Nume sonor în cinematografia română, îndrăgită și apreciată pentru aparițiile sale pe micul și marele ecran, dar și în teatru, actrița Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august). Artista care a cucerit inimile românilor în zeci de roluri interpretate pe scenă și în producții autohtone de succes, va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere TIFF 2021, pe 31 iulie. În prezența sa, la Cluj va fi proiectată în aceeași zi comedia muzicală Cucoana Chirița, regizată de Mircea Drăgan, în care actrița interpretează un rol memorabil.
Talentul și naturalețea Cezarei Dafinescu au contribuit la ascensiunea sa în lumea filmului, unde s-a remarcat, de-a lungul vremii, și în Întoarcerea Vlașinilor (1983, Mircea Drăgan), Secretul lui Nemesis (1985, r. Geo Saizescu), Dumbrava minunată (1980), Cucoana Chiriţa (1986) și Chiriţa în Iaşi (1987, r. Mircea Drăgan), Boy Wizard (1996, r. Johnny Mysto), dar și în producții de televiziune extrem de populare înainte de 1989 – celebrele scheciuri umoristice, spectacole de teatru TV și seriale de succes în anii 2000. Printre cele mai recente apariții sunt cele din filmele Toni Edrmann (2016, r. Maren Ade) și Între chin și amin (2019, r. Toma Enache). În paralel, cariera sa artistică a continuat și în lumea teatrului, unde actrița a interpretat zeci de roluri memorabile, majoritatea pe scena Teatrului Național din București.
În 2021, Cezara Dafinescu intră în galeria marilor actori premiați pentru întreaga activitate artistică la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Tenaris Silcotub, LIDL, MOL România, Cemacon, Orange, IQOS, Carlsberg , Regina Maria, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, E.ON, Compania de Apa Somes, McDonald, Tazz by Emag, Conceptual Lab by Theo Nissim, JTI, Epson, Emerson, Farmec, Yonder, CSI Romania, Endpoint Protector by CoSoSys
Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Promelek XXI, Luna Cleaning, Agressione, Ramada, Platinia
Transportator oficial: Tarom
Partener logistic: DHL
Partener Tehnologic: Reea
Cu sprjinul: Trend Communication
Recomandat de: Europa FM
Susținut de: TVR, TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Radio România Cultural, Agerpres, Harper’s Bazaar, Beau Monde, Cosmopolitan, Femeia, BBC TopGear, Cinemagia, Business Review, Iqads.ro, Urban.ro, SpotMedia.ro, Cineuropa, Film New Europe, Films in Frame, Sinteza, Observator Cultural, Zile și nopți, Cinemap, Liternet, Aarc.ro, Munteanu
Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Maszol, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex, Cluj24, afaceri.news
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Ne puteți urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Instagram | Youtube
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide