Aer în stagiunea de toamnă la Teatrul Metropolis

Un spectacol manifest-feminist e montat de Leta Popescu la sala mică a Teatrului Metropolis și jucat de două actrițe în mare formă în ultimele stagiuni, Corina Moise și Nicoleta Hâncu. Bazat pe un text scris la finele anilor 90 de Charlotte Jones, Airswimming, documentând cazul real al unor femei închise în anii 20 într-o instituție de boli mintale doar pe baza unui ”diagnostic” de imoralitate socială, spectacolul e o combinație neașteptată de exercițiu de imaginație și conferință performativă. Închise într-un spațiu concentraționar, condamnate la activități repetitive, curățenia clădirii executată în schimburi, întâlnindu-se una cu alta doar pentru câteva ore pe zi, cele două se salvează prin această mică rețea de solidaritate pe care o amplifică amintindu-și de alte femei marginalizate, demonizate, sacrificate în numele unei religii sau pierdute prin cutele istoriei, pe care le invocă pentru a le fi alături.

În spectacol, această genealogie e reconstruită prin contribuția a două cercetătoare care se află permanent în fundalul scenei, manevrând un retroproiector care ne arată imaginile femeilor evocate sau citind ocazional fragmente de articole, statistici, etc, care aduc la zi descrierea condiției femeii în societate. După ce condiția lor s-a îmbunătățit o vreme, grație valurilor de activism feminist, femeile și persoanele queer se pregătesc să înfrunte noi obstacole, într-un timp în care drepturile câștigate se pierd, înregistrându-se un periculos regres al mentalităților.

E punctul de inflexiune al spectacolului, în care ceea ce părea doar trecut (semnalat prin afișarea anului acțiunii în fundal)  devine acut relevant pentru prezent, activând ecouri ale unor decizii recente privind interzicerea avortului în Statele Unite, amintite spre finalul spectacolului. Unele spectatoare din sală își vor fi amintit probabil decizii similare din România comunistă, în care interzicerea avorturilor a provocat moartea și suferința a mii de femei și a lăsat mii de copii orfani. Pentru spectatoarele mai tinere, conferința performativă e cu atât mai utilă, fiindcă le învață că drepturile câștigate nu sunt asigurate, ci trebuie permanent apărate, la fel ca democrația.

Aer e un spectacol interesant ca formulă estetică, excelent jucat și cu semnificație asumat politică. Genul de spectacol de care în vremurile de azi avem nevoie ca de… aer!