Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.
Proiectul își propune să readucă în atenția publicului cinefil filme românești din toate timpurile, grupate în programe distincte și prezentate de specialiști și de studenți din cadrul UNATC „I. L. Caragiale” din București, precum și din alte instituții de învățământ superior sau din afara acestora. În următorii ani vor fi organizate astfel diverse programe și retrospective, de multe ori cu filme greu disponibile și, deci, foarte rar văzute, în speranța lărgirii cunoașterii cu privire la istoria filmului românesc, dar și din nevoia de a readuce în atenția publicului contemporan filme și personalități artistice, neglijate, în mod inexplicabil, în ultimele decenii.
Primul program al acestui amplu proiect îi este dedicat lui Paul Călinescu, unul dintre pionierii cinematografiei din România. Timp de patru săptămâni, în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11, vor fi proiectate la Cinemateca Eforie toate filmele sale de ficțiune și o parte consistentă a documentarelor.
Proiectul „Arhiva Activă” a fost inițiat în anul 2020 de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființare. Primul program cu filme studențești digitalizare și remasterizate în cadrul acestuia, cuprinzând nouă scurtmetraje scurte din perioada 1966-1971, au fost prezentate în premieră la TIFF, în vara anului trecut, fiind apoi proiectate în București și urcate pe o platformă special dedicată pe site-ul www.unatc.ro. În afara revizuirii, în următorii ani, a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, cuprinzând aproximativ 2000 de titluri, proiectul își propune să identifice, să digitalizeze și să accesibilizeze mai multe tipuri de materiale de arhivă – fotografii, schițe de scenografie, lucrări de licență sau disertații, precum și documente administrative care reflectă evoluția pedagogică în domeniile artelor spectacolului și ale cinematografiei. De asemenea, prin programe precum Retrospectiva Paul Călinescu, desfășurate în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme sau cu alte instituții, își propune să contribuie la înțelegerea complexă și actualizată nu doar a istoriei UNATC, ci și a modurilor în care s-au constituit pe plan național multe dintre canoanele artistice și la promovarea unei viziuni critice și argumentate cu privire la fenomene specifice domeniilor artelor spectacolului și cinematografiei.
Despre Paul Călinescu
Numit în funcția de Șef al Serviciului Cinematografic al O.N.T., Călinescu este important în ceea ce privește consecvența apariției jurnalului de actualități, unde funcționează pe post de regizor, operator și monteur pentru subiectele de jurnal produse de O.N.T. și mai târziu de Oficiul Național al Cinematografiei. Dincolo de contribuția sa efectivă în realizarea jurnalelor de știri sau în inițierea unor cicluri de grupaje tematice pentru cinemagazin, precum culegerea „Români, cunoașteți-vă țara!” sau seria „Apărarea noastră” (din 1940), el este responsabil de organizarea globală a producției și a post-producției studioului, de aspectele administrative privind dezvoltarea instituțională a cinematografiei, și nu în ultimul rând de formarea de noi cadre profesioniste.
În anul 1936, în cadrul acordului de colaborare cu firma germană Tobis Klangfilm co-regizează, alături de Kurt Wesse o serie de trei scurtmetraje despre România („București, orașul contrastelor”, „Colțuri din România” și „Generația de mâine”), printre primele producții de film documentar ale O.N.T. și primele filme sonore ale lui Călinescu, care sunt distribuite de partenerul german în mai multe țări din Europa.
De numele său se leagă, în 1939, primul premiu important al cinematografiei române la nivel internațional, pentru documentarul „Țara Moților”, la Festivalul de la Veneția, urmat de un al doilea premiu la același festival, în 1941, pentru documentarul său de montaj „România în lupta contra bolșevismului”. În timpul războiului, aflat în funcția de Director Tehnic al ONC, Paul Călinescu realizează mai multe documentare de propagandă („Pagini din războiul nostru sfânt”, „Uzinele românești făuresc armele victoriei”), dar și filme turistice („Schi în Munții Făgăraș”, „Culesul viilor în România”), industriale sau de reclamă („Uzinele Malaxa”, „Atențiune, fragil!”).
În 1946 debutează ca regizor de ficțiune cu scurtmetrajul „Floarea reginei”, care este proiectat în premieră la Festivalul de la Cannes, și continuă să realizeze filme documentare angajate politic pentru noul regim („Agnita-Botorca”, „România pe drumul democrației populare”). În 1949, Călinescu semnează regia primului film de lungmetraj de ficțiune al cinematografiei de stat socialiste, „Răsună Valea”, cu care obține în anul următor Diploma de onoare la Festivalul de la Karlovy Vary. Între 1950 și 1952 este profesor de montaj la Facultatea de regie de film a Institutului de Artă Cinematografică din București și autorul primului documentar color produs de studioul Sahia, „Toamna în Deltă”. Până în 1964 mai regizează 4 lungmetraje de ficțiune, unele dintre ele mari succese comerciale, incluzând una dintre primele comedii ale noului regim, „Pe răspunderea mea” (1956) și trei adaptări cinematografice după autori români importanți, „Desfășurarea” (1954), după Marin Preda, „Porto Franco” (1961), după Jean Bart, și „Titanic Vals” (1964), după Tudor Mușatescu. Călinescu rămâne, de asemenea, implicat în administrația cinematografică, ca membru în consiliul Studioului Cinematografic București și, alături de Jean Georgescu, ca artizan al viitoarei Asociații a cineaștilor din România (ACIN).
Programul Retrospectivei Paul Călinescu
la Cinemateca Eforie
Sâmbătă 29 mai
ora 11
Pe răspunderea mea (1956)
Duminică 30 mai
ora 11
Răsună valea (1949) /
Agnita Botorca (1947)
Sâmbătă 5 iunie
ora 11
Scurtmetrajele lui Paul Călinescu
Cum se face un reportaj cinematografic (1940) / Floarea reginei (1946) / Toamna în deltă (1951) / La un punct de agitație (1952)
Duminică 6 iunie
ora 11
Desfășurarea (1954)
Sâmbătă 12 iunie
ora 11
Program cu documentare de Paul Călinescu (partea 1)*
Țara Moților (1939) / 10 mai 1939 (1939) / Uzinele Malaxa (1940) / Colțuri din România (1936) / Pagini din războiul nostru sfânt (1942) / Atențiune, fragil! (1944)
Duminică 13 iunie
ora 11
Program cu documentare de Paul Călinescu (partea 2)*
Expoziția-târg a industriei românești (1934) / București, orașul contrastelor (1936) / Generația de mâine (1936) / Paradisul Cisnădioarei (1938) / Împrumutul de aur (1945) / România pe drumul democrației populare (1948)
* programele au fost realizate în cadrul Cineclubului OWR, fiind prezentate până acum exclusiv online în martie-aprilie 2021
Sâmbătă 26 iunie
ora 11
Porto Franco (1961)
Duminică 27 iunie
ora 11
Titanic Vals (1964)
Biletele pot fi achiziționate pe platforma Eventbook, sau la casa de bilete a Cinematecii Eforie. Prețurile sunt: 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru studenți și pensionari.
Proiectul e coordonat de Andrei Rus, Ana Szel, Gabriela Filippi, din partea UNATC „I. L. Caragiale” și de către Ana Ivan, Ruxandra Fulger și Bogdan Movileanu din partea Arhivei Naționale de Filme – Cinemateca Română.
Programul e parțial finanțat în cadrul unui program FDI pentru internaționalizare coordonat de prorectorul Alex Sterian.
Organizatori: UNATC „I. L. Caragiale” din București și Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română
Parteneri: One World Romania
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide