Regizoarea Ilinca Stihi: ”Noua artă a spectacolului sonor este o mică bijuterie”

Ilinca Stihi este un artist complet, format la școala regiei de film (UNATC, 2002), regizor la Teatrul Național Radiofonic al Radio România, unde a găsit terenul exprimării și validării creativității sale plurivalente. Multiplele premii internaționale[1] cu care au fost recompensate spectacolele sale sonore[2] o plasează între creatorii internaționali de top ai genului. În anul 2013, împreună cu redactorul şef al departamentului Teatrul Naţional Radiofonic, Attila Vizauer şi alţi câţiva colegi, face parte din grupul de iniţiativă care a înfiinţat festivalul internaţional de teatru radiofonic Grand Prix Nova organizat de Radio România. Regizor-autor de scenarii, își concepe integral spectacolele sonore, chiar și atunci când lucrează pe o dramaturgie-suport, construind totul, de la scenariu până la prost-procesarea finală a sunetului, în adâncimea straturilor sonore. Adesea, sursele literare sunt folosite ca pretext pentru o interpretare sonoră ce păstrează tema inițială, dar depășește cadrele textului originar, ca parte a unei arhitecturi sonore sonore elaborate. Majoritatea spectacolelor sonore realizate de Ilinca Stihi la Radio România pot fi ascultate în secțiunea colecții a site-ului eteatru.ro.

Oana Cristea Grigorescu: Îți propun să folosim în discuția noastră termenul scenariu pentru dramaturgia sau literatura pe care o adaptezi, ori pentru textele originale pe care le scrii pentru creațiile tale sonore. Cuvântul acesta e mult mai aproape de modul în care le gândești și le scrii pentru sunet, astfel încât ele conțin viziunea întregii producții. Cum îți concepi scenariile pentru radio?

Ilinca Stihi: În general caut un subiect actual, un subiect fierbinte, care să intereseze societatea căreia mă adresez, sau chiar, în sens mai larg, lumea. Sunt sensibilă la anumite frământări care au o anumită globalitate. Ele se dezvoltă, apoi, într-o formulă dramaturgică și cu o linie directoare sonoră. De multe ori am pornit chiar de la muzică. De exemplu, în Biblia neagră a lui William Blake[3] am pornit de la cântecul We are young, hit al formației Fun, care m-a obsedat vreo jumătate de an. M-a interesat pentru că mi s-a părut atât de tragic mesajul acestui cântec pop, încât am vrut să intru pe ceea ce propune și să caut în el mesajul unei noi generații.

OCG: La Casa poporului[4] pretextul scenariului pleacă de la poemul Ioanei Ieronim Cifre în delir. Poemul e un material dramaturgic dificil de folosit în teatru, dar scenariul tău restituie sonor atmosfera epocii construirii Casei poporului și developează din enunțarea cifrelor dimensiunea tragediei sacrificiilor umane și patrimoniale pe care le-a antrenat construcția clădirii.

IS: Deja de câțiva ani, pentru mine nu mai există o diferențiere între cuvânt și sunet; pe măsură ce scriu dezvolt în minte și un anumit univers sonor care trebuie să aibă aceeași consistență cu cel scris, trebuie să intre în dialog și să colaboreze pentru construcția întregului. Nu mai gândesc în cuvinte și apoi în sunet.

OCG; Totuși, scenariile pentru un viitor spectacol radiofonic nu conțin sunetul notat, fixat în text. Cum gândești partitura?

IS: Asta doar pentru că nu o notez efectiv, dar ea există din start. De multe ori scriu pentru anumite voci, cum a fost în cazul serialului Undeva în 28[5]. Aveam în cap personajul Giliola gândit pentru Maia Morgenstern. Iată că totul vine de la niște repere sonore, iar personalitatea și amprenta ei sonoră m-au condus spre personaj. În general, în mintea mea știu cum sună planurile sonore și când lucrez cu sound designer-ul de multe ori mă întreabă lucruri care din punctul meu de vedere nu ar fi trebuit să fie neclare, dar pe care, adesea, nu apuc să le scriu. Am bucuria să îmi scriu propriile scenarii și adesea îmi permit să le las aparent deschise din punct de vedere sonor, dar întotdeauna amprenta sonoră e acolo când lucrez pentru radio.

OCG: Consideri că scrii scenarii de unică folosință? Numesc astfel acele texte care se articulează din viziunea regizorală și care în mâna altui regizor nu mai au, poate, aceeași claritate.

IS: E posibil. Nu mi-am pus problema astfel. Nu știu dacă alt regizor nu le-ar servi mai mult decât le servesc eu pentru că eu intru în nenumărate straturi sonore/layere lucrând pe ele. Tocmai pentru că e materia mea, am cu ea o intimitate, autoritate și libertate totală. Nu știu dacă asta nu înseamnă și o trădare a lor.

OCG: Vorbim despre spectacolul sonor ca despre o artă autonomă, recunoscută, în care, dincolo de scenariu, vocea actorului e foarte importantă. Cum lucrezi, ce fel de interpretare ceri actorilor tăi?

IS: În general încerc să lucrez cinematografic. Rareori, doar dacă actorul e foarte amprentat de educația teatrală, construiesc teatral și merg pe corp de rol. De cele mai multe ori merg pe secvență, pentru că în general caut umbrele într-o interpretare și nu neapărat carcasa, expresia. Din contră, caut să simt aura actorului însuși, nuanța personalității sale pentru care, de altfel, l-am și invitat în poveste. E greu de spus, e de la caz la caz și de la temperament la temperament. Sunt actori care intuiesc demersul meu și vin cu propunerile lor în construcție și actori cu care nu am mai colaborat, cu care nu suntem poate pe același tip de frământări și întrebări. Aici apar diferențele de abordare a rolului: necesitatea pe care o descoperă în textul propus sau dimpotrivă, dimensiunea obiectivă a unei profesii pe care o slujesc pe un text dat. Încerc ca cel puțin cu actorii mei principali să avem o sensibilitate rezonantă pentru tipul de propuneri pe care le fac.

OCG Ai actori fetiș cu care lucrezi constant, cu care s-a produs întâlnirea pe aceeași opțiune estetică?

IS: Nu numai actorii, ci și echipa cu care lucrez sunt foarte importante pentru mine. Nu e nimic întâmplător și nici măcar fixist în chestia asta. Pentru mine lucrul la o producție e un proces extrem de intim, e o invitație în spațiul meu extrem de apropiat, mai mult decât propria mea familie. Familia are de a face cu carcase, cu măști, cu bunăvoință socială, aici este vorba despre ceva intim, foarte fragil pe care încerc să îl atrag, să se lase prins în fiecare proiect. De aceea, e firesc să încredințez acest dialog subtil unor oameni cu care simt că pot comunica pe temele care mie îmi sunt extrem de importante. Nu știu dacă temele mele au neapărat universalitate sau pot vorbi tuturor, nu îmi dau seama.

OCG: Cum decizi care e tehnic soluția potrivită fiecărui scenariu? Când apelezi la binaural, când la 3D immersive system sau doar la stereo? Cu alte cuvinte, există o condiționare între scenariu și tehnică?

IS: Absolut, le gândesc în tandem. Scenariul în general se pliază pe propunerea sonoră, chiar tehnică. E foarte important. La Vele, de exemplu, apelez la o construcție concentrică a scenariului care are chiar această trimitere. Eu am zis că îl lucrez în 5.1., negândindu-mă că poate să existe o sfericitate sonoră mai cuprinzătoare. Noroc că Vlad Ioachimescu a venit în întâmpinarea mea și mi-a propus să definim și cupola. Așa am ajuns la 3D immersive sourround system. Vele e un exemplu de complementaritate a echipei. Aici apare importanța cuplului profesional regizor-sound designer. Sound designerul este partener în creație și, în acest sens, pot spune că am avut bucuria unor întâlniri importante. Mihnea Chelaru, Mădălin Cristescu, Tom Brânduș, Vlad Ioachimescu, sau, din străinătate Jan Trojan, Amandine Casadamont, sunt sound designeri cu care am lucrat și lucrez, fiecare venind din domenii colaterale, muzică sau film și fiecare în parte a avut o contribuție creativă esențială pentru spectacolul final. Sigur că se poate și fără asta. Dar rezultatul e mult mai pragmatic. Vorbim atunci doar despre a construi lucruri mai mult sau mai puțin interesante.

OG: Care e regimul muzicii în producțiile tale. Apelezi la compoziții originale, muzici preexistene, cântă actorii etc.?

IS: Întotdeauna e un pic dificil. Sigur că te ferești de ilustrație și muzica are tendința să fie folosită în scop ilustrativ. Uneori apelez la teme muzicale pe care le iau și le descompun, cum a fost la Biblia neagră a William Blake; acolo am construit pe fâșii, practic, desprinse din tema muzicală principală. Sau alteori, ajung la muzică pornind de la universul sonor. Asta tot datorită oamenilor cu care lucrez care, în general, sunt și compozitori. Și Vlad Ioachimescu și Tom Brânduș sunt compozitori și vin, adesea, cu o construcție muzicală organică. Uneori nu e ceea ce se numește muzică, în accepțiunea generală, e un spațiu muzical venit din interior, compus …

OCG: .. fără să fie muzică originală.

IS: Da. E o expandare muzicală a spațiului sonor.

OCG: În spectacolul sonor contemporan tendința generală e folosirea muzicii originale, special compuse pentru o anumită producție. În creațiile tale folosirea muzicii existente reușește să se insereze organic în asamblajul sonor final datorită sound designerilor cu care lucrezi, care sunt și creatorii spațiului sonor.

IS: Chiar mai mult decât atât, muzica nu mai e un alt strat, ci devine parte a peisajului sonor, face parte din el. Aș putea spune că muzica sublimează coloana sonoră, că sublimează sonorizarea. Pornești de la un claxon, te duci pe un instrument care te introduce într-un alt spațiu și apoi de acolo îl dezmembrezi și construiești mai departe altceva. Deci, cumva, ajungem la armonia muzicală a soundscape-ului. Nu e o muzică așa cum o cunoaștem în sala de concert. Poate fi și așa, dar atunci e pură ilustrație și lucrează pe emoție, iar mie asta mi se pare o trișare de care mă feresc. Emoția în spectacolul sonor e dată de cuvânt. Funcția muzicii nu e emoție, e sens.

OCG: Așa cum nici funcția actorului nu e reprezentare în acest tip de producții, ci complementară cu această abordare a sunetului. Consideri că regia spectacolului sonor e o meserie distinctă de cea de regizor de scenă? Te plasezi ca artist pe un alt palier față de munca ta la scenă?

IS: Da, absolut, e cu totul altceva din foarte multe puncte de vedere, încă de la lucrul cu echipa. În mod categoric manipularea regizorală în teatru se face mult mai mult în procesul lucrului decât în radio. La scenă post-producția o faci în repetiții, pe când în radio post-producția îți oferă mult mai multă libertate și acolo e zona preponderent creativă și experimentală.

OCG: Practic, dincolo de ce ai proiectat în faza scenariului și a înregistrărilor, în spectacolul sonor post-producția îți permite un plus de creativitate, față de scenă?

IS: De acolo începe, după mine, efectiv creativitatea. Până atunci e mai mult zona de „material”. E ca într-un proces de fabricație. Întâi îți pregătești părțile componente pe care le asamblezi ulterior. Ce faci cu ele; asta e marea mea bucurie când lucrez în radio față de teatru. În radio ești un mini-creator, ai totul sub control, pe când în teatru multe îți scapă. Cred că măiestria ta ca regizor de scenă trebuie să fie bine așezată în fluxul uman, vital, în care construiești, astfel încât spectacolul să poată urma calea pe care i-ai săpat-o tu. Altfel, viața este haotică și mănâncă tot. Categoric, radioul e mult mai asemănător cu lucrul la film.

OCG: Odată cu procesarea analogă a sunetului, spectacolul sonor a învățat foarte mult de la film. A împrumutat de acolo maniera de a ritma, de a schimba cadrele de a spune povestea stratificat, spațializat.

IS: Da și are o libertate mult mai mare față de cinema. Această nouă artă este o mică bijuterie, din punctul meu de vedere. Eu cred că e o nouă artă în felul în care se face ea azi. Vom vedea cum se va construi mai departe, dar odată dezvăluit acest univers m-aș mira să fie abandonat. Spectacolul sonor e mult dincolo de radio și cred că mulți compozitori și oameni de sunet vor fi atrași în zona asta. Acest tip de lucru cu sunetul va schimba mult conceptul muzicii, ceea ce înseamnă muzica, și va oferi alternativa la imagine. Vrei nu vrei, imaginea te fixează, ești prizonierul unei imagini, pe când în sunet rămâi liber.

OCG: Contribuția ascultătorului e mult mai mare ca cea a privitorului. Cum folosește teatrul radiofonic acest atu?

IS: E clar că puterea transcendentală a sunetului e mult mai mare decât a imaginii și, atunci, forma spectacolului sonor te ajută și te îndrumă să experimentezi imersiunea în tine însuți. Asistăm și la noi la dezvoltarea acestei zone care în străinătate a venit mult mai devreme și a influențat foarte mult filmul. Aștept să se întâmple asta și în România, dar mai vedem când se va întâmpla… Astăzi, o coloană sonoră de film, lucrat serios, e un partener al filmului, nu mai e doar ilustrație. În orice caz, la acest început de mileniu asistăm la redefinirea artelor clasice și la apariția unor forme noi. Poate că nu toate vor rămâne să construiască tradiție, să facă istorie, dar o bună parte vor reuși, intrând treptat în percepția publicului ca arte de sine stătătoare. S-ar putea ca spectacolul sonor să fie una dintre ele. E o artă tânără apărută din întâlnirea omului cu tehnologia. Viitorul îi aparține.

[1] Maldoror sau biografia sentimentală a unui ucigaş în serie (2010), scenariu original bazat pe Cântece lui Maldoror de Contele de Lautreamont – Prix Aequo (Bratislava) şi Prix Marulic (Hvar). Argentina (2011) – medalia de aur la New York International Festivals, Premios Ondas la Festivalul Internaţional de Radio şi Televiziune Bacelona şi Prix Marulic în Croaţia. Suzana (2011), scenariu original inspirat de scrierile lui Werner Herzog şi Novalis – premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru radiofonic a anului 2012, medalia de bronz la New York International Festivals şi locul trei la Prix Marulic. Producţia Mama (2015) – Grand Prix Nova premiul doi., Biblia neagră a lui William Blake, prima piesă surround produsă în România – Prix Italia şi Prix Marulic 2016.

[2] Termenul teatru radiofonic nu mai răspunde realităților estetico-tehnice de azi, motiv pentru care folosim termenul spectacol sonor pentru a desemna ceea ce spațiul anglofon deseemnenază ca Radio Drama.

[3] Poate fi ascultat aici: http://www.eteatru.ro/#art/biblia-neagra-a-lui-william-blake-spectacol-binaural/2002911

[4] Poate fi ascultat aici:http://www.eteatru.ro/#art/casa-poporului-scenariu-radiofonic-de-ilinca-stihi/2509971

[5] Poate fi ascultat aici: http://www.eteatru.ro/#art-index/undeva-in-28-de-ilinca-stihi/5711