Thomas Perle, dramaturg: „România este locul meu de rădăcină” (wurzelort), locul inspirației”

DOSAR TEATRUL ITALIAN CONTEMPORAN Gianni Forte, co-curator Bienale Teatro di Venezia „Descoperim și susținem creația tânără contemporană globală”
noiembrie 6, 2023
Atitudini în teatrul românesc. Managerii
Anna Maria Popa: „Managementul cultural e ca mersul pe sârmă” (scrisori)
februarie 6, 2024

foto: Volker Schmidt

Thomas Perle este dramaturg cu rădăcini românești, crescut și educat în limba germană. Piesele lui sunt inspirate de bagajul cultural complex pe care îl poartă cu el. Cea mai nouă creație, co-semnată împreună cu regizorul Clemens Bechtel, a avut premiera de curând la Timișoara și București, fiind o coproducție a Teatrului German de Stat și a Teatrului Evreiesc, Sidy Thal, povestea unui atentat antisemit care a avut loc în orașul desemnat în 2023 Capitală Culturală Europeană.

  • Ca dramaturg/scriitor, ai spune că este o binecuvântare sau un blestem complexa ta genealogie – născut în România, crescut în Germania, educat la Viena? Te inspiră acest mix de culturi diferite, îți definesc toate identitatea în aceeași măsură?

Este un mare atu, un cadou grozav! M-am născut într-o familie multietnică și multilingvă: mama mea este jumătate germană și jumătate română, iar tatăl meu este maghiar. Am crescut înțelegând diferite limbi și, prin urmare, culturi, un mix care deosebește regiunea Ardealului, sau mai exact Maramureșul, de alte regiuni.

Cu acest bagaj cultural am ajuns în Germania, unde familia mea era privită din alt unghi. În România eram germani, iar potrivit românilor „ne duceam înapoi de unde am venit”. În Germania eram nou-veniții, eram considerați străini, chiar dacă statul german ne dăduse un statut aparte pe baza originii noastre româno-germane. Am crescut ca un copil de imigranți, cu părinți care aparțineau unei clase diferite în noua țară față de cea din România comunistă. Din istoria familiei mele fac parte și traumele celui de-al Doilea Război Mondial, cu fuga asociată acestuia, dar și viața într-un regim dictatorial. Toate acestea sunt surse de inspirație și îmi definesc scrisul și identitatea.

  • Piesa ta de debut, karpatenflecken   – carpații ca niște pete pe pielea mea, ți-a adus succes și recunoaștere. Ce își aduc vizitele tale în România de unde ai plecat când erai copil? Când și de ce ai simțit nevoia să te reconectezi cu cultura română și ce ai descoperit în acest proces? Bun sau rău…

Bunicul meu oltean spunea mereu „câte limbi știi, de atâtea ori ești om”. Și vorbea doar română, dar admira și încuraja multilingvismul din familie. El a fost și cel care a avut grijă de mine în primii ani după emigrare. Și cel pe care l-a tras cel mai mult ața să se întoarcă în țara lui de origine, România. Era purtat mereu de dor. Acest dor s-a strecurat și în mama mea. Am emigrat în 1991 și am păstrat casa noastră și pe cea a bunicilor mei. În fiecare vară ne întorceam acolo. Româna a fost limba în care am început să gândesc. Am cunoscut de-a lungul vieții mele mulți oameni de vârsta mea, care au plecat din România foarte tineri și ai căror părinți au rupt legătura cu țara natală. Sunt recunoscător că familia mea a întărit legătura asta pentru mine. România este „locul meu de rădăcină” (wurzelort). Locul inspirației. A fost o perioadă minunată pentru mine cea în care am locuit în România pentru mai mult timp ca arhivar al Timișoarei, și am venit aici chiar să locuiesc, nu doar în concediu.

  • Ai scris Sidy Thal împreună cu regizorul Clemens Bechtel și cu ajutorul unei cercetătoare care a documentat evenimentele reale, Maria Mădălina Irimia. Cum ți s-a părut acest proces? How did you find this process? Îți face plăcere să colaborezi cu alți oameni când scrii sau preferi să scrii singur?

Sunt dramaturg și îmi place să lucrez în teatru, iar asta înseamnă că mereu colaborez cu oamenii. Nu sunt un scriitor singuratic și am nevoie de schimbare. Mai ales când scriu piese de teatru. Așa că m-am bucurat foarte mult când Teatrul German de Stat Timișoara ne-a adus împreună pe mine și pe regizorul Clemens Bechtel.

Ne-a fost clar foarte repede că nu vrem să facem o seară de teatru tradițional exclusiv în teatru, locul atacului. Am vrut să includem și orașul și comunitatea evreiască. Ne-au interesat în special întrebările cum își amintește un oraș, ce își amintește? Unde au mai rămas urme în Timișoara? Am început să ne întrebăm împreună și am primit o cantitate incredibilă de material de la Maria Mădălina Irimia. Am descoperit multe acolo și am cercetat tot anul 1938, nu doar tentativa de asasinat. Scopul a fost să folosim tot acest material pentru a crea un spectacol de teatru care să facă dreptate victimelor atacului.

  • O parte din spectacol înseamnă reenactment-ul unor evenimente petrecute în realitate: cum ți se pare să lucrezi cu materiale din arhive, ca dramaturg?

Am avut de la început un mare respect pentru acest material de arhivă. A fost uimitor ce am putut descoperi în detaliile cele mai mici, în articolele de ziar, dar și în anunțurile din acea vreme. Ca artist care lucrează cu cuvintele, mi s-au părut interesante până și greșelile de scriere din rapoartele poliției, care aveau și ele o poveste a lor. Clemens i-a luat un interviu nepotului lui Sidy Thal, iar eu am realizat un interviu cu Michael Hirsch, nepotul soților Helen și Simon Hirsch, care au fost uciși în atac. Așa am reușit să abordăm asasinatul din perspective diferite, ne-am inspirat din toate și am creat această piesă.

 

Traducere din limba germana de Alexandra Buta

 

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide