JumătaTESZT – bugetul redus restrânge programul festivalului care începe în zece zile

Emotional Europe @ BOZAR
mai 9, 2019
Laureaţii Galei Premiilor UNITER 2019 Ediţia a XXVII-a
mai 15, 2019

Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, ajuns la a douăsprezecea ediție, își restrânge considerabil programul inițial în urma adoptării bugetului Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” Timișoara. Pentru a păstra continuitatea și relația cu spectatorii fideli spiritului TESZT, în 20-26 mai 2019 vom organiza un TESZT cu program redus, o ediție de avarie.

La ședința de marți, 7 mai, ordonatorul de credite – Primăria Municipiului Timișoara – a redus bugetul Teatrului Maghiar Csiky Gergely Timișoara comparativ cu anul 2018, făcând imposibilă realizarea programului Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara TESZT așa cum a fost el stabilit. În situația financiară nou-creată, Teatru a fost nevoit să anuleze mai multe spectacole selecționate și invitate la festival, precum și să reducă substanțial toate costurile unui astfel de eveniment internațional amplu.

Ediția din acest an se va ține sub sloganul „50%SZT– jumătate de buget, jumătaTESZT”, fiind una de avarie, menită să mențină continuitatea festivalului. Prima ediție a Bursei de festivaluri, care a fost programată în timpul festivalului pentru a oferi un loc de comunicare și interacțiune între specialiștii din domeniul teatrului, a fost, de asemenea, anulată. Din același motiv legat de buget, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a renunțat la programul Fo(u)r Public Spaces din cadrul TESZT, menit să prezinte publicului timișorean patru spectacole în aer liber cu acces gratuit.

TESZT e cel mai important festival internațional din regiune și singurul din Timișoara în prima parte anului, iar focusul său este pe teatrul contemporan și noile forme de expresie. Biletele se vor pune în vânzare luni, 13 mai, la prețul de 40 lei, sau 30 lei cu reducere, iar toate spectacolele vor fi traduse în română și engleză.

Datele despre spectacolele invitate, atât cele confirmate, cât și cele anulate din motive financiare, se pot găsi pe www.teszt.ro – ca o reprezentare clară despre ce ar putea fi un festival internațional într-o viitoare capitală culturală europeană.

Deschiderea oficială va avea loc luni, 20 mai, în foaierul teatrului înainte de spectacolul multipremiat în limba rusă „Sociopath/Hamlet” – invitat din Novosibirsk. Actorii sloveni Uroš Kaurin și Vito Weis vor juca de două ori „Erou 2.0 – Spectacolul spectacolelor” și vor susține în 22-26 mai un atelier de actorie pentru studenți și tineri actori din regiune. Expoziția Coll[age] de Benedek Levente, graficianul TESZT-ului, va fi vernisată la Atelierul de Urbanism luni, 20 mai, de la 18:00. Deși o selecție mai restrânsă reprezintă un regres pentru TESZT, care s-a dezvoltat de la an la an cu o arie geografică de selecție tot mai largă și spectacole tot mai complexe, Teatrul Maghiar subliniază importanța continuității evenimentului – în speranța că edițiile 2020 și 2021 vor fi întâmpinate de un context mai prielnic.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide