Dramaturgul româno-american Saviana Stănescu a venit de la New York să dezvolte un proiect unicat despre ce înseamnă pentru cei din diaspora întoarcerea acasă, la Kilometrul Zero al Revoluției din Decembrie 1989.
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită luni, 16 decembrie 2019, ora 16.00, în Sala Mare a Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București (ARCUB), din Strada Lipscani 84-90, la spectacolul forum-lectură cu Proiectul Revoluția, o nouă piesă de Saviana Stănescu și în regia acesteia, despre cel mai fierbinte moment din istoria noastră recentă.
Participă actorii: Ioana Bugarin, Ioana Flora, Ioana Pavelescu și Filip A. Condeescu.
Cu sprijinul Ioanei Gonțea, producător asociat la Platforma Internațională de Teatru București.
Lectura scenică va fi urmată de discuții cu publicul, într-un forum în care spectatorii își pot împărtăși impresiile despre spectacol și/sau istoriile personale de la Revoluția din 1989.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București (ARCUB).
INTRAREA LIBERĂ
_____________________
Proiectul Revoluția își propune să adauge o perspectivă românească imaginii globale existente despre evenimentele întâmplate în 1989 în România și în Estul Europei. Textul constă într-o parte de teatru documentar urmată de o parte de ficțiune, menită a arăta cum dramaturgul se inspiră din realitate pentru a crea o piesă de teatru cu personaje fictive, ancorate în real.
Saviana Stănescu a scris și dezvoltat textul dramatic în România în timpul acestui semestru sabatic petrecut la București, ca scriitoare în rezidență la Muzeul Național al Literaturii Române. Ea este un dramaturg apreciat în SUA, cu multiple producții în teatre de prestigiu ca La MaMa, The Hangar Theatre, sau Women’s Project. A absolvit un masterat în Studii Performative și unul în Scriere Dramatică la New York University, unde a și predat timp de 8 ani. În prezent lucrează ca profesor titular de dramaturgie și teatru contemporan la Ithaca College, Theatre Arts, o facultate de teatru de top din America.
Prima etapă a dezvoltării Proiectului Revoluția a constat în colectarea poveștilor actorilor din generații diferite despre Revoluție și dramatizarea lor prin intermediul unui atelier de teatru.
Saviana Stănescu a lucrat inițial cu actorii Ioana Pavelescu, Ioana Flora, Ioana Bugarin și Nicholas Cațianis jr., iar prima prezentare cu public a avut loc în luna octombrie, în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #6, cu tema Revoluția Mea, curatoriată de criticul de teatru Cristina Modreanu.
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide