Cea de-a cincea ediției a Galei de decernare a Premiilor Administrației Fondului Cultural Național, acordate organizațiilor neguvernamentale și managerilor culturali, a avut loc pe marți, 14 ianuarie 2020, în ajunul Zilei Culturii Naționale, la Sala „Elvire Popesco” a Institutului Cultural Francez din București, unde au fost prezenți peste 200 de oameni de cultură, jurnaliști, manageri și responsabili culturali.
Juriul de nominalizare și selecție a fost format din reprezentanții premianților din 2018 care au răspuns invitației de participare. Din juriu au făcut parte: Mihaela Cîrjan – Asociatia Actorilor Romi /Giuvlipen (București), Ovidiu Daneș – Fundația Dala (Sibiu/ București), Mara Mărăcinescu – Asociația Punctart (București), Timotei Nădășan (Cluj-Napoca), Alina Negru – Asociația REcult (Timișoara), Ozana Nicolau – Asociația Art Revolution (București), Laura Orlescu – One World Romania (București) și Dumitru Rusu – Asociația Birou pentru Artă şi Cercetare Urbană (București).
Deoarece anul 2019 a marcat „Anul Cărții”, în cadrul acestei ediții s-a acordat un premiu special pentru proiecte menite să stimuleze apetitul pentru lectură, pentru explorarea, înțelegerea și interpretarea textului scris.
Câștigătorii ediției 2019 a Premiilor Administrației Fondului Cultural Național sunt:
PREMIUL PENTRU REZISTENȚĂ ÎN CULTURĂ
FEDERAȚIA FABRICA DE PENSULE (Cluj-Napoca)
În 2009 se înființa la Cluj Federația Fabrica de Pensule, devenită rapid un exemplu de transformare a unei clădiri industriale într-un spațiu independent dedicat artei contemporane, un reper multidisciplinar al scenei culturale din țară.
Cei zece ani au inclus coagulări și transformări instituționale, au revelat vulnerabilități datorate instabilității financiare și manageriale și contextului cultural precar.
Pentru această decadă Fabrica de Pensule înseamnă sute de expoziții, spectacole, dezbateri, ateliere, proiecții de film și înseamnă o comunitate care își păstrează motivația, ai cărei membri se implică nu doar în producția culturală, ci și în dezvoltarea politicilor culturale și urbane în contextul local.
PREMIUL PENTRU ACTIVARE CULTURALĂ ÎN RELAȚIE CU SPAȚIUL PUBLIC
ASOCIAȚIA IVAN PATZAICHIN – MILA 23 (Mila 23, Tulcea) pentru proiectul „Apele Unite ale României – confluențe de patrimoniu natural și cultural”
Asociația Ivan Patzaichin — Mila 23 are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării locale din Delta Dunării și din alte regiuni naturale din România, prin protejarea biodiversității culturale şi naturale a zonelor cu ape din România, prin valorizarea statutului de spațiu public al întinderilor de apă.
„Apele Unite ale României” este un proiect pe termen lung, care evidențiază legătura dintre patrimoniul cultural și cel hidrografic. Inițiativa, cu un puternic caracter educațional, colectează modele de bune practici care valorifică apele și relația lor cu comunitatea. Împreună cu podurile, malurile și aspectul său general, râul care traversează o localitate îi poate completa profilul identitar. Proiectul încurajează comunitățile să își cunoască mai bine apele riverane și să își asume o protecție activă a lor. Un râu sănătos și iubit de locuitori e AUR pentru comunitate.
PREMIUL PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI DIALOG INTERCULTURAL
ASOCIAȚIA CENTRUL PENTRU STUDIEREA MODERNITĂȚII ȘI A LUMII RURALE (Telciu, Bistrița Năsăud) pentru proiectul „Buletin de Telciu. Platformă rurală de educație prin cultură”
Înființat în 2016, Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale se concentrează pe cercetarea interdisciplinară și reunește cercetători din România și străinătate, preocupați de o largă paletă de subiecte și probleme subsecvente modernității și ruralității. Centrul organizează activități educaționale pentru copiii și tinerii din mediul rural.
„Buletin de Telciu” este o platformă rurală de artă și educație prin cultură în cadrul căreia sunt găzduite spectacole de teatru, proiecții de film și ateliere artistice dedicate copiilor. Producția „Tot pe drum, pe drum, pe drum”, spectacol de teatru educațional, conceput împreună cu participanții în cadrul atelierului coordonat de Katia Pascariu și Mihaela Michailov, a fost prezentată în premieră la Telciu și apoi la București.
PREMIUL PENTRU ANTREPRENORIAT CULTURAL
ASOCIAȚIA DANCE SPOT (București)
Înființată în 2017, Asociația Dance Spot este fondatoarea și animatoarea brandului Linotip Centru Independent Coregrafic, studio independent de producție și difuzare de spectacole de dans contemporan. Activitățile derulate oferă oportunități de creație și colaborare între artiști, spectatori, organizații, finanțatori și donatori. Independent sau în parteneriat, Asociația dezvoltă infrastructura dansului contemporan prin proiectele culturale de dans și interdisciplinare, atât producții proprii cât și dezvoltate de artiști independenți. Abordarea antreprenorială implică lucrul cu creativitate și emoții. În tot ceea ce fac, membrii asociației Dance Spot se lasă conduși de pasiunea lor pentru dans și încrederea că vor reuși să miște lumea prin tot ce își propun.
PREMIUL PENTRU COMUNICARE ȘI MEDIERE CULTURALĂ
ASOCIAȚIA MINITREMU (Cristești, Mureș) pentru proiectul „Opțional de Artă Contemporană”
Asociaţia Minitremu are ca obiectiv facilitarea accesului copiilor şi tinerilor la arta contemporană, prin metode specifice vârstei lor, într-o formă ludică, interactivă şi directă.
„Opționalul de artă contemporană” este o materie de studiu introdusă de Asociația Minitremu în cadrul Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș, din anul 2017, în continuarea catedrei de Istoria Artei. Dincolo de prezentările și discuțiile teoretice la clasă, opționalul pune accent pe exerciții practice și întâlniri cu artiști vizuali, curatori și teoreticieni, vizite ghidate la ateliere, galerii și spații de artă din România, excursii tematice la diverse evenimente culturale, expoziții, bienale, într-un format care să-i facă pe elevi conștienți de o istorie vie a artei, care se scrie în prezent.
PREMIUL PENTRU ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ
ASOCIAȚIA CULTURALĂ CONTRASENS (Timișoara) pentru proiectul „TMcult”
Înființată în 2015, Asociația Culturală Contrasens promovează arta și cultura ca spațiu critic fundamental pentru dezvoltarea comunităților și a cetățenilor și ajută publicul să înțeleagă fenomenul cultural contemporan și să se apropie de actul artistic și creativ cu încredere.
În 2019 școala de toamnă „TMcult”, sub sloganul WRITE CULTURE, RE-WRITE ROMANIA!, a fost despre o generație altfel de tineri, dornici să cunoască fenomenul cultural românesc contemporan prin dialog cu actori relevanți din domeniul culturii și industriilor creative. E vorba despre 14 tineri pasionați care și-au dorit să facă altfel, profesionist și asumat, critică și jurnalism cultural, în special în format blogging și vlogging, dar și apelând la genuri și medii tradiționale.
PREMIUL PENTRU ACTIVAREA PATRIMONIULUI IMATERIAL
ASOCIAȚIA SALONUL DE PROIECTE (București) pentru proiectul „Arhiva fotografică: memorie și cercetare”
Salonul de Proiecte se concentrează pe cercetare și producție, promovând arta contemporană din România prin expoziții, publicații, prezentări și dezbateri, care o plasează în dialog cu contextul regional și internațional. Salonul de Proiecte a fost fondat în 2011 în cadrul MNAC Anexa, iar din 2016 funcționează ca centru independent de artă contemporană în Palatul Universul, București.
Programul „Arhiva fotografică: memorie și cercetare” a propus o abordare multi-disciplinară a unui subiect relevant pentru discuțiile actuale legate de reprezentarea culturii prin intermediul imaginii. Inițiatorii își doresc ca programul lor să ducă la fondarea unei instituții în jurul arhivei fotografice Mihai Oroveanu, o instituție care să poziționeze fotografia într-un câmp vast de reflecție.
PREMIUL PENTRU SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI
ASOCIAȚIA ARHITECTURĂ. RESTAURARE. ARHEOLOGIE (Brașov) pentru proiectul „Adoptă o Casă la Roșia Montană”
120 de voluntari, intervenții pe 4 clădiri, ateliere demonstrative și prelegeri, expoziții, lansări de carte, tururi ghidate, proiecții de filme documentare, un concert Stradivarius, evenimente pentru cei mari și cei mici deopotrivă — acesta ar fi rezumatul campaniei 2019 a programului „Adoptă o Casă”, o inițiativă care se adresează patrimoniului de excepție al Roșiei Montane și publicului interesat să îl conserve și să îl pună în valoare: localnici, tineri specialiști, meșteri locali.
Scopul programului „Adoptă o Casă la Roșia Montană” este acela de a repune într-un context sănătos dezbaterile legate de viziunea pe care o avem despre patrimoniu în general și despre patrimoniul Roșiei Montane în particular: patrimoniul nu este o „piedică în calea progresului”, este chiar resursa și motorul regenerării și dezvoltării sustenabile a comunității.
PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMÂNE ÎN LUME
ASOCIAȚIA 4CULTURE (București) pentru proiectul „eXplore festival”
Asociația 4Culture sprijină formarea și dezvoltarea tinerilor artiști, prin activități de cercetare, producție și difuzare, cu accent pe proiecte performative și de dans.
Ajuns la a 14-a ediție, „eXplore festival” este unul dintre cele mai apreciate festivaluri multidisciplinare din România și Europa de Est, care urmărește creșterea vizibilității dansului contemporan pentru publicul larg. Conceput ca o platformă de reflecție și dezbatere artistică a celor mai recente problematici contemporane, într-un schimb dinamic de idei și experiență creativă și managerială, „eXplore festival” prezintă publicului din România pe unii dintre cei mai importanți creatori români și internaționali ai momentului, alături de instalații și expoziții, proiecții de film, conferințe și ateliere.
PREMIUL PENTRU MANAGEMENT CULTURAL
ECHIPA MANAGERIALĂ TRANZIT.RO (Raluca Voinea, Lidia Pancu, Attila Tordai)
tranzit.ro este o asociație culturală înființată în 2012 în România, ce face parte din rețeaua regională tranzit.org. Fiecare tranzit operează într-o varietate de contexte, generând și găzduind dezbateri teoretice, producții artistice și intervenții activiste în jurul unor subiecte importante ale prezentului. tranzit.ro este la rândul său o rețea, activă în patru orașe din România: București, prin centrul coordonat de Raluca Voinea, la Cluj, coordonator Attila Tordai, la Iași, coordonatoare Livia Pancu și la Sibiu printr-un proiect anual organizat de artista Lia Perjovschi. Pe lângă prezența constantă, consecventă, inovatoare și implicată pe scena culturală, tranzit.ro reprezintă un model instituțional bazat pe descentralizare, solidaritate și echitate.
PREMIUL PENTRU SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA CULTURII SCRISE
ASOCIAȚIA ARTA NU MUȘCĂ (București) pentru proiectul „Tramvaiul Poeziei”
Înființată în 2012, asociația organizează proiecte culturale în spații publice, cu scopul de a facilita accesul publicului larg la creația contemporană, contribuind la descoperirea și explorarea orașului.
Proiectul „Tramvaiul Poeziei” s-a desfășurat în București în perioada 10 septembrie- 1 octombrie 2019, pe linia tramvaiului 1, și a încurajat publicul să (re)descopere lectura în timp ce se conectează la poezia orașului. Proiectul a prilejuit lecturi performative în spații alternative, un concurs de poezie pentru tineri între 18-25 ani, un curs de scriere creativă și editarea unei publicații. Cei peste 30.000 de călători s-au bucurat de o bibliotecă interactivă cu 100 de titluri contemporane, de 15 recitaluri de poezie/ momente muzicale și au urmărit lectura a 3000 de poeme matinale.
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide