„Noua mea piesă” e a lui Peca și a noastră

De când am ajuns la 3G, micul teatru din cetatea veche a Târgu Mureșului, lumea se saluta glumind pe baza titlului spectacolului pe care urma să-l vedem: „Ți-am zis că e noua mea piesă, dar nu e a mea, e a lui Peca./ A, mă si miram că te-ai apucat să scrii teatru!”, etc, etc. Denumit astfel, performance-ul pus la cale de Peca Ștefan în alianță cu artista video Cinty Ionescu este nu doar al lui, ci și al nostru, al publicului. Formatul gândit de autor încorporează în schema generală câteva dialoguri cu spectatori trași la sorți pe baza numărului de pe scaun. Dramaturgul le pune întrebări, ține (sau nu) cont de răspunsuri, apoi continuă, dar conținutul se schimbă totuși, în funcție de ideile exterioare emise de cei din sală. Puternic autoreferențială, Noua mea piesă este, în multe feluri, despre mediul teatral în care dramaturgul a debutat și în care își face în ultima vreme meteoric apariția, așa cum este, în sens mai larg, despre societatea românească surprinsă în acest moment al evoluției ei. Completând punctele libere de după „Noua mea piesă ar fi putut să fie despre….. ”, Peca face o secțiune transversală a scenei contemporane românești (și nu numai) subliniind, criticând, satirizând teme recurente, tipologii, stereotipuri, expresii recognoscibile din spectacolele timpului nostru. Și scrie astfel un exemplar text postdramatic, completat în timp real în spectacol.

Noua mea piesă. Credit Foto Maria Năstase

Din când în când, în calitate de VJ atent, Cinty Ionescu îl acompaniază cu imagini asupra cărora intervine în timp real, inclusiv prim-planul autorului/performer care are permanent în fața lui nu doar un microfon, ci și o cameră, aruncându-i imaginea pe un ecran mare din spate. Peca se uită la Peca, dar Peca se uită și la noi, cei din sală, și simultan și la cei de pe alte scene. Și pentru ca nu cumva să ni se pară un act de aroganță o asemenea încercare de situare „deasupra” planurilor referențiale, autorul își „flexează” mușchii performativi fredonând diferite hituri muzicale sau rostind fragmente de poezii, acut conștient că nu are toate datele necesare să devină rock star sau Ion Caramitru. Dar autoreflexivitatea trebuie dusă până la capăt, într-un act de onestitate deplină. Acesta pare să fie obiectivul principal al acestui performance, dezvoltat de autor pe parcursul ultimilor ani, cum ne și spune în introducere. Asta după ce ne „prezintă” în detaliu medicația zilnică pe care o ia constând într-un maaare număr de pastile! Am văzut o variantă online a acestei piese în timpul pandemiei și îmi dau seama, retroactiv, cât de mare e saltul făcut de la adresarea pe zoom la cea directă, pe viu, cu public în sală. Un public care râde, se prinde de majoritatea glumelor cu iz teatral/cultural/politic făcute de performer, și se lasă purtat cu delicii pe aripile imaginației care îl duc pe autor foarte departe atunci când se gândește cum ar fi putut să fie noua lui piesă montată pe o mare scenă, în format musical, cu buget supradimensionat (cum sunt unele spectacole la noi, care nu ne spun mai nimic nou).

Activarea imaginației spectatorilor este și ea un obiectiv al acestui performance cu buget minim, obiectiv atins cu brio de autorii lui. Fără aproape nimic pe scenă: doar Peca și Cinty, laptop-urile lor, camera de luat vederi, sonorizare, multe cabluri și un ecran în spate, Noua mea piesă ne duce direct de la ce ar fi putut să fie la ceea ce este cu adevărat, și chiar până la ceea ce suntem noi.

Și ne ține atenți, împreună, ajutându-ne să câștigăm clipa prezentă.