Ultima premieră a anului la Reactor ARMAGEDDON REBRANDED

Tineri Regizori – Comedie Contemporană
noiembrie 8, 2024
Peste 1.500 de spectatori au participat la cea de-a XI-a ediție a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”
noiembrie 9, 2024

12, 13 noiembrie, ora 20:00
Reactor de creație și experiment

Ultima premieră din 2024 la spațiul Reactor este Armageddon Rebranded, în regia lui Irisz Kovacs, pe un text scris vara aceasta în rezidența Drama 5 de Alex Gorghe. Spectacolul va ieși pentru prima oară la public în 12 și 13 noiembrie, de la ora 20:00.

Sătulă de haosul din jur, o fată de 14 ani organizează un grup dedicat celor triști și singuratici cu scopul de a trezi adulții la realitatea crâncenă în care trăiesc. Prin dialoguri absurde, umor suprarealist și reinterpretarea unor elemente din cultura pop, Armageddon Rebranded creează o imagine-memento a fricilor, dorințelor și sentimentului copleșitor al unui sfârșit catastrofal iminent.

Regizoarea Irisz Kovacs spune despre spectacol: „Atât textul, cât și spectacolul își setează ca ambiție să nu lase spectatorii să se plictisească și sper să reușim. Și îmi doresc să ofere ocazia oamenilor să se gândească măcar un minut la relația lor cu internetul, cu inteligență artificială, cu singurătatea. Personajele noastre sunt foarte tinere și sunt deja sătule de lumea în care trăiesc și cred că e un sentiment în care ne regăsim mulți dintre noi.”

Scenografia spectacolului este realizată de Răzvan Bordoș, muzica și sound designul de Mara Solomon, sunetul și luminile de Cătălin Filip, iar din distribuție fac parte Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana Maria Marin și Tavi Voina.

Textul spectacolului a fost scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere dramatică Drama 5, ediția a IX-a. Desfășurat anual din 2016 până în prezent, Drama 5 urmărește dezvoltarea dramaturgiei românești prin oferirea unor condiții propice de scriere și prezentare. Timp de o lună, cinci autori dramatici participă la un program de scriere care presupune întâlniri de lucru, lecturi și feedback cu o parte din echipa Reactor și cu un mentor. Mentorul acestei ediții a fost Maria Manolescu, cunoscută autoare dramatică și prozatoare și pofesor asociat la Masterul de Scriere Dramatică de la UAT Târgu Mureș.

În 15 noiembrie, de la ora 19:00, spectacolul va fi pezentat și la București, la Centrul de Teatru Educațional Replika.

ARMAGEDDON REBRANDED
de Alex Gorghe
regia: Irisz Kovacs
scenografia: Răzvan Bordoș
muzică & sound design: Mara Solomon
cu: Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana Maria Marin, Tavi Voina
Sunet și lumini: Cătălin Filip
Foto și video afiș: Mihai Păcurar

Durata: 90 min
Vârsta: 14+
Subiect: violență potențială
Gen: comedie amară
Atmosferă: explozivă

Atenție! Spectacolul conține descrieri grafice de autovătămare.

O versiune incipientă a textului a fost dezvoltată în cadrul atelierelor de scriere a scenariului pentru spectacol cu Bogdan Georgescu, ateliere realizate în cadrul Platformei de Teatru Politic.

Biletele la spectacol pot fi achiziționate online, pe site-ul Eventbook: eventbook.ro/hall/reactor-cluj

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de Consiliul Județean Cluj.

Mai multe informații despre programul Reactor puteți găsi pe site-ul www.reactor-cluj.com, pe www.facebook.com/ReactorCluj sau www.instagram.com/reactor.cluj.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide