Institutul Cultural Român de la Londra organizează joi, 16 mai, la Barbican Library şi sâmbătă, 18 mai, la British Library, o serie de lecturi şi conversații literare în cadrul cărora scriitoarea Ioana Pârvulescu își va lansa la Londra ultimul său roman tradus în limba engleză de Alistair Ian Blyth, “Jonah and His Daughter” / „Prevestirea”.
Evenimentul din 16 mai, organizat în parteneriat cu editura Istros Books și Barbican Library / Biblioteca Barbican va consta într-o discuție între Ioana Pârvulescu, una dintre cele mai apreciate și recunoscute pe plan internațional scriitoare contemporane din România și fostul jurnalist BBC George Stănică. Gazda evenimentului va fi Susan Curtis, editoarea volumului şi fondatoarea editurii Istros Books la care a apărut și romanul „Viața începe vineri” cu care Ioana Pârvulescu a câștigat, în 2013, Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene.
În 18 mai, în cadrul European Writers Festival / Festivalul Scriitorilor Europeni, eveniment literar organizat de Cluster-ul EUNIC Londra, Ioana Pârvulescu va lua parte la discuția intitulată Transformation through Translation / Transformare prin traducere. Alături de scriitoarea din România, din panel mai fac parte Joanna Elmy (Bulgaria), Jordi Larios (Catalonia) și Simone Atangana Bekono (Olanda). Discuțile vor avea loc la British Library și vor fi moderate de scriitorul și jurnalistul Will Forrester, coordonatorul programului „Scriitori în traducere” al PEN.
European Writers Festival / Festivalul Scriitorilor Europeni este un eveniment literar de mare vizibilitate organizat de Cluster-ul EUNIC Londra pentru a doua oară. Prima ediție a manifestării a avut loc loc anul trecut, tot la British Library. Festivalul este coordonat de Rosie Goldsmith, fostă jurnalistă BBC, fondatoarea și directoarea Asociației European Literature Network, și editoarea Revistei The Riveter, membră a juriului Premiului literar EBRD din 2018 până în 2020. Anul acesta, în atenția publicului britanic, vor fi aduși autori din 30 de țări sau regiuni ale Europei. În contextul dramatic în care Europa se află la acest moment, tema din 2024 a Festivalului este Transformation / Transformare, stabilită în speranța că literatura, dezbaterile și comunitatea ne pot uni și pot genera speranță și transformări pozitive ale societății în care trăim. Invitatul special al acestei ediții a Festivalului este scriitorul ucrainean Andrei Kurkov care se va afla în dialog cu jurnalistul The Guardian Luke Harding.
Ioana Pârvulescu predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013, a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reed. 2007, 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reed. 2007, 2013), În Ţara Miticilor (2007, reed. 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reed. 2018), Viaţa începe vineri (2009, reed. 2013, 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020), Alfabetul doamnelor (2021), Invizibilii (carte pentru copii, 2022). TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014). ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reed. 2018).
“Jonah and His Daughter” / „Prevestirea” – O prevestire care schimbă oamenii. O carte despre cum binele și răul se fac deodată, despre cei simpli, care nu deosebesc dreapta de stânga și despre cei complicați, care se cred aleșii lui Dumnezeu. Despre poveștile care îndreptățesc și nedreptățesc, despre tați și despre Tată, și despre o fiică isteață, care nu lasă povestea să moară. O carte în care dragostea vine neinvitată, ca oricând și oriunde pe lume. Un roman cu suspans, despre marea aventură a încercării omului de a găsi un rost vieții. Pentru prima oară în literatura română, un roman care reface realist o pagină din Vechiul Testament: istoria nesupusului profet Iona. O lume colorată, cu personaje din satul lui Iona, de pe corabia pe care călătorește și din cetatea cu sclipiri ca din 1001 de nopți, Ninive. Nu lipsesc monstrul din ape și cei de pe pământ.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:
https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide