Odată contaminat de „virusul” teatrului, nu te mai vindeci repede de el: îl cauți peste tot, chiar și când se închid sălile de spectacol din motive sanitare; te întorci în timp, răscolești în arhive ca să înțelegi cum era „teatrul de altădată” și oamenii lui, mai ales într-un regim totalitar. Asta face echipa proiectului Teatrul ca Rezistență încă din 2018, când am început cercetarea în arhivele teatrelor timișorene, dar și în arhive administrative și în arhiva CNSAS.
Am continuat și în acest an să investigăm parcursul teatrului timișorean în comunitățile diverse ale orașului, să identificăm impactul pe care l-a avut această artă asupra vieții cotidiene a oamenilor din acest loc, unde a început schimbarea societății românești în decembrie 1989.
Pentru a împărtăși cu voi ce am aflat în urma cercetării din acest an, lansăm fanzine-ul Teatrul ca Rezistență nr. 6, incluzând texte al căror accent cade pe latura feminină a rezistenței prin teatru. Fanzinul este o publicație în care ilustrațiile lui Lucian Popovici sunt, ca de obicei, un spectacol în sine, motivul pentru care fanzinul merită colecționat în forma lui tipărită. Dacă nu sunteți la Timișoara, unde va fi distribuit gratuit la Scârț Loc Lejer, dar și la teatrele partnere, îl puteți accesa și online la https://revistascena.ro/stiri/fanzine-teatru-ca-rezistenta/
Noi interviuri Teatru ca Rezistență
Noile interviuri făcute în acest an acoperă teme înrudite, respectiv cultura alternativă din Timișoara, teatrul studențesc și nașterea teatrului independent în oraș, o evoluție firească a „genei rezistenței”, foarte prezente în acest colț de țară și înainte și după 1989. Interviurile cu Mimo Obradov, autor al unui volum pe tema ulturii alternative, și cu actorii Christine Cizmaș, respectiv Ovidiu Mihăiță, co-fondatori ai trupei independente de teatru Auăleu, se adaugă celor deja existente pe canalul youtube al proiectului, fragmente din ele urmând să fie incluse în filmul documentar Teatrul ca Rezistență pe care sperăm să-l putem realiza în 2022.
Puteți viziona toate interviurile pe canalul de youtube Teatrul ca Rezistență.
Nu în ultimul rând, vă oferim de această dată și un podcast, special realizat pentru a marca anul 2021 în evoluția proiectului nostru, al doilea an de pandemie în care evenimentele cu public sunt rare, dar conectarea cu spectatorii nu a dispărut, ci capătă forme diverse. Katharsis Virus este o intervenție semnată integral de Ovidiu Mihăiță, actor, regizor, dramaturg și co-fondator al teatrului independent Auăleu din Timișoara, care are o viziune punk asupra teatrului în pandemie. O puteți asculta aici:
https://soundcloud.com/revistascenaro/katharsis-virus
Proiectul Teatrul ca Rezistență este o inițiativă a criticului de teatru Cristina Modreanu, dezvoltat prin intermediul Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Proiectul este co-produs cu Auăleu Teatru (Timișoara), care lucrează în strânsă asociere cu instituțiile teatrale majore ale orașului: Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, Teatrul German de Stat, Teatrul Thespis, Teatrul pentru copii și tineret Merlin. Proiectul este cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide