Cum să lupți cu răul în pași de dans

Nimic nu poate opri spectacolul răului dezlănțuit aparent de niciunde, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în această vară. De la demonstrațiile pro-naziste din Charlottesville, vestind un nou val de ”supremație albă” în Statele Unite, până la noul atac terorist care a zguduit Europa, de data aceasta la Barcelona, acest tip de rău răsărit din rădăcini neștiute este greu dacă nu imposibil de combătut, au afirmat comentatorii. E cu siguranță greu dar nu imposibil, de vreme ce toate rădăcinile dau roade în funcție de felul în care sunt îngrijite, de îngrășământul adăugat, cu alte cuvinte de contextul mai larg. Dacă terorismul secolului 21 este unul de tip grass-roots, atunci și contracararea lui trebuie să vină pe aceeași cale. Educația este una dintre primele căi prin care răul poate fi anulat încă de la rădăcină: copiii care socializează, care învață lucruri noi, care se simt în siguranță în mediul în care trăiesc sunt statistic mai puțin predispuși la violență. Se știe că teatrul este una dintre activitățile care îi învață pe copii și pe tineri empatia, prin exercițiul de a se pune în locul altora, de aceea rolul lui nu ar mai trebui să fie neglijat, fiindcă beneficiile pe termen lung sunt inestimabile pentru orice societate. Avem în acest număr un portret al unei profesoare care și-a depășit cu mult ”fișa postului”, deschizând nenumărate ferestre către lume pentru copiii de care se ocupă cu toată pasiunea și energia, introducându-i în lumea teatrului, unde mulți au rămas și au făcut carieră. Știm că sunt mai multe asemenea exemple și am vrea să aflăm despre ele, așa încât așteptăm pe adresa redacției semnalările dumneavoastră (scena.ro@gmail.com). O campanie pro teatru în școli și licee ar putea fi pasul următor în articularea acestei pledoarii în Scena.ro.

Când răul e atât de puternic și apare la fiecare pas, uneori chiar pe strada pe care pășești, e bine ca aceeași stradă să fie invadată și de altceva, cum ar fi de dans. Dedicăm în acest număr un Dosar special Festivalului France Danse Orient Express susținut de Institutul Francez din București, o serie de spectacole în spații publice și în interior care au ”invadat” în acest an, în cel mai bun sens, orașele românești – de la Timișoara și Sibiu la București – promițând în continuare surprize pentru această toamnă. Când vezi dansatori de performanță – cum sunt cei din compania Angelin Preljocaj – dansând în mijlocul unei piețe (la Timișoara) sau într-o stație de metrou (la București) și admiri bucuria descoperirii de pe chipul spectatorilor întâmplători, dintre care mulți nu au mai luat vreodată contact cu dansul contemporan, înțelegi că fiecare spațiu public ar merita cucerit astfel, pentru ca răul să nu-și mai găsească locul nicăieri.

Am avut norocul să vizitez în această vară – chiar în zilele în care răul se dezlănțuia la Charllotesville – un loc în care de peste 40 de ani o mână de oameni au construit o comunitate: Bread and Puppet. Celebra companie americană care a devenit faimoasă în New York în anii 60-70 s-a retras în statul Vermont, aproape de granița cu Canada, transformând o fermă izolată în cămin pentru teatrul lor. Mii de oameni vin în fiecare săptămână să le vadă spectacolele, iar la final fiecare spectator primește – așa cum se întâmplă încă de la înființarea companiei, de unde și numele acesteia – o bucățică de pâine proaspătă, coaptă de însuși Peter Schumann, fondatorul grupului, într-un uriaș cuptor de lut. Pare imposibil să mai fi atins de rău după ce ai trecut printr-un asemenea ritual al împărțirii cu ceilalți. Această pâine, pe vremuri coaptă de mama lui, chiar și în cele mai grele momente ale vieții de emigrant, a rămas de-a lungul timpului pentru Peter Schumann simbolul  chilibrului în bine. Pe care ține să îl împartă cu ceilalți, invitându-i să se gândească la posibilitatea unei lumi mai bune. ”Posibilitarienii” – acesta e numele pe care îl dă tuturor celor care vor măcar să încerce. Am devenit unul dintre ei prin simplă contaminare.

Nu putem să ne așteptăm să învingem peste noapte un rău crescut în oameni timp de decenii, dar putem încerca să luptăm cu el pas cu pas, schimbând în bine fiecare om cu care intrăm în contact,
contaminându-l de frumos dacă e posibil, și lăsându-ne la rândul nostru schimbați. La punctul de confluență dintre culturi, acolo unde se întâlnesc oameni de toate culorile și de toate credințele, vom descoperi că avem mult mai multe în comun decât tot ceea ce ne-ar putea despărți.

La urma urmei s-a confirmat de multe ori că ”Arta vindecă”, așa cum spune chiar în paginile acestui număr și marele artist Mikhail Baryshnikov.