CNDB te invită la film: Sonder – de Simona Deaconescu

Suntem conștienți că nimic nu va putea înlocui contactul nemediat și relația directă dintre artiști, creația acestora și public. Ne este dor să reluăm ritualul întâlnirilor noastre săptămânale în care suntem gazda acestor întâlniri. Până când acest lucru va fi posibil din nou, vă aducem în atenție câteva creații pe care ne-am bucura să le vedeți sau revedeți alături de noi.

Vă invităm sâmbătă, de la 17:00, să vizionați, în premieră, live-streamed online, Sonder – un scurt metraj semnat de coregrafa Simona Deaconescu, în care omul se confruntă cu natura, tehnologia și propria identitate.

În centrul României se află un mare zăcământ de cupru. Exploatarea minieră de aici a dat naștere la o minune arhitecturală. Sunetul excavatoarelor creează o simfonie misterioasă, în timp ce deșeurile pictează spațiul în nuanțe subtile de albastru. Zidurile carierei surprind o poveste enigmatică a corpurilor încărcate de emoții tehnologizate, în conflict cu un spațiu de o frumusețe neprimitoare. Cinci dansatori sunt uniți de o poveste comună, o nebunie moștenită care plutește invizibil în jurul lor și care le sapă adânc în subconștient.

Până la premiera live-streamed a filmului Sonder, transmitem câteva cuvinte din partea artistei care semnează acest film, Simona Deaconescu:

“Sunt zile în care mă gândesc câte aș fi putut face cu corpul meu, atunci când totul era permis și eram liberă să-l mișc pe scenă, în studio, pe stradă sau în natură.

Filmele de dans pe care le fac vizează relația corpului cu mediul natural, de obicei un mediu în care omul apare “neinvitat” și se lovește de condițiile pe care natura le oferă. “Sonder” a fost filmat în cariera de cupru de la Roșia Poienii, într-un frig în care statul pe loc devenea imposibil. Intervenția omului în acel spațiu a dat naștere unui tip de energie duală, care a influențat major felul în care am dansat. Sunetele excavatoarelor, camioanelor, ale bocancilor pe pietre și respirația accelerată țin loc de muzică.

Într-un context în care ne chestionăm “locul” nostru ca artiști, oameni, ca parte a unui ecosistem care încearcă să ne învețe să trăim mai responsabil, vizionez acum “Sonder” cu alți ochi și mă întreb ce “loc” ocupă corpul nostru în spațiu și cum este afectat de limitări.”