Teatrologie 2025

decembrie 24, 2025

Capcana metamorfozei

de Anca Șugar

Nu vorbește despre un om care devine insectă, ci despre o lume care și-a pierdut umanitatea. Cum mai putem vorbi despre empatie într-o societate care își cultivă indiferența ca pe o virtute? Cum mai putem privi un trup căzut fără să vedem propria vină?

decembrie 24, 2025

Petru… sau cum am ajuns o victimă a Statului în decurs de o zi

de Ștefan Mihai

Poate unul dintre cele mai puternic-emoționale spectacole din festivalul Debutant, el reușește să transmită un mesaj adânc înrădăcinat social, împotriva sistemului medical și indiferenței Statului român.

decembrie 24, 2025

Judecata fără sfârșit

de Anca Șugar

Într-o lume în care vinovăția se negociază zilnic, iar legea se transformă într-o armă a celor care o pot interpreta după interes, această montare întreabă cu luciditate: cine mai judecă pe cine, când legea e deja coruptă din interior?

decembrie 24, 2025

Într-o lume ideală n-ar mai trebui să ne mai complicăm cu discursuri emoționale

de Alin Gîrbu

Spectacolul Tomcat semnat de tânărul regizor Vlad Bălan ne transpune  într-un viitor nu foarte îndepărtat, unul în care, cu ajutorul tehnologiei, medicina a ajuns să fie atât de avansată încât oferă celor ce se folosesc de ea posibilitatea de a se comporta precum niște mici dumnezei.

noiembrie 30, 2025

Tom la fermă – despre doliu, fantome și-amăgire

de Ștefan Mihai

Subiectul dramei? Un tânăr gay merge să viziteze familia iubitului mort recent în accident și să participe la înmormântare. Vizita ia diverse turnuri – Tom dă nas în nas cu o mamă suferindă și inconștientă de orientarea sexuală a fiului și de un frate agresiv ros pe interior de homofobie.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide