive de artiști, cercetători și curatori ar putea intra într-un dialog nu întotdeauna în acord cu moștenirea și opera sa artistică. Aș dori să subliniez câteva exemple de astfel de transformări ale ideii de „Arhivă vie” care au loc la Cricoteka.

Exemplu de Galerie Vestiar

Cele două clădiri menționate ale noii locații Cricoteka sunt legate printr-un hol subteran, o parte din acesta servind inițial ca vestiar, dar acum fiind transformat într-o mică galerie în stil cub alb, al cărei program este curatoriat de Kamil Kuitkowski. Galeria a adoptat formula unui program compact, în cadrul căruia prezentăm trei expoziții pe an. Vestiarul se bazează pe ideea unui spațiu expozițional pop-up care seamănă cu un showroom și găzduiește expoziții ale cercului teatral Cricot 2, precum și inițiative artistice contemporane care răspund în diverse moduri la noul nostru sediu, colecții sau îl privesc pe Kantor însuși. La expoziția intitulată Omnia, Katarzyna Wyszkowska a prezentat guașe și obiecte monumentale, pentru a crea un spațiu asemănător unui templu, jucându-se cu ideea de geniu artistic, puternic asociată cu patronul artistic Cricoteka. O altă perspectivă critică asupra conceptului de arhivă a fost conturată de expoziția de grup From Dust to Dust, care a prezentat potențialul arhivei ca spațiu de creație mai mult decât de conservare.

Explorări în teatrul Kantor

Cricoteka a devenit deja o parte permanentă a hărții performative a Cracoviei, fiind co-organizator al ciclului de prezentare a dansului Rolercoaster, împreună cu Teatrul de Dans din Cracovia sau programul Jucându-ne cu Kantor, care a evoluat de la un eveniment care prezintă înregistrarea spectacolelor și artiștilor pe care i-a inspirat Tadeusz Kantor la o formulă de festival care îl prezintă pe Kantor în contextual țărilor selectate. În ultimii ani, am organizat ediții despre Spania și Belgia. Dorim anul acesta să prezentăm o ediție cu România.

Tadeusz Kantor este, de asemenea, o personalitate importantă când ne referim la producțiile teatrale Cicoteka. În ultimii doi ani, am desfășurat un proiect intitulat Astăzi e ziua mea – o explorare. Această idee s-a concentrate pe ultimul spectacol al lui Kantor, care, prin moartea artistului înaintea premierei, a lăsat o anumită zonă incompletă pe care dorim să o umplem cu activități științifice și artistice. Am invitat grupuri de tineri artiști de teatru și le-am oferit prilejul să aprofundeze arhiva performativă prin participarea la o serie de întâlniri cu cercetători și actori/actrițe din Teatrul Cricot 2, pentru a înțelege mai bine natura ultimului spectacol al lui Kantor. Partea academică a devenit un proces de repetiții de trei luni sub bagheta regizorului Bogdan Renczyński – actorul lui Tadeusz Kantor și curator al colecției Cricoteka – care a culminat cu crearea unei lucrări noi performative de tip „work in progress”  care a fost o ciocnire record între poveștile personale ale artiștilor din generația tânără și instrumentele teatrale ale lui Kantor.

Educație și accesibilitate

Un punct crucial în activitatea Cricoteka îl reprezintă educația și accesibilitatea, care lucrează în dialog pentru a păstra moștenirea artei lui Tadeusz Kantor universală și inclusivă. Colecțiile arhivistice și muzeistice sunt o sursă constantă de inspirație pentru programele de explorare. Cricoteka, activitățile sunt create și se concentrează pe temele importante pentru Kantor, precum obiectele, costumele sau arhiva însăși. Accesibilitatea nu este pentru noi doar faptul asigurării că nu există bariere arhitecturale, ci privește mai ales elaborarea programelor și spațiului pentru și cu oameni cu diverse dizabilități și nevoi.

În concluzie, dacă Arhiva Tadeusz Kantor continuă să rezoneze astăzi, aceasta se datorează deschiderii sale speciale la ceea ce este nou și relevant pentru noi în prezent.

Bibliografie:

Chrobak J. (ed.), 2014, Tadeusz Kantor. Malarstwo, Cracow.

Czerska K., 2013, Performatywność archiwum Tadeusza Kantora [in:] Czerska K., Jopek J., Sieroń A. (ed.), Performatywność reprezentacji. Widzialne/Niewidzialne, Cracow.

Fazan K., 2019, Kantor. Nie/Obecność, Cracow.

Halczak A. (ed.), 2003, Tadeusz Kantor. Zbiory publiczne, katalog prac, Cracow.

Halczak A., 2005, Ośrodek Teatru Cricot 2 – Cricoteka, Warszawa.

Halczak A., 2014, CRICOTEKA – konieczność przekazywania [in:] Fazan K., Burzyńska A.R., Bryś M., 2014, Dziś Tadeusz Kantor! Metamorfozy śmierci, pamięci i obecności, Cracow.

Kantor T., 2005a-c, Pisma: Metamorfozy. Teksty o latach 1934-1974, t. 1; Teatr Śmierci. Teksty z lat 1975-1984, t. 2; Dalej już nic. Teksty z lat 1985-1990, t. 3, Wrocław-Cracow.

Kaucz P., Zarzecka N. (ed.), 2015, Cricoteka. Historia Ośrodka i nowej siedziby, Cracow.

Michalik J., 2015. Idea bardzo konsekwentna. Happening i teatr happeningowy Tadeusza Kantora, Cracow.

Paluch-Cybulska M. (ed.), 2006, Tadeusz Kantor. Scenografie dla teatrów oficjalnych, katalog prac, Cracow.

Paluch-Cybulska M., 2017, Archiwum Tadeusza Kantora [performance as part of Symposium Kantor Archiwum. Konteksty i transformacje],https://www.youtube.com/watch?v=dH2gKO31t3c [accessed 11.09.2025].

Stangret L., 2006, Tadeusz Kantor. Malarski ambalaż totalnego dzieła, Cracow.

Ujma-Gawlik M., 2020, Cricoteka: od instytucji autorskiej do instytucji kultury [in:] Link-Lenczowska M. (ed.), Tadeusz Kantor. Widma, Cracow.

Załuski D., 2015, Muzeum Tadeusza Kantora i Cricoteka, Cracow [in:] Purchla J., Sepioł J (red.), Form follows freedom: Architektura dla kultury w Polsce 2000+, Cracow.