Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în perioada 15 – 31 ianuarie 2021, Asociația Pentru Teatru Liviu Rebreanu în parteneriat cu Teatrul Național Târgu-Mureș desfășoară proiectul Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural.
Ultimul program din cadrul proiectului este intitulat Dialog între generații și conține trei întâlniri cu șase dintre regizorii care au marcat domeniul teatral din România.
Aceste întâlniri vor putea fi vizionate online pe paginile www.teatrunational.ro
și https://www.facebook.com/tntgm, conform următorului calendar:
Principalul obiectiv al proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural constă în dezvoltarea unei serii de activități care să apropie și să stimuleze interesul pentru cultură prin promovarea și perpetuarea valorilor culturale de ieri și de azi prin adaptarea la lumea de mâine prin întâlniri, prin dialog.
Programul proiectului a mai cuprins un maraton de spectacole lectură (15 ianuarie ora 00:00 – 15 ianuarie ora 24:00), ce a constat într-o serie de spectacole lectură din dramaturgia românească din perioada 1865-1918 difuzate în live streaming, timp de 24 de ore fără întrerupere, precum și o sesiune de Atitudini – corespondențe ale unor personalități ale culturii române – 13 video-uri/pastile (difuzate în perioada 16-28 ianuarie).
Inițiatorul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural este Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu, partenerul principal fiind Teatrul Național Târgu-Mureș. Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
Link-uri utile:
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide