Câștigătoarele Premiilor Sofia Nădejde 2021

Asociația Reciproca a lansat apelul de înscrieri la cel de-al treilea atelier din cadrul Focus Atelier #6 – Contra Cinismului, atelierul de documentar radio Viitoruri posibile, conceput și facilitat de Flaviu Petean.
octombrie 19, 2021
SPECTACOLE STRĂINE în FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU, a 31-a ediție
octombrie 20, 2021

Juriul, din care au făcut parte Cristina Ispas, Andreea Pop, Florina Pîrjol, Cosmin Borza și Vlad Pojoga, a desemnat titlurile câștigătoare ale Premiilor Sofia Nădejde – ediția a IV-a, organizate în cadrul micro-festivalului interdisciplinar Zilele Sofia Nădejde – ediția a IV-a.

  • Premiul la categoria POEZIE, a fost desemnat drept câștigător volumul Alwarda (Pandora M), semnat de Ruxandra Novac.
  • Premiul la categoria PROZĂ a fost câștigat de volumul un nor în formă de cămilă (Polirom), semnat de Alina Nelega.
  • La categoria POEZIE DEBUT, premiul a fost primit de volumul dă tot ce ai (Tracus Arte), semnat de Alexandra Pâzgu.
  • Premiul la categoria PROZĂ DEBUT a mers la volumul Fragil (Polirom), semnat de Simona Goșu.

 

 

Tot în cadrul Galei, care a avut loc la Apollo111, în 17 octombrie, Alexandra Felseghi a primit Premiul pentru Dramaturgie oferit de Scena.ro, iar Miruna Runcan a fost desemnată câștigătoare a Premiului special ”Arhive în mișcare”, oferit de echipa Premiilor Sofia Nădejde și susținut financiar de tranzit.ro/București.

 

Parteneri:
tranzit.ro/București, Asociația Antifragil, Scena.ro, Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, Asociația Română a Femeilor în Cinema, Apollo111, UNATC, Cadran, Ceramic, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong, Teatrul Dramaturgilor Români, Sala „Iosif Naghiu”, Londohome, Publisol, La Două Bufnițe, Librăriile Humanitas, Librarium, Cărturești, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița-Năsăud, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, Colegiul Național „Lucian Blaga”, Colegiul Național „Radu Negru”, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”.

Parteneri media:
Calvert Journal, Literaturen vestnik, DLITE, DoR, Radio România Cultural, Glamour, Scena 9, Echinox, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, AIVImedia.hub.

Proiectul Zilele Sofia Nădejde – ediția a IV-a este organizat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, co-finanțat de A.F.C.N. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide