de Teatru ”Miturile cetății”, lansarea numărului 40 al revistei Scena.ro, aflată în cel de al
10-lea an de apariție. Vor participa la lansare Cristina Modreanu, redactoarea-șefă a revistei, Clara Trăistariu din partea Institutului Francez din Bucuresti, Florentina
Bratfanof, coordonatoarea dosarului special din numărul 40 și Mirela Pană, directoarea
artistică a Teatrului de Stat din Constanța.
Numărul 40 al revistei Scena.ro conține un Dosar special cu titlul Miracolul noului circ
francez, realizat cu susținerea Institutului Francez din București și coordonat de Florentina
Bratfanof, colaboratoare a revistei încă de la înființarea acesteia și pasionată de arta circului
în noile ei forme. Personaje precum Bernard Turin, reformatorul artei circului în Franța sau
Bartabas, regele teatrului ecvestru, pe care l-a adus la rang de poezie scenică prin creațiile
sale celebre în întreaga lume, introduc o temă puțin cunoscută la noi: noul circ. Emancipat
de vechile tehnici, infuzat cu elemente de teatralitate și folosind sincretic toate artele, noul
circ francez a devenit un gen în sine, practicat de tot mai mulți tineri artiști în fiecare an. De
la Geneza circului contemporan, la Nașterea circului contemporan francez, și la
particularitățile Circului de autor, cele 10 pagini dedicate dosarului pun în lumină un tip de
creativitate absolut spectaculos dezvoltat pe scena franceză.
Tot în numărul 40 rubrica In/Out care ține legătura cu scena internațională îi are în prim-
plan pe Hans Thies Lehmann, autorul teoriei Teatrului postdramatic și pe regizorul Milo Rau,
unul dintre cei care practică, cu tot mai mare succes în lume, acest tip de teatru.
Continuăm și în acest număr rubrica Centenar. Teatrul unei națiuni, începută anul acesta: pe
lângă intervențiile profesorilor Marian Popescu și Alina Nelega, publicăm un articol semnat
de o tânără regizoare, Leta Popescu, care aduce punctul de vedere milenarist asupra
repertoriilor teatrelor publice în secolul 21.
O altă intervenție care merită subliniată este aceea a specialistei în artă, doctor Laurence
Meiffret care a luat contact recent cu arhiva Teatrului Național din București, păstrată în
condiții improprii. Meiffret avertizează că riscăm să pierdem obiecte, documente și
informații prețioase, care au ajuns cu greu până la noi, în ultima sută de ani, și sugerează că
Centenarul ar fi un bun moment pentru a salva aceste vechi mărturii care se referă nu doar
la teatrul românesc, ci și la companiile franceze și din alte culturi care au avut turnee în
România, alcătuind deci un patrimoniu cultural european.
***
Revista de artele spectacolului Scena.ro este editată de Asociația Română pentru
Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), și co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității
Naționale. Acest număr apare exclusiv grație abonaților noștri din toată țara, cărora le
mulțumim pe această cale și Institutului Francez din București.
Parteneri cărora vrem să le mulțumim pentru că ne-au sprijinit de-a lungul timpului:
British Council, Institutul Polonez, Ambasada Regală a Norvegiei, ProHelvetia, Goethe
Institut, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Institutul Francez din București, ARCUB-
centrul cultural al municipiului București, Centrul Național al Dansului, JTI, Administrația
Fondului Cultural Național.
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide