Cea de-a 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura în perioada 18-27 octombrie la București, anunță lansarea unui concurs de piese scurte (10 minute la lectură), pe o temă la alegerea participanților și participantelor. Concursul este dedicat autoarelor și autorilor la început de drum, textelor care își propun să sondeze teme, stilistici și formate ale dramaturgiei prezentului și viitorului.
În 2024, tema și conceptul curatorial al Festivalului Național de Teatru sunt centrate pe Dramaturgiile Posibilului, pe crearea unor cadre de reflecție asupra revitalizării dramaturgiei clasice și imaginării unor formate dramaturgice novatoare.
Juriul care va selecta piesele scurte este format din Alexandra Felseghi, Csaba Székely și Elena Vlădăreanu, creatori ale căror texte sunt montate atât în țară, cât și în străinătate, și invitate în contexte locale și internaționale.
În urma selecției, autorii și autoarele selectați/selectate vor participa online la un atelier de scriere dramatică ținut de Alexandra Felseghi, Csaba Székely și Elena Vlădăreanu (întâlniri individuale și colective), în cadrul căruia vor primi feedback și își vor putea dezvolta piesele trimise la concurs.
Textele selectate vor fi prezentate sub forma unor spectacole-lectură în cadrul Festivalului Național de Teatru și publicate pe www.liternet.ro. Prin promovarea dramaturgiei actuale locale, FNT își propune să ofere un context de susținere și vizibilitate textului nou.
Calendarul concursului și întâlnirilor:
Cerințe în vederea participării la concurs:
Documentele vor fi trimise pe adresa de mail: dramaturgie@fnt.ro.
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide