Conferință de presă
în prezența doamnei Raluca Turcan, Ministrul Culturii și a doamnei Vava Ştefănescu, manager al Centrului Național al Dansului București, alături de reprezentanții Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii
joi, 31 octombrie, ora 11:00
Sala Omnia, str. Cristian Popișteanu nr. 3, București
La 20 de ani de la înființarea Centrului Național al Dansului București (CNDB), Iridescent – Festival internațional de dans contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului se deschide cu prezentarea unuia dintre cele mai urgente și ambițioase proiecte, transformarea Sălii Omnia în sediul adecvat și permanent al uneia dintre cele mai dinamice și efervescente instituții culturale din peisajul cultural românesc.
În 31 iulie 2024, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, a anunțat demararea procedurii de licitație publică pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de consolidare, remodelare și modernizare a Sălii Omnia, destinată Centrului Național al Dansului București. Aflați în acest stadiu, dorim să aducem la cunoștința publicului planurile rezultate în urma procesului de proiectare, detalii de natură tehnică și economică, dar și viziunea de viitor a instituției.
Amploarea și însemnătatea proiectului sunt deosebite mai ales prin relevanța aspectelor de natură socială și urbanistică, acestea presupunând redarea circuitului public a uneia dintre clădirile cu o însemnătate istorică deosebită. Totodată acest proiect răspunde unei așteptări nepermis de lungi a publicului, dar și a mai multor generații de artiști, coregrafi, dansatori, teoreticieni și pedagogi, care în ultimii 13 ani au făcut eforturi să dezvolte o activitate consistentă și relevantă, recunoscută internațional, dar, în continuare, lipsită de o infrastructură adecvată.
Reamintim că după evacuarea, în primăvara anului 2011, din clădirea Teatrului Național București, în care Centrul Național al Dansului București (CNDB) deținea în administrare spații de peste 3000 m², CNDB a rămas singura instituție publică de artele spectacolului fără un sediu adecvat. Pentru toate celelalte care au părăsit spațiile clădirii TNB au fost găsite soluții și făcute investiții, inclusiv construcția unei noi clădiri, așa cum s-a întâmplat în cazul Teatrului de Operetă „Ion Dacian”. Din 2013, CNDB închiriază un spațiu care nu răspunde nevoilor instituției, fiind mult subdimensionat, fără spații de depozitare, fără birouri și fără studiouri de dans, care să răspundă cererilor în creștere venite din partea profesioniștilor dansului.
Abia în anul 2016, prin Hotărârea de Guvern 651/2016, în vigoare din 19.09.2016, Centrului Național al Dansului București i-a fost alocată în administrare Sala Omnia.
Aceasta este parte din prevederile Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), parafat la 4 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, având ca scop finanțarea Proiectului F/P 1572 (2006) privind finalizarea construcției, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, aprobat prin HG nr. 933 din 7 august 2007. Imobilul cuprins în Acord este destinat funcționării Centrului Național al Dansului București (CNDB), aflat în subordinea
Ministerului Culturii, iar prin efectul Acordului-cadru de împrumut îi este alocată întreaga sumă necesară – 13,4 milioane de Euro – , atât pentru serviciile de proiectare, cât și pentru execuția lucrărilor de remodelare, consolidare și reconstrucție.
În contextul lansării festivalului Iridescent – Festival de dans contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului și a prezentării publice a planurilor Sălii Omnia, vă adresăm invitația de a participa la conferința de presă organizată joi, 31 octombrie, ora 11:00, în interiorul Sălii Omnia, strada Cristian Popișteanu nr. 3, București.
Contact:
Anca Truțeskov
Compartiment Marketing și Relații Publice
0738.548.467
anca.truteskov@cndb.ro
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide