În 2007 compania Teatrul Fără Frontiere a început să organizeze masterclass-uri pentru dezvoltarea abilităților de actorie. În august 2013, programul condus de Teatrul Fără Frontiere a continuat cu trei ateliere despre metoda Michael Chekhov (condus de profesorul Ragnar Freidank, SUA), tehnica vocală Kristin Linklater (condus de profesor Marsha Cox (Germania) și tehnica improvizației Viewpoints (condus de profesorul Rich Brown, SUA). Acest program a fost susținut financiar de Administrația Fondului Cultural Național și a fost organizat în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.
Pe parcursul primului workshop despre metoda Michael Chekhov, am avut ocazia să observ cum actori români profesioniști experimentau principiile acesteia, concentrându-se în mod special pe mișcare și dezvoltarea imaginației. Acestea sunt două puncte cheie ale metodei și au menirea să dezvolte o bază internă comună, actorul devenind foarte conștient de abilități ce pot fi folosite la diverse proiecte din viitor, chiar dacă e vorba de teatru clasic, experimental sau pentru film. L-am rugat pe profesorul Ragnar Freidank să răspundă pentru Scena.ro la câteva întrebări despre experiența lucrului cu această metodă și cu actorii români:
De ce sunteți încredințat că această metodă este importantă în lucrul unui actor profesionist?
Lucrul cu metoda este important pentru că e vorba despre ceva ce FACI și SIMȚI. Gândirea și “intelectul” participă în acest proces ca IMAGINAȚIE. De aceea lucrul ține în mod firesc foarte mult de partea de joc, este LUDIC. Sunt încredințat că această metodă îi vorbește direct firii actorului; iar urmând sugestiile lui Michael Chekhov intri în contact și îți dezvolți intuitiv talentul ca actor.
În timpul cursului ați descoperit anumite elemente specifice ale actorilor români, la nivel de mod de a gândi sau de a reacționa?
Da, lucrul cu actorii români a fost foarte diferit comparativ cu actorii din America, Elveția sau din Italia sau Japonia (în toate aceste țări am predat înainte). Cât am stat în România, țara voastră m-a încântat, m-am îndrăgostit de sunetul limbii și de oameni. A fost ceva de domeniul misterului, colorat și înfricoșător. Dar a fost în același timp și frumos. Uneori oameni purtând numai în lenjerie de corp vorbeau noaptea pe străzi, taximetriștii erau arțăgoși, iar un fost profesor, foarte drăguț, civilizat, care vorbea și limba franceză, lucra ca portar în locul unde noi țineam atelierul. Un câine dormea pe stradă, cu capul sprijinit de pavaj. Și existau și râsete și libertate, dar și uși închise, iar o bătrânică îmi vindea o roșie. Cum a fost experiența? Cu părul în vânt într-o șaretă. Cu cineva care s-a așezat pe o pălărie de paie care apoi arăta mai bine. Cam așa a fost experiența lucrului cu actorii români.
După o săptămână de lucru cu această metodă, ce sfat le-ați da participanților? Cum ar trebui să continue, cum să facă să introducă aceste exerciții în antrenamentul zilnic?
Acum câțiva ani țineam o conferință când m-am trezit spunând: “Tehnica Michael Chekhov nu există”. Ciudat să zici asta atunci când predai această tehnică. De ce oare am spus-o, mă întreb, și de ce simt că spun adevărul? Ultima ta întrebare îmi aduce aminte de această întâmplare. Actorul însuși/ actrița însăși ESTE tehnica. Cadoul lui Michael Chekhov pentru noi este că a descris ÎN MOD CREATIV tot ceea ce a descoperit. A descris totul în MODURI DE A TRĂI. Tot ceea ce el spune poate fi descoperit prin aceeași modalitate de a trăi. Asta include bineînțeles tot ceea mișcă prin corpul și conștiința actorilor. Asta include orice sentiment, gând, impuls sau percepție. Dacă noi, ca actori, urmărim ceea ce se întâmplă în noi, vom descoperi că sugestiile lui Michael Chekhov ne ajută sau ne elibereză pentru a ne urma PROPRIA CALE. În acest caz ne va fi de ajutor câteodată să citim cartea “To the Actor” sau “Lessons for the Professional Actor”, sau să ascultăm înregistrarile de voce care există de la finalul vieții sale și sunt realizate de Applause Theater Books cu titlul “On Theater and the Art of Acting”, sau să vedem DVD-urile produse de MICHA (The Michael Chekhov Association’s). Acestea pot fi vizionate online și pe michaelchekhov.org. Dar cel mai important: aș sugera ca actorul să aibă încredere în orice vibrație sau inclinații din propria inimă pentru a dezvolta sau crea o “tehnică” personală adaptată la timpul și civilizația în care trăim. Până la urmă, cea mai mare preocupare a lui Michael Chekhov a fost ceea ce se va întâmpla cu “Teatrul Viitorului” – iar acel viitor este acum, prezentul.
A fost minunat să ajung în București. Îi sunt foarte recunoscător Mihaelei Sîrbu care m-a invitat și a făcut posibil acest workshop.
A consemnat Florentina Bratfanof
_______
Ragnar Freidank a fost educat ca mim și a studiat actoria la Conservatorul de muzică și teatru din Hamburg. A primit o bursă Villigst (Germania) pentru a studia tehnica Michael Chekhov în New York. Astăzi, Ragnar Freidank este membru al board-ului MICHA (Michael Chekhov Association) și predă în mod regulat la conferințele internaționale MICHA. De asemenea, a predat și co-regizat seria de DVD-uri: “Master Classes in the Michael Chekhov Technique”, apărute la editura Routledge.
[articol exclusiv online pentru www.revistascena.ro]
Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.
Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide