Kantor în turneu

Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește la București în perioada 11 septembrie – 26 octombrie 2025 expoziția Costum / Sculptură / Corp. Obiecte teatrale ale lui Kantor, unul dintre evenimentele cheie ale Sezonului Cultural Polonia-România 2024–2025. Expoziția a fost prezentată anterior la Muzeul Brukenthal din Sibiu (21.06–31.08.2025) și este organizată de Cricoteka – Centrul pentru Documentarea Artei lui Tadeusz Kantor din Cracovia, Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Institutul Adam Mickiewicz și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia. Articolul Justynei Droń, unul din cei doi curatori ai expoziției, prefațează dosarul Kantor pe care îl pregătim pentru ultimul număr în print din acest an al revistei Scena.ro.

Palazzo delle Esposizioni din Roma, ianuarie 1979. Tadeusz Kantor prezintă Unde sunt zăpezile de altădată, un cricotaj care deschide expoziția Teatrul Cricot 2 și artiștii companiei, dar evenimentul devine rapid mai mult decât o simplă anexă a expoziției. Este o lucrare independentă, paralelă cu teatrul și totuși profund înrădăcinată în structura lui. Din acest moment, Kantor începe să-și numească creațiile personale cricotaje, subliniind diferența față de spectacolele ample ale Cricot 2. Acțiunile de pe scenă nu aveau o ordine logică; puterea lor rezida în imensul potențial metaforic. La Roma, cricotajul a introdus una dintre cele mai frapante invenții ale lui Kantor: costumele de hârtie. Artistul a primit o rolă de hârtie albă pentru schițe și desene de la Jacek Melkonian, colecționar și prieten apropiat, cu care putea face schițe și desene în voie. Totuși, hârtia era cerată și asta împiedica desenarea ei. Dar Kantor, vizionarul, i-a dat o nouă destinație. A folosit acest material neobișnuit la confecționarea costumelor de hârtie pentru spectacolele sale. Hârtia era rezistentă, rigidă și foșnitoare, ceea ce oferea un avantaj suplimentar: sunetul hârtiei crea un peisaj sonor, un strat acustic suplimentar în spectacol. Orice gest al actorilor pe scenă declanșa foșnetul costumului; fiecare prezență scenică câștiga intensitate materială și sonoră. Costumul a încetat să mai fie un accesoriu neutru, a devenit un rival, un partener, un organism autonom, de fapt, un instrument corporal.

Obiectele și costumele din cricotajul Unde sunt zăpezile de altădată constituie nucleul expoziției Costum / Sculptură / Corp. Obiecte teatrale ale lui Kantor, prezentată la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. Aici, costumele din hârtie sunt prezentate într-o instalație site-specific. Ele par să plutească în spațiu ca un nor – fragile, dar încărcate de tensiunea care umple întreaga sală, de la  podea la tavan. În spațiul sălii, costumele intră în dialog, descriu noi relații, formând constelații imprevizibile. Privindu-le, spectatorii participă la o poveste polifonică, în care fiecare exponat poartă urmele memoriei, deschizându-se în același timp spre noi semnificații. Designul expoziției oglindește dramaturgia lui Kantor. Întregul spațiu al galeriei a fost modelat ca o arenă în care e posibilă parcurgerea lui fără început și sfârșit. La fel ca în cricotajul Unde sunt zăpezile de altădată, traseul expoziției nu conduce spectatorul către un deznodământ clar, ci îi propune experiența drumului în sine. Pe o parte a sălii plutesc costume albe și ușoare; pe cealaltă parte, în întuneric, se află obiecte reale, grele, de uz cotidian. Arena devine un spațiu simbolic al circulației continue, al căutării și al întoarcerii, un spațiu care conține potențialul fiecărei povești.

Kantor a făcut o referire directă la cultura românească prin reinterpretarea materialității, când a creat patru costume pentru o producție a piesei Rinocerii (1961) de Eugène Ionesco, în regia lui Piotr Pawłowski pentru Stary Teatr din Cracovia. Aceste costume ilustrează abilitatea excepțională a artistului de a-și crea propriul limbaj teatral: inimitabil, profund înrădăcinat în istoria poloneză și în experiența secolului al XX-lea. Ele arată, de asemenea, sensibilitatea lui Kantor față de curentele artistice internaționale: dadaismul, arta informală și constructivismul.

Tadeusz Kantor (1915—1990) a fost un revoluționar în adevăratul sens al cuvântului. Teatrul fondat de el, Cricot 2, a continuat să depășească limitele tradiționale ale scenei. Expoziția prezintă fenomenul Kantor prin obiectele sale teatrale: costume, recuzită, sculpturi. Purtând urmele spectacolelor sale, exponatele transmit și ideile din spatele procesului creativ și constituie o arhivare a acestuia. În teatrul lui Kantor, costumele nu erau niciodată recuzită moartă. Erau forme vii, care se luptau cu actorul, preluând rolul acestuia, purtând memoria celor absenți. De aceea, expunerea lor astăzi într-un muzeu nu este o sarcină simplă. Ele nu pot fi agățate pe umerașe, închise în vitrine, catalogate. Ele se sustrag, pulsează, continuă să acționeze. Kantor trata costumele și obiectele nu ca pe niște decorațiuni, ci ca pe organisme vii, cu identitate și dinamică proprii. În teatrul său costumul era o extensie a corpului actorului, dar și o entitate autonomă care putea să-l concureze sau chiar să-l copleșească. Tensiunea dintre fizicalitatea actorului și „fizicalitatea” costumului a dat naștere unei energii scenice unice. Astfel, obiectele și costumele lui Kantor sunt libere, se sustrag și se opun expunerii tradiționale. Au propria dinamică, propria biografie, produc sunete. În acest sens, ele rămân vii și transmit o prezență performativă.

Vizitatorii au ocazia să vadă obiectele de aproape, dar și să simtă energia lor colectivă, pulsantă, schimbătoare, magnetică. Astfel, expoziția nu numai că rememorează moștenirea teatrală a lui Kantor, ci și traduce ideile sale în spațiul unui muzeu contemporan, dovedind că acestea rămân vii și relevante.