Regizoarea Ozana Nicolau: „Teatrul social e ca o sabie cu două tăișuri”

Fundalul scenei e tapetat cu paginile ziarelor care își hrănesc audiența cu faptul divers al cazurilor de violență domestică. În spectacolul ReStart[1] de Ozana Nicolau, actrițele Mihaela Rădescu și Nicoleta Lefter restituie cu empatie și simplitate veridică traseul conștientizării și desprinderii de abuzul emoțional al femeii-mame dintr-o familie înstărită cu doi copii. Caracterul  documentar al spectacolului e subliniat de întreruperea firului narativ al cazului generic cu lectura mărturiilor documentate ale femeilor care au fugit din relații toxice și violente. Spectacolul ReStart tratează o temă gravă a societății românești, comună tuturor straturilor sociale, într-un  spectacol documentar cu miză educativă. După premiera din 2022, aplicația mobilă The Network[2], lansată în noiembrie 2023, iese din sala de teatru și propune o călătorie auto-performativă de înțelegere și conștientizare a instrumentelor cu care se poate depăși violența domestică sau mediul toxic. Realizată după modelul The Walks (Rimini Protokol&Teatrelli), călătoria propune cinci opriri în oraș, tocmai pentru a scoate „victima” din mediul familial închis și pentru a-i arăta că în oamenii din jur poate găsi ajutorul de care are nevoie pentru a „fugi”. „Dintr-o relație abuzivă nu se pleacă, se fuge!”, spune una dintre victime, personificată de actrița Corina Moise în înregistrarea din aplicație. De Acasă, oprirea la Turn e momentul evaluării situației, trecem Podul pentru a înțelege că e posibilă evadarea și identificăm posibilele ajutoare în Piață. Școala e ultima oprire, locul de unde vom transmite mai departe ceea ce am aflat și vom ajuta și alte victime să iasă din cercul vicios al violenței și abuzului domestic. The Network extinde astfel audiența de la sala de teatru la toți potențialii utilizatori ai aplicației. Ajunge la oricine e dispus să acorde o oră acestei călătorii de regăsire a încrederii în sine și a curajului de găsi aliați pentru a se elibera din situații ce par fără ieșire. Ne spune mai multe despre proiect regizoarea Ozana Nicolau.

Oana Cristea Grigorescu: După poveștile femeilor care au depășit violența domestică din ReStart, spectacolul din 2022, aplicația The Network reia unele cazuri reale documentate în spectacolul de teatru și lărgește aria de adresabilitate a temei. Cum ați documentat subiectul  spectacolului prezentat la Replika?

Ozana Nicolau: Teatrul social e ca o sabie cu două tăișuri. Fără îndoială este util să aducem în conștiința publicului ce NU fac autoritățile, însă într-o țară cum e România, cu un istoric în care mai multe generații au depins (și au ajuns să aștepte) ca tătucul-stat să facă tot, este și periculos. Riscul e să ieșim de la un spectacol de teatru social simțindu-ne răzbunați că cineva (dramaturgul, actorii) a pus punctul pe i, a spus ce nu face statul (și într-adevăr statul român nu face mult din ce ar trebui) și să uităm de ceea ce stă, totuși, în puterea noastră. Nu vreau sa hiper-responsabilizez individul, vreau doar să îi amintesc de puterea pe care o are. Așa că în documentare am pornit de la eforturile ONG-urilor și ale activiștilor de a îmbunătăți legile și serviciile pentru supraviețuitoarele violenței domestice. Ele se află blocate într-un sistem tip David și Goliat, unde cel mic îl poate înfrânge pe cel puternic. Însă cheia pentru acest subiect am găsit-o în poveștile personale, în femeile care au rezistat demonilor interiori (pentru că aceștia pot ajunge să fie mai puternici decât agresorii) și sistemului și au reușit datorită susținerii pe care au primit-o din partea altor oameni, oameni simpli cu puteri limitate, dar cu voința de a ajuta.

Am început documentarea în 2019 și am încheiat-o în 2022 (cu o pauză în pandemie). Am aflat poveștile a zeci de femei, iar cu șapte sau opt dintre ele am reușit să stabilesc conexiuni mai profunde și să ajung în miezul experiențelor lor. Nu mă miră că această legătură personală s-a creat doar cu o parte din femeile pe care le-am cunoscut, pentru că ea reflectă un aspect esențial: învingătoarele abuzului sunt sceptice, preferă să țină garda sus pentru că în societate fenomenul este foarte puțin înțeles. Persoanele care trec prin abuz adesea nu sunt crezute, sunt învinuite, abuzul este negat sau minimizat, ceea ce nu este doar dureros emoțional, dar le și scade drastic șansele de a se redresa.

Spre surprinderea mea la ReStart au venit mulți părinți cu copii (pre)adolescenți, deși spectacolul e pentru adulți. S-a dovedit că povestea are capacitatea de a media între generații, că îi ajută pe părinți să deschidă dialogul despre acest subiect tabu. În majoritate, au venit mame cu copiii lor nu doar ca să le arate ce înseamnă abuzul, ci au folosit spectacolul ca punct de reconectare în familie, pentru a putea să le explice mai ușor de ce nu au putut salva relația cu tatăl sau de ce a durat mult până să încheie o relație în care copiii au avut de suferit la fel de mult ca și adulții.

Mihaela Rădescu și Nicoleta Lefter în spectacolul „ReStart” Foto Bogdan Dinca

O.C.G.: Mihaela Rădescu și Nicoleta Lefter dau glas femeilor abuzate, celor care au reușit să scape din cercul vicios al violenței domestice. ReStart e teatru sau folosește teatrul ca pe o terapie de grup adresată societății?

O.N.: Am creat ReStart ca o incursiune în psihicul unei supraviețuitoare a abuzului ca să clarific cea mai mare prejudecată despre violența domestică. Violența domestică nu este doar o bătaie, este o relație de putere și control în care cineva domină (de obicei bărbatul), iar altcineva se supune (de obicei femeia). Condiția sine qua non a violenței fizice este abuzul emoțional. Dominarea se obține prin negare, minimizare a faptelor de manipulare și prin blamarea victimei.

Cu toate acestea, spectacolul nu este terapie de grup. ReStart folosește un subiect acut, o sub-temă a fenomenului violenței de gen, pentru a privi către mecanismele care permit sau nu schimbarea. Aceste mecanisme, precum și obstacolele care ne împiedică să le accesăm sunt universale. Am vrut să conectez publicul cu ideea că schimbarea este dificilă pentru toți atunci când există un punct vulnerabil. Pentru unii acest punct vulnerabil e o relație, pentru alții poate fi o dependență sau loialitatea exagerată față de un job. Teatrul social a tot lansat strigăte de ajutor într-o societate paralizată în neputință. Așa că întrebările spectacolului sunt: ce urmează după strigătul de ajutor? De ce avem nevoie pentru schimbare? Putem să activăm solidaritatea observând că procesul schimbării este anevoios pentru toată lumea?

Schimbarea nu este un buton on/off, deși ne place să credem asta.

O.C.G.: The Network, aplicația pentru telefonul mobil, gândit ca o călătorie de auto-cunoaștere și recunoaștere a violenței în familie, e structurată după modelul The Walks, cea mai recentă călătorie artistică propusă în România de Teatrelli în parteneriat cu Rimini Protokol. De ce ați ales această formulă a călătoriei ca drum inițiatic?

O.N.: Îi iubesc pe Rimini Protokol, iar The Walks a fost creat ca soluție la închiderea teatrelor în timpul pandemiei. The Network este mai ales un răspuns la cum putem atrage generația tânără către teatru, generație nativă digital și îndrăgostită de tehnologiile noi.

Alegerea drumului inițiatic a venit din ceea ce știam despre schimbare și din ceea ce mi s-a confirmat și în documentare. Schimbarea nu este un buton on/off, deși ne place să credem asta. Este o transformare care durează, care necesită intenție, efort, parcurgerea unor etape, eșecuri și noi încercări. Schimbarea este o călătorie de la „eu”, cea care nu știe cum, la cea care admite că nu știe, la cea care își ia inima în dinți să întrebe și pornește în necunoscut, și până la cea care a aflat cum. Am ales călătoria și din convingerea că e nevoie de teatru în afara sălilor. Când spun asta am în vedere două categorii distincte de public potențial: tinerii din orașele mari care nu frecventează teatrul și cei din zonele defavorizate cultural unde nu există teatre. E dificil să creezi obiceiuri noi care să includă experiențe artistice, așa că dacă sunt categorii care fie vin mai greu, fie nu au cum să ajungă la teatru, de ce n-ar veni teatrul la ele?

Am ales călătoria și pentru că știința a demonstrat că asimilăm mult mai ușor experiențele care trec prin corp. În circuitele de informații minte-corp, 80% sunt dinspre corp spre minte și doar 20% dinspre minte spre corp. Cred că este nevoie să implicăm publicul mai mult, să îl scoatem din starea de spectator. Dacă teatrul va fi un vector de schimbare în România atunci are nevoie de metode noi, prin care să ridice spectatorul din fotoliu și să îl provoace să privească lumea cu ochii lui, și mai ales să se privească pe sine. Nu doar recunoscându-se în situațiile dramaturgice, ci chiar făcând un exercițiu de introspecție asumat.

Ozana Nicolau. Foto: Adela Florescu

O.C.G.: Cele cinci „stații” ale călătoriei virtuale interactive explică care sunt formele violenței și abuzului, dar identifică și punctele de sprijin și căile de ieșire din cercul vicios. Pe măsura parcurgerii traseului, inserturile cu mărturiile documentate ale femeilor abuzate completează panorama unui fenomen extins la scară socială. De ce ați ales o abordare interactivă și ce rol au aceste exemple în articularea „rețelei” de întrajutorare?

O.N.: Ca să mă pot adresa adolescenților – unul dintre grupurile la care mi-am dorit să ajung – e nevoie de un limbaj teatral potrivit cu universul lor. Începând din 2017 am organizat câteva zeci de ateliere în licee cu Foreplay și Growing Up. Am constatat atunci că pentru liceeni tehnologia este o cale de a le capta atenția, iar new media și interactivitatea sunt două puncte forte care pot funcționa ca un cârlig în a-i atrage spre teatru. Sunt autori care spun că publicul trebuie educat după gustul artistului și nu invers. Eu cred că artistul trebuie să țină seama de sensibilitățile publicului. În cazul adolescenților, să construiască pornind de apetențele lor. În cazul publicului matur, pentru a provoca aceste sensibilități. Am folosit interactivitatea în teatru deși poate provoca un moment de panică în public, poate și pentru că nu prea avem o cultură a dialogului public și a participării. Înglobând interactivitatea în aplicația The Network am știut că pentru publicul adult nu va fi atractiv, ba chiar o vor ignora sau îi va irita. Dar e nevoie să le reamintim oamenilor că nu doar asistă la ceea ce le propun creatorii, ci pot să intervină, este de dorit să intervină, să se implice cu propriile experiențe cât mai activ. Deși fluxul de idei este direcționat majoritar dinspre scenă și artiști către public, eu caut moduri să schimbăm asta.

Rețeaua de întrajutorare este una dintre revelațiile pe care le-am avut discutând cu femei ieșite din relații abuzive. Credeam că acestea ies exclusiv prin puterile proprii, printr-un efort extraordinar de voință. Revenind la tema mea favorită, schimbarea are nevoie de un climat favorabil, are nevoie de alți oameni care să fi trecut deja prin schimbare, să vezi că e posibil, să te inspire. Da, este nevoie de hotărâre, dar e nevoie și de oameni de-a lungul drumului, care să deschidă o ușă când crezi că ai ajuns într-o fundătură, e nevoie de oameni care să își facă meseria corect, care să aplice legile în spiritul dreptății. E nevoie de toți acești oameni pentru a contrabalansa atmosfera generală din societate de suspiciune și descurajare a victimelor. Singurul mod în care puteam să dau viață acestei rețele a fost prin exemple, prin povești de viață, altminteri ar fi rămas totul pur teoretic. E tulburător să auzi că un judecător a făcut să dispară o pagină dintr-un dosar de aproape 300 de file pentru a da dreptul tatălui abuziv să mențină custodia fiului. Ulterior, un alt judecător a reparat acest abuz făcându-și meseria corect, îngrădind accesul tatălui abuziv și protejând copilul. Aceste exemple concrete dau putere victimelor.

O.C.G.: Aplicația conține și un capitol de resurse, o listă cu ONG-urile și locurile unde victimele pot primi sprijin pentru a părăsi o familie abuzivă sau violentă. Genericul The Network în limba engleză are, la prima vedere, o conotație negativă, trimite la coaliții nefaste. Rețeaua voastră e pozitivă, ce reacție a generat ea până acum?

O.N.: Așa cum există cercuri vicioase, exista și cercuri virtuoase (iar în cazul depășirii abuzului e vorba de un cerc al solidarității). Cercul violenței apare astfel: după un episod de abuz, agresorii își cer iertare și exercită pentru un timp mai puțin control. Acest comportament le face pe femei să spere că relația s-ar putea schimba și să rămână în ea. Doar că episoadele de abuz ajung să se repete pentru că nevoia de control a agresorilor este doar mascată, nu dezamorsată.

Aplicația The Network arată prin situații de viață că cercul violenței poate fi întrerupt. În primul rând victima trebuie să reacționeze, să decidă să impună anumite limite. De aici încolo intervin alte persoane care o pot ajuta să susțină această decizie. Ele creează cercul solidarității. Polițiștii, asistenții sociali, avocații, procurorii, judecătorii, psihologii, medicii, preoții, activiștii, prietenii, familia, alte femei care au depășit abuzul, toți aceștia formează comunitatea care se află în spatele unei învingătoare a violenței în familie. E surprinzător cât de multe persoane pot ajuta, nu? E nevoie ca publicul să îi cunoască, să afle cum au intervenit pentru a înțelege cum ar putea ajuta și ei, la rândul lor, cum am putea ajuta fiecare dintre noi.

Pentru cei ce au trecut prin relații abuzive proiectul a reprezentat o experiență de validare, de a fi văzuți și înțeleși în mod profund și autentic, o experiență de încurajare, de a vedea că nu sunt singuri (și aici nu mă refer doar la comunitatea restrânsă a celor cunoscuți, ci la faptul că împărtășesc experiența lor comună mai multor persoane din societate), de conștientizare a amplului proces prin care au trecut și o eliberare, o eliberare dureroasă dar necesară (closure cum îi spun englezii).

Am discutat și cu persoane care nu au fost implicate în relații toxice, dar care mi-au spus că The Network i-a stimulat să își reevalueze relațiile în general, nu doar pe cele intime. Toxicitatea pare să penetreze dincolo de spațiul intim al familiei și le-a deschis ochii asupra raporturilor de putere și control în care suntem imersați ca societate. Cel mai frumos feedback l-am primit de la cineva care mi-a spus: „M-am regăsit în felul în care ați redat totul. Chiar așa percep eu o piață publică, chiar așa percep eu sentimentul de acasă, chiar așa percep o punte de comunicare între oameni. Ați vorbit pe limba mea. Sunt povești dure învelite în forme blânde, ca să poată ajunge la inimile celor care ascultă.”

The Network este disponibilă gratuit pe platformele:
Google Play : https://tinyurl.com/GooglePlay-TheNetwork
Apple Store : https://tinyurl.com/AppleStore-TheNetwork

[1] V. https://artrevolution.ro/index.php/proiecte/restart/
[2] V. https://artrevolution.ro/index.php/the-network/